Author Archives: Daniel Neacșu

Evadare din închisoare. Filtre în județ pentru prinderea unui fugar

Evadare din închisoare. Filtre în județ pentru prinderea unui fugar

Miercuri, 4.05.2022, în jurul orei 10 s-a constatat că deţinutul MOIS GHEORGHE GRIGORE, în vârstă de 30 de ani, condamnat definitiv la 1 an, 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, clasificat în regim semideschis, a părăsit punctul de lucru interior aflat în cadrul

Marele premiu al Festivalului-concurs Lada cu Zestre 2022 ajunge la Ghiroda

Festivalul–concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a a ajuns la final. Cântece și jocuri autentice din Banat, givanul dulce al bunicilor și străbunicilor, meșteșuguri tradiționale, colecții din lada de zestre, precum și preparate, în care se regăsește aroma multiculturală a Banatului de altădată, toate acestea au făcut farmecul unui eveniment de suflet, care a adunat

Trei jucatori importanti ai echipei de rugby raman fideli clubului

SCM USAMVB Timișoara își consolidează lotul, atât în ceea ce înseamnă jucătorii cu experiență, cât și rândul tinerilor. Trei componenți ai lotului au decis să semneze prelungirea de contract și vor fi jucătorii Timișoarei până la finele anului viitor. Venit în 2020 la Timișoara, pentru a fi alături de fratele său, Mihăiță Lazăr (35 ani)

Pas spre bronz. CFR a învins la două goluri Odorheiul şi trebuie să îşi apere avantajul în retur

CFR Timişoara a învins în primul meci al finalei mici a Campionatului Naţional de futsal FK Odorheiu Secuiesc cu 4-2. Bănăţenii mai au de jucat returul şi trebuie să îşi apere avantajul pentru a cuceri bronzul naţional la chiar primul an în elită. Prima repriză a fost echilibrată cu ocazii la ambele porţi diferenţa fiind

SCM a pierdut primul meci din play-off. Urmează meciul de acasă care poate relansa întâlnirea

CSO Voluntari a câștigat fără mari probleme primul meci al seriei de play-off cu SCM Timișoara, care se joacă după sistemul 2 din 3. Ilfovenii s-au impus cu scorul de 95-72, într-o confruntare decisă în sfertul 3 când ilfovenii au marcat 37 de puncte. După un start echilibrat (4-4, minutul 3), gazdele s-au desprins la

Flavius Biea

Nume importante din lumea boxului la gala în care Biea luptă pentru centură

Au mai rămas puține zile până la evenimentul pugilistic al anului, Boxing Fighting Championship 2, unde Flavius Biea îl va înfrunta pe argentinianul Ricardo Ruben Villalba, în main eventul serii de sâmbătă, 7 mai. Porțile Sălii Sporturilor Constantin Jude din Timișoara se vor deschide la ora 18.30, primele meciuri urmând să se dispute după ora

Bilanț coronavirus, 3 mai: Noi date din țară, dar și din județul Timiș

Un număr de 1.116 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 588 mai mult faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 24.000 de teste, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii. Conform Ministerului Sănătăţii, 135 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi

ISU Banat

Întâmplare teribilă pe Bulevardul Dâmboviţa. O mamă a sărit de pe un bloc cu 10 etaje în braţe cu copiii ei de 3, respectiv 6 ani

Tragedie în această dimineaţă în Timişoara. O mamă  s-a aruncat de pe un bloc cu 10 etape împreună cu copiii săi, o fetiţă de 6 ani şi un băieţel de 3 ani. Din nefericire, femeia de 33 de ani a murit pe loc, aceeaşi soartă având şi băieţelul, în ciuda eforturilor salvatorilor. Doar fetiţa a

Cum va fi vremea în luna mai! Vezi ce spun specialiştii

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările meteo pentru luna mai 2022. Se pare că vremea va fi din ce în ce mai caldă și mai însorită, iar precipitațiile se vor diminua treptat la nivelul întregii țări. Prima săptămână de prognoză debutează cu o vreme caldă, chiar foarte caldă, astfel că, ANM estimează temperaturi mai

Weekend în care polițiștii au avut mult de lucru. Peste 165 de intervenții

În perioada 29 aprilie – 1 mai 2022, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, au desfășurat, în sistem integrat, acțiuni pe raza întregului județ, atât pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, cât și pentru creșterea

Vama Cenad

Agitație la frontieră în jurul datei de 1 Mai, dar și zeci de fapte ilegale

În perioada 29.04-1.05.2022, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, fără a se înregistra evenimente deosebite. Au fost constate 24 de fapte ilegale la regimul juridic al frontierei de

Marea razie de 1 Mai! Vezi ce au descoperit poliţiştii în trafic

La data de 1 mai, în intervalul orar 14:00-22:00, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au organizat o acțiune pe DN 59 și DN 6, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au legitimat 80 persoane și au controlat 92 de autovehicule. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.351

Alţi doi nesimţiţi, prinşi când făceau drifturi la stadion

Polițiștii locali aflați în patrulare în acest weekend, în zona Stadionului Dan Păltinișanu, au mai depistat doi tineri care se distrau turând motoarele autovehiculelor pe care le conduceau. Este vorba de doi tineri, de 32 și 24 de ani, cu domicilii în Bobda și Bucovăț, care au făcut drifturi și au turat motoarele autoturismelor BMW,

Fetele de la Poli au făcut instrucţie cu Vasas

Politehnica Timișoara a primit pe Stadionul Știința vizita echipei Vasas Femina Odorheiu Secuiesc într-un meci contând pentru etapa șase din play-off-ul Ligii 1. Cu o dominare totală a partidei, fetele în ghete și-au adjudecat cele trei puncte cu scor de tenis, 6-0. După un început cu faze la ambele porţi, Poli a pus stăpânire pe

Presiune slabă la apă în mai multe localităţi din cauza spălării de reţele

Luni, 2 mai, între orele 9 – 13, presiunea apei va fi scăzută în localitatea Lugojel, din cauza lucrărilor de spălare a rețelei. Marți, 3 mai, între orele 8 – 15, presiunea apei va fi scăzută în localitatea Oloșag pentru lucrări de spălare a rezervorului de înmagazinare și a rețelei de distribuție. Miercuri, 4 mai,

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.