Author Archives: Dariana Bratu

A murit Vadim! A „inviat” Grigore Trif!

A murit Vadim! A „inviat” Grigore Trif!

PRM Timiș a revenit la viață chiar după moartea liderului național, Corneliu Vadim Tudor. Fără activitate de mai multe luni, Grigore Trif a anunțat că filiala pe care o conduce va avea un candidat la Primăria Timișoara! Există chiar doi doritori!

#TM2021, in expozitie: Timisoara, asa cum o vad timisorenii

Pe perioada verii, timișorenii au fost îndemnați să fotografieze tot ceea ce li se pare reprezentativ pentru viața culturală din orașul lor. Sute de fotografii cu această temă au fost postate pe Instagram, iar cele mai reușite 25 vor fi prezentate într-o expoziție. Totul, în speranța că Timișoara ca ajunge Capitală Culturală Europeană.

Mii de timisoreni, in procesiune cu racla in care sunt moastele Sf. Iosif cel Nou de la Partos / FOTO

Mii de credincioși au luat cu asalt Catedrala Mitropolitană, pentru a vedea moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Oamenii au așteptat ore bune pentru a participa la procesiunea religioasă. Cu o întârziere de o oră, moaștele au fost scoase din biserică. Bănățenii sunt așteptați să se închine la sfânta raclă până miercuri seară.

La Moisil, anul scolar a inceput cu o… nereusita personala a viceprimarului Diaconu / FOTO

Printre sute de elevi, părinți sau bunici, la Liceul „Grigore Moisil” s-a dat oficial startul unui nou an școlar. Din păcate, reabilitarea unuia dintre corpurile liceului, cel de pe strada Doja, încă nu e gata. Viceprimarul Dan Diaconu spune totuși că, peste câteva săptămâni, micuții din clasele 0 și I se vor muta în spațiul proaspăt amenajat.

psd

PSD Timis va avea presedinte executiv in cateva saptamani! Si nu va fi parlamentar

La mai bine de trei luni de când Sorin Grindeanu a fost ales președinte al PSD Timiș, filiala partidului este în continuare fără președinte executiv, vicepreședinți sau secretar. În câteva săptămâni însă, lucrurile vor intra în normal. Un lucru e cert: viitorul președinte executiv ar trebui să nu fie parlamentar!

Apelul lui Grindeanu s-a auzit pana la Dragnea: PSD grabeste congresul

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a venit la Timișoara, unde a discutat despre congresul în urma căruia se va stabili conducerea partidului. Acum câteva zile, Sorin Grindeanu a cerut public organizarea acestuia alegeri în octombrie. Liderul social-democrat spune că într-adevăr ar fi nevoie de congres cât mai repede, pentru ca PSD să aibă timp să-și pregătească candidații.

Mumii si sarcofage, in Bastionul Theresia! Secretele Egiptului Antic, dezlegate la Timisoara

Copiii din orașul de pe Bega sunt invitați la un eveniment pe gustul lor, la care vor putea să afle mai multe despre misterele faraonilor din Egiptul antic. Micuții vor fi întâmpinați cu o mulțime de activități interactive, dar și cu informații istorice.

Alergotura se intoarce! Doua zile de miscare in scop caritabil

Amatorii de mișcare în aer liber sunt invitați la un nou eveniment marca Alergotura. Este vorba despre mai multe curse de alergare, reunite sub numele „Pe-un picior de Plai”. Doritorii vor putea să se bucure de mai multe trasee și diferite tipuri de competiții, iar în timpul evenimentului se vor colecta donații pentru o cauză nobilă.

Dragnea si Zgonea vin in vizita la Timisoara, dupa ce Grindeanu a cerut urgent congres in PSD

Vizită la cel mai înalt nivel la PSD Timiș. Președintele interimar Liviu Dragnea și șeful Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, vin la Timișoara la sfârșitul săptămânii. Miercuri, liderul PSD Timiș, Sorin Grindeanu, a solicitat convocarea congresului național al partidului în cel mult o lună.

Se deschide, in sfarsit, Oncogen! Centrul pentru tratarea cancerului trebuia inaugurat de cativa ani

Centrul de Terapii Genetice și Celulare în Domeniul Cancerului Oncogen va fi, în sfârșit, deschis, cel puțin teoretic, în această toamnă. Asta, după mai multe amânări. Coordonatorii proiectului au anunțat că Oncogen ar trebui să fie funcțional în aproximativ o lună.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.