Noua pasarelă a îndrăgostiților, denumirea găsită pentru pasarela pietonală de la Parcul Copiilor, poate intra în lucru. Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru obiectiv, ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii.
Decizia vine după un an de dispute pe tema proiectului, după certuri mai mult sau mai puțin elegante dintre Direcția de Cultură Timiș și Primăria Timișoara, în care s-a ajuns până la amenințarea cu plângeri penale din partea viceprimarului Ruben Lațcău.
Primarul Dominic Fritz a semnat azi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega. Astfel, în această vară, constructorul va putea demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.
„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.
Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea Cardinal D.P. Construct (lider) și Cam Proiect.














































Comentarii prin facebook