Mitropolia Banatului isi deschide scoala

Limbi străine, ateliere, excursii la mănăstiri și două mese pe zi – aceasta este oferta primei școli ortodoxe din România. Girată de Mitropolia Banatului, școala se va deschide, din toamnă, la Timișoara și asigură o alternativă părinților care caută pentru copiii lor un alt fel de educație.

Cursurile Școlii „Sfântul Antim Ivireanul” vor începe pe 10 septembrie, la Timișoara, pentru 44 de elevi, jumătate în clasa pregătitoare, restul în clasa I. Taxa este de 500 de lei pe lună, pentru frați aplicându-se o reducere de 25%. „Nu este o activitate de profit. Este un proiect al Asociației Pro Logos, cu implicarea Arhiepiscopiei Timișoarei”, spune Ioana Popescu, coordonatorul proiectului școlar. Suma nu e exorbitantă, având în vedere că micuții au parte și de after-school, și de cursuri de limbi străine, dar și de două mese pe zi,

Programul va începe în fiecare dimineață, la ora 8,30. Se citește un sfert de oră din Evanghelie, viața apostolului zilei, apoi sunt patru ore de cursuri obișnuite. Urmează masa de prânz, o jumătate de oră liberă și apoi after-school. Timp de un ceas, copiii își pregătesc lecțiile pentru ziua următoare, după care participă la cursurile opționale de limbi străine. Ziua se încheie cu atelierele de gătit, traforaj sau lucru manual, care au loc între orele 16 și 17.

Cele două mese zilnice sunt preparate în bucătăria școlii. Meniul va fi unul de post atât în zilele de miercuri și vineri, cât și perioadele stabilite astfel de calendarul bisericesc. În plus, elevii Școlii Ortodoxe vor face excursii la mănăstiri și vor merge în tabere în perioada vacanțelor. Ei vor participa, de asemenea, la Sfânta Liturghie la sărbătorile de peste săptămână.

Oferta școlii ortodoxe include consiliere, asistență medicală sau servicii de logopedie, pentru cei care nu vorbesc perfect. „Programul de studiu respectă programa şcolară aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe care o completează cu activităţi educative cu specific creştin-ortodox. Şcoala are la bază valorile ortodoxe autentice desprinse din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi din modelul parohial de comuniune”, mai spune Ioana Popescu. Un alt curs special este cel denumit „Dumnezeu şi natura”. „Este un curs prin care se explică tainele naturii, modul în care ea ne ajută să regăsim o vieţuire normală, sănătoasă, să ne simţim bine şi să ne apropiem de Dumnezeu depărtându-ne de mediul artificial”, mai spune Popescu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cosmin a spus: (aprilie 18th, 2012 at 10:01 )

excelnta treaba! ortodoxia trebuie sa ramana in picioare, iar initiativele de acest gen o fac mai puternica.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian

CSC Dumbrăvița are parte de o deplasare lungă în etapa a 6-a din Liga 2. Se duelează la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, duminică, de la ora 11.00. Meciul nu va fi televizat, dar va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor. Alb-verzii vin după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, care a culminat cu eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

arestat

18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în Timișoara, după ce a transformat alimentarea cu combustibil într-o metodă de jaf în serie. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană au reușit să îi stopeze activitatea infracțională, după ce acesta a adunat un cazier impresionant în doar câteva luni. Totul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească

Economic vezi arhiva Economic

Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega

Conform unor informații prezentate de Ziarul Financiar, grupul italian Ferrero ar putea deschide o fabrică la Timișoara. Sursa citată spune că societatea ar fi achiziționat deja un teren aici. Informațiile publicației mai arată că în acest an a fost înființată societatea Ferrero România Industrial SRL, iar aceasta are cod CAEN 1082, adică fabricarea produselor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Marţi, 8 septembrie de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, va avea loc Ruga Buzieșeană, o zi pe care organizatorii o dedică tradiției, credinței, muzicii și bunei dispoziții.  Manifestările dedicate Rugii Buzieşene vor începe la ora 18.00 cu o slujbă religioasă la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, De la ora 19.00 distracţia se mută în Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria Mică, Buziaşul va fi în sărbătoare
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în Timișoara, după ce a transformat alimentarea cu combustibil într-o metodă de jaf în serie. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană au reușit să îi stopeze activitatea infracțională, după ce acesta a adunat un cazier impresionant în doar câteva luni. Totul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească
Conform unor informații prezentate de Ziarul Financiar, grupul italian Ferrero ar putea deschide o fabrică la Timișoara. Sursa citată spune că societatea ar fi achiziționat deja un teren aici. Informațiile publicației mai arată că în acest an a fost înființată societatea Ferrero România Industrial SRL, iar aceasta are cod CAEN 1082, adică fabricarea produselor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega
Sunteți invitați să descoperiți, printr-o scurtă prezentare a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, o parte din fluxul pe care îl parcurg deșeurile după colectare. Procesul începe cu verificarea și înregistrarea camionului la intrarea în depozit, cântărirea acestuia și descărcarea deșeurilor. De aici, deșeurile sunt direcționate către fluxurile corespunzătoare — reciclabile, reziduale sau verzi — în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VIDEO: Ce se întâmplă cu deșeurile după ce ajung la Ghizela?
Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
Locuitorii din Giroc și Chișoda sunt întrebați de reprezentanții Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT) despre cum doresc să se desfășoare transportul public din aceste localități, programul curselor, traseele, dar și problemele pe care le întâmpină în utilizarea sistemului, acum că transportul a fost preluat de STPT. Astfel, locuitorii din Giroc și Chișoda sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Girocul și Chișoda, ”fericitele” sistemului de transport metropolitan. Asociația SMTT întreabă călătorii cum să circule autobuzele
CSC Dumbrăvița are parte de o deplasare lungă în etapa a 6-a din Liga 2. Se duelează la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, duminică, de la ora 11.00. Meciul nu va fi televizat, dar va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor. Alb-verzii vin după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, care a culminat cu eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian
Garda de Mediu Timiș a sancționat firma care operează Stația de Sortare Deșeuri Municipale din Timișoara, ca urmare a reclamațiilor depuse pentru disconfortul olfactiv produs în sudul municipiului și în Chișoda. Deșeurile stocate pe platform exterioară a locației sunt ”vinovate” de problema identificată în urma controalelor. În urma sesizărilor privind disconfortul olfactiv resimțit în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Operatorul Stației de Sortare a Deșeurilor Municipale Timișoara a fost amendat cu 50 de mii de lei pentru disconfortul olfactiv produs
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.