Iniţiativa Timişoara organizează marţi, 18 iunie, de la ora 18.00, un protest paşnic în Piaţa Operei. Prin această manifestare, organizatorii vor să transmită guvernanţilor că doresc alegeri libere şi transparente. Protestul intervine după ce în spaţiul public au apărut dovezi privind foarte multe erori, chiar fraude, la alegerile din 9 iunie. După mai multe seri…
Elena Lasconi intră în competiţia pentru preşedinţia USR. Dominic Fritz s-a retras din cursă
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, i-a anunțat pe un grup intern pe colegii săi de partid că nu va mai candida la șefia USR, transmite G4Media. În schimb, în ultima zi în care se mai depun candidaturi, a intrat în competiţia pentru şefia USR Elena Lasconi, primăriţa oraşului Câmpulung Muscel. În urma demisiei lui Cătălin Drulă,…
Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor acolo unde au apărut dovezi de fraudă: “Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti”
Proaspăt reales primar al Timişoarei, Dominic Fritz a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, acolo unde au apărut suspciuni de fraudă. El a afirmat că marea miză nu o reprezintă viitorii primari ai sectoarelor 1 şi 2, ci chiar viitorul democraţiei româneşti. Pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă…
Raoul Trifan: “PSD și PNL au refuzat sistematic orice proiect de îmbunătățire adusă legilor electorale”
Comentând nenumăratele acuzaţii de fraudă la alegerile de duminică, senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că PSD şi PNL şi-au dorit acest haos şi lipsa de transparenţă. El spune că cele două partide au refuzat orice iniţiativă de îmbunătățire a legilor electorale. Raoul Trifan afirmă că legile electorale din România sunt învechite și “de-a…
Alianţa PSD-PNL obţine o largă majoritate în Consiliul Judeţean Timiş. Lista noilor consilieri judeţeni
Alianţa PSD – PNL va avea 20 de consilieri judeţeni din totalul de 36 de aleşi. La aceştia se adaugă şi preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, care are drept de vot. Alianţa Dreapta Unită va avea 11 consilieri, iar AUR cinci. Spre deosebire de consiliile locale unde există un număr impar de consilieri, primarii nevând…
Inedit. După pierderea alegerilor de către PNL, primarul Lugojului demisionează din funcţie înainte de termen
Primarul interimar al municipiului Lugoj, Bogdan Blidariu, va demisiona din funcţie pe data de 1 iulie, la fel urmând să procedeze şi viceprimarul interimar Adrian Serendan, ambii PNL. Anunţul nu a fost făcut de către unul dintre cei doi, ci de consilierul primarului, Claudiu Buciu, candidatul perdant al PNL la Primăria Lugoj. Ineditul acestor alegeri…
Rezultate finale pentru alegerile europarlamentare în judeţul Timiş. Alianţa PSD-PNL câştigă detaşat
Alianţa electorală PSD-PNL a câştigat alegerile europarlamentare în judeţul Timiş, obţinând puţin peste 37% din voturi. Pe locul II s-a clasat ADU, care a obţinut însă doar cu două zecimi de punct peste locul III, AUR. Cu 37,14% (112.734 voturi), Alianţa PSD-PNL a câştigat alegerile europarlamentare la nivelul judeţului Timiş. „Comasaţii” au obţinut însă cu…
Pe repede înainte. USR îşi va alege noul preşedinte în perioada 24-28 iunie. Dominic Fritz, singurul care şi-a anunţat candidatura până acum
USR se pregăteşte rapid pentru alegerea unui nou preşedinte, după ce Cătălin Drulă ş-a anunţat demisia din funcţie. Alegerea noului preşedinte, als de toţi membrii partidului, va avea loc în perioada 24-28 iunie, iar Congresul pentru alegerea noii conduceri, pe 29 iunie. Până acum doar Dominic Fritz şi-a anunţat intenţia de-a candida la preşedinţia USR.…
Judecătoarea Adriana Stoicescu, răbufnire homofobă după alegeri: “Bună dimineața din Gayșoara!”
