„Mă adresez dumneavoasta astăzi, cetăţeni ai României, pentru a vă aduce la cunoştinţă decizia mea de a nu candida pentru un nou mandat de preşedinte al României în alegerile din noiembrie 2000”. Am reprodus începutul unui celebru discurs din ziua de luni, 17 iulie 2000, atunci când, eveniment unic în politica românească, Emil Constantinescu anunţa, cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale, că nu va mai candida pentru un nou mandat. Era celebra abdicare în faţa unui sistem despre care Constantinecsu recunoştea că l-a învins. „Trăim o vreme a oamenilor care vând şi cumpără principii, ideologii, locuri in Parlament si Guvern, folosind minciuna, şantajul, vulgaritatea, manipularea oamenlior prin orice metodă”, mai spunea Constantinescu în acelaşi discurs. Vi se pare de actualitate?
Marţi, 10 noiembrie 2026. Actualul preşedinte Nicuşor Dan susţine cea mai lungă conferinţă din mandatul său şi, foarte probabil, cea mai îndelungată susţinută de un preşedinte al României. O conferinţă care a fost dezbătută şi întoarsă pe toate feţele în zilele care au urmat. Aşa că nu o să mă refer nici la izgonirea unui jurnalist, nici la faptul că marelui matematician i-a ieşit că 23 este mai mare decât de 30 şi nici măcar la ocheadele şăgalnice de adolescent acneic aruncate PSD, dar şi electoratului AUR.
Cât priveşte râsul tâmp în care a izbucnit în momentul în care a fost întrebat despre Ilie Bolojan, aici e vorba de caracter – mă rog, de lipsa lui – atâta timp cât între cele două tururi de scrutin de la prezidenţiale se urcase pe valul de simpatie al fostului premier. Tot aici trebuie încadrate şi ironiile ieftine la adresa PNL şi USR, al doilea fiind partidul care l-a dus la Cotroceni. Dar puterea nu schimbă caracterul unui om, ci doar îl dezvăluie în toată splendoarea sa.
Nu ştiu cine l-a împins pe preşedinte să organizeze această conferinţă de presă, care i-a fost catastrofală din punct de vedere politic. Cel mai probabil, cei care au ieşit triumfători din ea. Fiindcă s-a înţeles fără nici cea mai mică tăgadă din ea că Nicuşor Dan a fost capturat total de sistem. Concludentă în primul rând spaima din ochii săi când a fost vorba de şeful SPP, Lucian Pahonţu. Se bâlbâia, dădea nervos din mâini, căuta cuvinte, doar-doar să nu cumva să-l deranjeze pe Pahonţu. Părea un copil trimis la tablă care se teme să nu facă o greşeală în faţa unui profesor extreme de exigent. Iar Pahonţu nu este doar şeful SPP, este personificarea serviciilor secrete, aşa cum era Florian Coldea în urmă cu mai bine de un deceniu.
Aceeaşi chestie cu Justiţia. În timp ce doi judecători sunt sancţionaţi pentru că au condamnat la închisoare un politician care a ucis doi oameni, Dan a anunţat că justiţia performează. Că aşa simte el intuitiv. “Centrele de reflecție din justiție au vrut să transmită un dublu mesaj. Condamnarea unor politicieni nu este o idee bună și poate fi urmată de represalii”, a spus despre acest eviment procurorul Claudiu Sandu, membru CSM. Dan n-a văzut nimic. Nu a văzut nici când zeci de magistraţi au fost maziliţi, pentru că au contestat sistemul mafiot şi putred de corupt din justiţie. Iar ascensiunea sa politică, atât cât a fost ea, s-a bazat exact pe mesaje împotriva corupţiei şi pentru o justiţie sănătoasă. Acum Nicuşor Dan pare că o sună doar pe Lia ca să se informeze desprea starea justiţiei. Despre declaraţiile de dragoste făcute în direct la adresa PSD, altă parte a sistemului, n-are rost să mai insist.
Pe 25 iunie a.c. Nicuşor Dan afirma că el este şeful sistemului: „Nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful sistemului”.
„Cea mai mare farsă a diavolului e să ne facă să credem că el nu există.”. Am redat un cunoscut citat din celebra peliculă “Unusual suspects”, dar care aparţine de fapt lui Charles Baudelaire. Parafrazând ideea de mai sus, cea mai mare farsă a sistemului a fost să-l facă pe Nicuşor Dan să creadă că el îl conduce. Marţi, s-a văzut că “Şeful” nu este decât o biată marionetă a Sistemului.
Dar mare probleme este alta. Până acum lucrurile se făceau mai cu perdea, mai cu fereală. Marţi, prin vocea preşedintelui, Sistemul a trimis un avertisment cât se poate de clar. De acum înainte intervenţia va fi pe faţă şi cât se poate de brutală: „Noi suntem la putere, preşedintele e fantoşa noastră, iar cine mai mişcă în front va plăti amarnic.” Un avertisment de tip interlop: „Cine mișcă, mișcă-n brișcă”.
Comentarii prin facebook