Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni.
Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează să amenajeze, într-o primă etapă, o parcare, având în vedere nevoia mare de locuri de parcare din cartier și faptul că suprafața permite intervenții rapide. Pe termen lung, Primăria Timișoara are în vedere regenerarea urbană a întregului amplasament. Proiectul de hotărâre privind inițierea negocierilor pentru cumpărarea clădirilor va fi supus votului Consiliului Local.
„În Dâmbovița avem o mare provocare cu locurile de parcare. În același timp, avem în Piața Aurora un teren de 1,4 hectare care aparține orașului, dar pe care nu îl putem folosi așa cum avem nevoie, din cauza unui contract de concesiune încheiat în 1997. Firma care are concesiunea și-a manifestat intenția de a vinde clădirile și vrem să le cumpărăm pentru a putea folosi terenul pentru cartier. Primul lucru pe care vrem să-l facem este o parcare. Terenul este deja betonat, deci putem amenaja locurile de parcare relativ repede, fără etapele unei investiții. Pe termen lung, vrem să regândim întreaga zonă, dar astăzi avem această soluție pentru timișorenii din Dâmbovița”, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău.
Terenul Pieței Aurora, cu o suprafață de 14.165 de metri pătrați, aparține Municipiului Timișoara, dar este concesionat din 1997 societății AURORA SRL. Contractul de concesiune este valabil pe durata existenței construcțiilor aferente pieței. Cele patru clădiri autorizate sunt proprietatea societății, care și-a exprimat intenția de a le vinde. Odată achiziționate, municipalitatea va administra direct întregul teren și îl va putea amenaja în funcție de nevoile timișorenilor.









































Comentarii prin facebook