Author Archives: Georgeta P.

Tabara Kung Fu, la Bogda

Timișorenii sunt invitați să trăiască o săptămână activă pentru siguranţă şi sănătate. Aceasta e propunerea Clubului Sportiv Lion Wing Tsun Kung, care organizează o tabără mai altfel.

Actorii anului, la Teatrul Maghiar

Lőrincz Rita și Bandi András Zsolt sunt actorii anului. Așa a decis publicul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” , chiar înainte de vacanță. Actorii Lőrincz Rita și Bandi András Zsolt, pe care publicul a avut ocazia să îi urmărească în spectacolele „Devianță”, „Immanuel Kant” sau „Furnitur”, au fost desemnați actorii stagiunii 2011/2012 a Teatrului

Soia, ingredient comun pentru mezeluri si paine

Cea mai sănătoasă pâine este cea integrală, iar numărul celor care o consumă este din ce în ce mai mare. Multe din pâinile integrale care se găsesc pe piață conțin, pe lângă făină integrală de grâu, și soia. Aceasta îmbunătățește aspectul pâinii, iar gustul specific nu se simte deloc.

Andy, leoaica de Sanmartin, pleaca in Africa / FOTO

Ar fi trebuit să aibă o viață chinuită, pe post de „accesoriu” pentru fotografiile de vacanță, pe litoral. A ajuns, în schimb, la Sânmartinu Sârbesc. Acum va pleca în Africa de Sud. Leoaica Andy, al cărei cel mai bun prieten este un câine ciobănesc, se va muta într-o rezervație specială. Cel care a îngrijit-o în România se pregătește deja de vizita pe care i-o va face.

Mania.ro ajunge si la Timisoara

La nici un an de la premiera absolută din Cluj-Napoca, Aethernative Café din Timişoara va găzdui spectacolul Mânia.ro. Acesta a apărut ca urmare a strădaniilor unui inimos grup activist timişorean, fiind un interesant mix de texte cu caracter politic şi muzică live.

Top