Judecătoarea de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă răbufnire homofobă şi intolerantă, după aflarea rezultatelor de la alegerile pentru Primăria Timişoara. Stoicescu s-a făcut remarcată, în ultimii ani, prin poziţiile sale extremiste, precum şi prin atacurile la adresa luptei anti-corupţie, fără să fie chemată niciodată să dea explicaţii la CSM.…
Cum va arăta viitorul Consiliu Local Timişoara. ATU obţine 13 mandate, PSD-PNL 11, AUR 3. Lista noilor aleşi locali
Alianţa Timişoara Unită (ATU) pierde la un singur consilier majoritatea absolută în Consiliul Local, urmând să aibă 13 consilieri. Alianţa PSD-PNL va avea 11 mandate, iar AUR trei. Potrivit rezultatelor parţiale oficiale, votul pentru Consiliul Local Timişoara este următorul: Potrivit acestor rezultate, în viitorul Consiliu Local vor intra trei formaţiuni. ATU va avea 13 consilieri,…
Lista provizorie a noilor primari din Timiş. PSD, marele câştigător. Doar trei formaţiuni câştigă primăriile din judeţ
Potrivit numărătorii provizorii, PSD a câştigat în judeţul Timiş 54 de primării, dintr-un total de 99. Printre acestea se numără municipiul Lugoj şi oraşele Deta şi Recaş. La aceste primării se pot adăuga comuna Valcani, unde a câştigat un independent susţinut de PSD, dar şi Gerald Simonis, fratele lui Alfred Simonis, care a câştigat ca…
Surpriză la Moşniţa Nouă, Gerald Simonis este noul primar. Fiii foştilor primari câştigă la Recaş şi Şandra
Bucurie mare în familia Simonis! Victoria lui Alfred Simonis la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş este dublată de câştigarea Primăriei Moşniţa Nouă de către fratele său, Gerald. Una din marile suprize ale alegerilor de duminică a fost cea a câştigării Primăriei Moşniţa Nouă de către Gerald Simonis, care a candidat ca independent. Fratele lui Alfred Simonis…
Alfred Simonis a recuperat în judeţ şi câştigă preşedinţia Consiliului Judeţean
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, câştigă preşedinţia Consiliului Judeţean în faţa actualului titular, Alin Nica. Dacă în Timişoara, Nica, susţinut de Alianţa Dreapta Unită (ADU), a avut un avans considerabil, Simonis a câştigat în restul judeţului. Rezultatele sunt provizorii, după numărarea voturilor din două treimi din secţii, dar nu se mai poate schimba nimic.
Horia Bugarin (USR) câştigă al doilea mandat de primar al Dumbrăviţei
Potrivit unor date parţiale, Horia Bugarin (USR) a câştigat al doilea mandat de primar al comunei Dumbrăviţa. Potrivit numărătorii voturilor din trei secţii dintr-un total de zece, Bugarin are aproape de două ori mai multe voturi decât principala sa contracandidată, Alina Sperlea (PSD-PNL). Una dintre cele mai disputate primării, în special din cauza show-ului permanent…
Timişoara merge înainte cu Dominic Fritz primar. Primele date din secţiile de votare arată un avantaj important pentru actualul primar
Potrivit numărătorii paralele făcute în mai multe secţii de votare, Dominic Fritz a câştigat alegerile pentru un nou mandat de primar al Timişoarei. De altfel, el a avut un discurs de învingător, imediat după închiderea urnelor. Potrivit primelor date venite din secţiile de votare, Dominic Fritz va câştiga din nou alegerile pentru scaunul de primar…
S-au închis secţiile de votare! Prezenţe mari în Timiş şi Timişoara
La ora 22.00, la nivelul judeţului Timiş, prezenţa la vot a fost de 48,66%. Aceasta înseamnă că 308.074 de timişeni s-au prezentat la urne. Prezenţa la vot în Timişoara a fost de 41.86%, votând 108.597 timişoreni cu drept de vot. La alegerile locale din 2020, la Timişoara au votat 93.519 de persoane cu drept de…
Cu cinci ore înainte de închiderea urnelor, prezenţa la vot în Timiş este de peste 32%/ Update. În Timişoara s-a depăşit prezenţa din 2020
Prezenţa la urne, în judeţul Timiş, la ora 17.00, la două treimi din ziua de votare, a fost de 32,48 % din totalul celor cu drept de vot. Mai exact, 206.465 de timişeni au votat în primele zece ore de la deschiderea urnelor şi cu cinci înainte de închidere. În Timişoara s-au prezentat la urne,…
Alina Sperlea, scandalagioaică până la capăt. A fost chemată Poliţia
Candidata PSD-PNL la Primăria Dumbrăviţa, Alina Sperlea, a făcut scandal şi în ziua alegerilor. Au fost chemaţi poliţiştii, dar ea a refuzat să se legitimize. Duminică, în ziua votului, Alina Sperlea şi-a pus mâinile în şolduri şi a blocat un trotuar din apropierea unei secţii de votare din Dumbrăviţa. Ea a fost filmată în timp…
Biroul Electoral Timișoara a sesizat poliția pentru campanie murdară în favoarea lui Nicolae Robu și împotriva candidatului Dominic Fritz
USR a înregistrat sâmbătă o sesizare prin care solicită investigarea și sancționarea continuării propagandei electorale și defăimarea candidatului Dominic Samuel Fritz de către administratorul paginii Timișoara Update și site-ul www.timisoaraupdate.ro. Cu o majoritate de voturi, BEM a constat că legea a fost încălcată și a decis sesizarea IPJ Timiș pentru aplicarea unor sancțiuni contravenționale. Pe tot…
La trei ore de la deschiderea urnelor, prezenţa la vot în Timiş este de 7%. În Timişoara, 5,46%/Update. La ora 11.00, prezenţa în Timiş se apropie de 11%
Prezenţa la urne, în judeţul Timiş, la ora 10.00, a fost de exact 7% din totalul celor cu drept de vot. Mai exact, 45.254 de timişeni au votat în primele trei ore. La aceeaşi oră, în urmă patru ani prezenţa a fost de 6,86 În Timişoara s-au prezentat la urne, la aceeaşi oră, 5,46% din…