La doar câteva zile de la momentul în care fostul manager și-a anunțat plecarea din postul de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”, Primăria Timișoara a anunțat numele noului director.
Începând cu data de 1 aprilie, postul va fi ocupat de Camelia – Corina Pescaru. Medic primar pneumolog cu o experiență de peste 27 de ani în sistemul medical, Camelia – Corina Pescaru va ocupa postul de manager interimar pentru o perioadă de 6 luni sau până la ocuparea postului prin concurs.
Camelia – Corina Pescaru activează în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, unde este medic coordonator al Centrului de Recuperare Medicală Respiratorie. Ea este medic primar pneumolog, cadru universitar și specialist în recuperare medicală respiratorie. În paralel cu activitatea clinică, este șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, după ce anterior a activat ca asistent universitar în aceeași instituție.
De-a lungul carierei sale, Pescaru s-a implicat atât în activitatea medicală curentă, cât și în dezvoltarea serviciilor de pneumologie și recuperare respiratorie, contribuind la formarea noilor generații de medici și la îmbunătățirea practicilor clinice. Experiența acumulată în activitatea medicală și universitară îi oferă o perspectivă integrată asupra nevoilor pacienților și asupra organizării eficiente a serviciilor medicale.












































Comentarii prin facebook