Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150 de muncitori, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis. Acolo, schela e deja instalată pe toate fațadele clădirii, mai spune acesta.

La cea mai veche clădire din Timișoara s-a reușit deja injectarea de beton în vederea stabilizării fundației.

”Noi am reușit să obținem avizele de la instituțiile de cultură, că vorbim de Direcția de Cultură Timiș, vorbim de Ministerul Culturii. Am reușit să obținem avize și lucrăm în ritm accelerat la Castelul Huniade din municipiu Timișoara. O clădire de care despre care știți cu toții, am mai vorbit în ultimele luni. O clădire care este închisă de peste 20 de ani, de care nu s-a îngrijit nimeni până acum. Se lucrează, în săptămânile următoare avem garanțiile că vor fi sute 100-150 de muncitori pe șantier în fiecare zi, odată ce vremea va și permite. Schela pusă pe aproape întreaga suprafață exterioară a castelului, s-au făcut injectările, stabilizarea fundațiilor”, a spus Simonis.

Un alt obiectiv important, la care se lucrează deja după preluarea de către Consiliul Județean Timiș, este castelul de la Banloc.

”Vreau să vă arăt și faptul că trecut am preluat castelul de la Ban, loc de la Mitropolie și vă promiteam că lucrăm la studii. Tot în această primăvară vom scoate la licitație Se lucrează în acest moment. La acoperiș este partea de punere în siguranță, o etapă provizorie. Ploua în castel și încercăm să conservăm cât de mult se poate, pentru ca atunci când vom avea efectiv de lucrat în interiorul castelului să nu să găsim, să mai găsim ceva care nu s-ar fi degradat, pentru că deja lucrurile arătau foarte rău. Acolo schimbăm acoperișul. Partea de punere în siguranță a acestui imobil, este primul imobil, ansamblul de imobile de la domeniul de la Banloc și și aici am obținut toate avizele de la Comisia de Cultură, așa cum sunt necesare toate avizele acestea pentru investițiile importante”, a completat șeful CJT.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (martie 7th, 2026 at 14:53 )

Clădire de care nu s-au ocupat cei de la CJT dar pe care au distruso toți Doreii care au lucrat la ea și nimeni nu a răspuns pentru ce s-a făcut acolo fără minte,așa trebuie să scrieți domnule Simonis pentru că nu toți sunt cu mintea scurtă precum cei cu care sunteți obișnuit.

Vasilica a spus: (martie 7th, 2026 at 17:26 )

Consolidări la fundații s-au mai făcut, așa că ……

Dan a spus: (martie 7th, 2026 at 22:05 )

Bravo CJT pt initiativa de a reabilita aceasta colectie de obiective de patrimoniu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni

Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține

Premierul Ilie Bolojan, prezent la Timișoara, a motivat adoptarea deciziei de pornire a investiției la stadionul Dan Păltinișanu doar acum oferind explicații aproximativ zece minute despre prioritizarea investițiilor de la bugetul de stat și despre acoperirea celor care erau deja pornite, la un stadiu matur. Dar, tot el a felicitat acceptarea de către autoritățile locale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României

CSM Reșița, echipa din Valea Domanului care a pornit perfect Liga 2 cu 3 victorii în 3 meciuri joacă și în play-off-ul Cupei. Trupa lui Dorinel Munteanu a eliminat anterior Timișul Șag și va întâlni acum o prim-divizionară. Meciul va fi la TV. Politehnica are o șansă bună de a trece mai departe, dar trebuie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
Premierul Ilie Bolojan, prezent la Timișoara, a motivat adoptarea deciziei de pornire a investiției la stadionul Dan Păltinișanu doar acum oferind explicații aproximativ zece minute despre prioritizarea investițiilor de la bugetul de stat și despre acoperirea celor care erau deja pornite, la un stadiu matur. Dar, tot el a felicitat acceptarea de către autoritățile locale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va merge la CEDO, după ce CCR a declarat drept constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. El  afirmă că, în spatele decizia Curţii Constituţionale stă PSD, care “vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit”. Într-o reacţie la decizia CCR, Dominic Fritz a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”
Curtea Constituţonală a respins sesizarea privind ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. În schimb, “amenamentul Grădinaru” a fost declarat neconstituţional. Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD şi votată de USR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul
Universitatea de Vest Timișoara are de luni un nou cămin pentru studenți. Iar inaugurarea acestuia s-a bucurat de prezența primului ministru interimar, Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a vorbit despre decizia corectă a autorităților județene de a contribui la ridicarea noului stadion, de criza din energie și despre cum se va realiza impunerea celor care dețin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan a inaugurat noul cămin studențesc de 900 de locuri al UVT
Primăria Timișoara anunţă că, împreună cu Asociația Arhabito, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente – Banat, au demarat intervențiile de restaurare și punere în siguranță a Bazei Uszoda. Timp de o lună, peste 100 de voluntari din întreaga țară, studenți ai facultăților de profil și specialiști în patrimoniu, vor lucra la conservarea ansamblului istoric care împlinește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 100 de voluntari au început lucrările de restaurare și punere în siguranță la Baza Uszoda
Un sondaj de opinie EFOR-ARP aduce date noi despre consumul de social media şi încrederea românilor în reţele sociale. Potrivit rezultatelor sondajului, televiziunea rămâne sursa dominantă de informare în topul încrederii. Între platform, Facebook rămâne dominant, iar TikTok e pentru suveranişti şi tinerii de la ţară. Princialele concluzii exatrse de EFOR (Expert Forum) în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Între Facebook, TikTok și TV. De unde se informează românii
Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro
Reprezentanţii SC Horticultura au anunţat că a fost testat sistemul de irigații din Parcul Botanic. Au fost montate două tipuri de sisteme: unul prin picurare, la baza plantelor, și unul cu aspersoare cu acționare digitală care asigură o udare uniformă a rabatului central. Angajaţii Horticultura lucrează, în aceste zile, la instalarea sistemului de irigații în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SC Horticultura a testat sistemul de irigații din Parcul Botanic
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.