Orice român poate avea, chiar la el acasă, propria cultură de cannabis.. Semințele se vând la liber pe Internet, iar ofițerii de Crimă Organizată nu sunt interesați de „afacere”. Explicația e simplă: semințele nu conțin THC, așa că nu sunt relevante.
Garboni considera abuziva taxa de habitat
Candidatul independent la Primăria Timișoarei sancționează ideea edililor de a introduce o taxă de habitat în oraș. Ioan Coriolan Gârboni solicită, în calitate de cetățean al orașului, apoi și ca unul dintre candidați, retragerea propunerii de pe ordinea de zi a următoarei ședințe de consiliu local.
Divortul anului a inceput cu o amanare
Procesul de divorț al lui Georgică Cornu a început, la fel ca acum doi ani, cu o amânare. „Regele Asfaltului din Banat”, care trăieşte o poveste de dragoste cu vedeta TVR Marina Almăşan, a ajuns în instanță cu soția sa, după mai multe tentative de a încheia relația amiabil în fața notarului. Cei doi au mai vrut să divorțeze și în 2010.
Garboni mizeaza pe reactia timisorenilor la „miticii de Banat”
Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii „Banatul”, şi-a lansat joi, manifestul politic sub sloganul „Timişoara, înainte de toate!”.
Gârboni este singurul independent din cei 15 candidaţi înscrişi în cursa pentru funcția de primar al urbei de pe Bega.
S-a omorat pentru ca nimanui nu-i pasa ca exista
Băiatul de 17 ani care și-a pus capăt zilelor, duminică seară, la Șandra, a murit din cauza nepăsării celor din jurul lui. Nu contează că e vorba despre părinți, profesori sau autorități: nimănui nu i-a păsat de soarta acestui copil.
Job Shadow, succes deplin la editia a treia
Peste 1.000 de elevi timişoreni au văzut cum va fi viața lor peste câțiva ani. Ei au participat activ la programul Job Shadow Day, aflat la a treia ediție în Timișoara. De la an la an, numărul adolescenților care au vrut să fie „umbre” de profesioniști a crescut spectaculos.
Chimioterapia nu se muta, Visinel si-a redus pretentiile
Secția de Chimioterapie a Spitalului Municipal nu va fi evacuată. Vișinel Stancu a fost de acord cu o chirie de 2,3 euro/metru pătrat, propusă de municipalitate. Asta, după ce, acum câteva săptămâni, anunțase că se mută în clădire, dacă tot nu primește banii pe care i-a cerut de la primărie.
Soldati lesinati de caldura, de Ziua Veteranilor
Veteranii de război timișoreni au fost onorați, duminică, de tinerii lor camarazi în Parcul Central. Căldura excesivă a făcut victime, dar nu printre cei în vârstă, ci chiar printre membrii gărzii de onoare.
Barbatii din Timisoara, clienti fideli la solar
La Timișoara, mai mult de jumătate din clienții saloanelor de bronzat sunt bărbați. Pentru că vor să arate ca-n filme, ei nu sunt impresionați de studiile care au semnalat o creștere a numărului de cazuri de cancer de piele.
Pre-campanie, Robu are grija de sanatatea alegatorilor
Cu două săptămâni înainte de debutul oficial al campaniei electorale, candidatul USL la Primăria Timișoarei a început să-și curteze posibilii votanți. Nicolae Robu zâmbește, de vineri, pe niște pliante distribuite timișorenilor, care sunt invitați să-și verifice starea de sănătate.
Simi de la Otelu Rosu l-a inlocuit pe Frunzaverde si a ajuns la DNA
Primarii mai multor localități din Caraș-Severin au fost duși la audieri la DNA, într-un dosar care vizează fraude cu fonduri europene. Printre aceștia, Iancu Simion Simi, edilul din Oțelu Roșu, șeful PD-L Caraș-Severin, după plecarea lui Sorin Frunzăverde la PNL. Numele „Ayatollahului” pare strâns legat de acest caz.
Paris si Elvis, traficanti de mimi, au fost prinsi de politie
Polițiștii timișoreni au prins cinci țigani care trimiteau români la cerșit în Italia, pe post de mimi. Afacerea mergea strună de mai bine de șapte ani, timp în care traficanții și-au făcut vile și și-au cumpărat mașini scumpe.
Traficanti de cannabis, opriti din actiune
Poliţiştii de la Crimă Organizată au reuşit să prindă doi traficanți care vindeau cannabis. Pentru fiecare doză încasau 50 de lei. Unii dintre clienții lor erau minori.
Strainii cumpara inca terenuri in Timis
Anul trecut, străinii care au cumpărat terenuri arabile în judeţul Timiş au scos din circuitul agricol circa 800 de hectare din totalul celor aproape 42.000 de hectare pe care le deţin. Potrivit autorităților din Timiș, scopul acestora e dezvoltarea unor afaceri imobiliare.
Mitropolia Banatului isi deschide scoala
Limbi străine, ateliere, excursii la mănăstiri și două mese pe zi – aceasta este oferta primei școli ortodoxe din România. Girată de Mitropolia Banatului, școala se va deschide, din toamnă, la Timișoara și asigură o alternativă părinților care caută pentru copiii lor un alt fel de educație.
De Paste, Nelu Balas s-a „felicitat” cu o ancheta / FOTO
A trimis timișorenilor, în nume propriu, felicitări de Paște cu sigla companiei al cărei director regional este. În urma acestei isprăvi, Nelu Balaș s-a ales cu un cadou de toată frumusețea: o anchetă dispusă de conducerea Poștei Române, care n-a apreciat deloc gestul altruist pe care susține că l-a făcut acesta.
Timisorenii, chemati sa dea o sansa Spitalului de Copii „Louis Turcanu”
O campanie publică de strângere de fonduri este unica șansă pentru ca Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” să funcționeze în viitor. Asta, în condițiile în care mai multe secții sunt în pericol de a fi scoase în stradă de proprietarii de etnie romă.
Cadou de nunta pentru studenta criminala: 48 de ore in camera intima
Claudiu Șatran devine, miercuri, soțul unei tinere care și-a câștigat celebritatea după ce a ucis, cu sânge rece, un bărbat cu care se înțelesese să întrețină relații sexuale. În mai puțin de două luni, fostul traficant de droguri va fi, din nou, tată. Fiica lui și a lui Carmen Bejan se va naște după gratii.
Tei cu efect intarziat: 25.000 de euro de recuperat de la un fost director din primarie
Acum șase ani, în calitate de șef al Direcției Edilitare din PMT, a semnat dispoziția privind tăierea unor tei din centrul orașului. Între timp, Dumitru Andor a ieșit la pensie, dar acum trebuie să plătească, alături de Drufec și Drumuri Municipale, 25.000 de euro, contravaloarea amenzii încasate de municipalitate pentru acea dispoziție.
Carmen Bejan naste si se marita la inchisoare
Carmen Bejan, condamnată la închisoare pentru că a ucis și trașat un bărbat de etnie romă, va naște după gratii. Judecătorii Curții de Apel Timișoara au respins, luni, cererea ei de întrerupere a pedepsei. Fosta studentă la Medicină se va căsători, miercuri, cu iubitul ei, Claudiu Șatran, recent eliberat din pușcărie.