Author Archives: Marcel Hoster

Sorin Grindeanu, pe șantierul autostrăzii cu tuneluri pentru urși: ”Mobilizarea este una foarte bună și va continua să fie și mai bună”/FOTO

Sorin Grindeanu, pe șantierul autostrăzii cu tuneluri pentru urși: ”Mobilizarea este una foarte bună și va continua să fie și mai bună”/FOTO

Pe șantierul tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva se lucrează, mobilizarea e bună, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a vizitat șantierul, sâmbătă dimineața. Mai mult, el e superoptimist și crede că investiția se poate termina chiar înainte de termen, deși toate opiniile celor care discută pe tema infrastructurii din România sunt că termenul

Universitatea de Vest Timișoara

Pe data de 22 octombrie 2024, Economia circulară, în dezbatere la Timișoara

Timișoara va găzdui conferința CIRCULARIO, organizată de Cancelaria Prim-Ministrului și PIVOT-C, în colaborare cu Primăria Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul, inclus în agenda programului Research, Innovation & Tech Transfer Week 2024, face parte dintr-un turneu național desfășurat sub egida CIRCULARIO – accelerator dedicat promovării economiei circulare.  Conferința se va desfășura la Institutul

Colaborare în domeniul finanțărilor europene. Firmele vor avea acces mai facil la informații

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG) au încheiat, la Timișoara, un protocol de colaborare în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, dar și a instituțiilor publice din România, pentru susținerea lor în procesul de digitalizare. Colaborarea vine ca urmare a necesității ca cele două organizații și cele opt

Municipalitatea timișoreană așteaptă cererile celor interesați să comercializeze produse specifice Zilei Tuturor Sfinților, pe 1 noiembrie

Solicitanții care doresc să desfășoare activități de comerț stradal cu produse pentru comemorările de 1 noiembrie pot depune cereri între 21 și 24 octombrie, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeele 8-9. Cei care doresc prestarea comerțului de produse specifice acestei zile au nevoie să completeze o Cerere tip (se obține de la ghișeu)

La Timișoara ar putea fi deschisă o nouă firmă cu activitate în domeniul microelectronicii

Timișoara poate deveni un important pol în domeniul microelectronicii, spune senatorul PSD de Timiș, Eugen Dogariu. El a prezentat un amplu program de dezvoltare economică a României pentru perioada următoare, iar, ca parte a acestuia, pentru orașul de pe Bega ar fi în discuții o importantă investiție în domeniul amintit. Între două companii din domeniul

Se reia circulația tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin

Primăria Timișoara anunță că de sâmbătă, de la ora 13, se va relua circulația tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin. Lucrările efectuate acolo au fost finalizate, tramvaiele de pe linia 4 și 8 vor circula spre Calea Buziașului. În urma investiției Primăriei Timișoara, noile tramvaie Bozankaya pot circula pe bulevardul refăcut complet. Proiectul a prevăzut și

Universitatea de Vest Timișoara

UVT ajută la specializarea personalului din creșe și grădinițe

Universitatea de Vest Timișoara e partener în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR, care urmărește îmbunătățirea capacității personalului din creșe și grădinițe să asigure educație timpurie incluzivă și de calitate copiilor de până la 6 ani și profesionalizarea personalului care monitorizează calitatea serviciilor de educație timpurie pentru copiii sub 3 ani, respectiv de îmbunătățire a

Începe numirea noilor primari și a consiliilor locale alese în vară

La câteva luni de la alegerile locale, de astăzi începe numirea primarilor pe care cetățenii i-au votat. Deocamdată, Timișoara nu a ajuns la rând. Prefectura Timiș anunță că au demarat ceremoniile de instalare a primarilor desemnați în urma scrutinului din vară. În perioada 18 – 21 octombrie 2024, în județul Timiș, sunt programate mai multe

Concurs inedit la Muzeul Banatului. Tortul Doboș bate ciocolata Dubai!

O tradiție culinară veche de 140 de ani a învins, într-un sondaj inedit, realizat de Muzeul Național al Banatului, a învins o alta, destul de mult supralicitată, și urcată în preferințele consumatorilor folosind metodele actuale de promovare, mai ales internetul. Așadar, deliciosul tort Doboș, creat la Budapesta pentru curtea regală de la Viena, a învins

Forța Dreptei Timiș merge la parlamentare cu gânduri mari. 13 candidați la Camera Deputaților, 6 la Senat

Forța Dreptei Timiș abordează alegerile parlamentare din Timiș cu mult curaj. Partidul a depus la Biroul Electoral Județean listele de candidaturi. Și vorbim de liste mai mult decât … generoase. De fapt, lista celor de la Forța Dreptei este formată din candidați de la trei partide, ceea ce explică numărul mare de candidați propuși, adică

Alin Nica nu candidează la alegerile parlamentare: ”Bucureștiul nu este o miză pentru mine”

Actualul (încă) președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a anunțat oficial că nu va candida pentru un post de parlamentar. După ce a evitat un răspuns tranșant pe acest subiect luni de zile, de la alegerile parlamentare în urma cărora a pierdut postul de lider al administrației județene, Nica spune că Bucureștiul nu e

Familiile nobile ale Banatului, prezentate în cadrul unei expoziții la Muzeul Național al Banatului

Expoziția „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă” organizată de Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, se va deschide pentru public începând de vineri, 25 octombrie. De la ora 18:00, are loc deschiderea evenimentului, care va fi găzduit în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia, strada Martin Luther

Primaria Timisoara

243 dosare soluționate, alte 1.367 de dosare în lucru. Primăria vrea să rezolve problema terenurilor de sub locuințele vândute cu Legea 112

În ultimele 12 luni, 243 de dosare pentru obținerea gratuită a terenului de sub locuințele dobândite în baza Legii nr. 112/1995, inclusiv a anexelor gospodărești, a curților și grădinilor aferente au fot soluționate de Primăria Timișoara și au fost înaintate spre aprobare și validare Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Timiș.

La Timișoara vor avea loc “Zilele culturii bihorene în Banat”

Asociația „Bihorenii din Banat”, continuatoare a Filialei Timișoara a Fundației Culturale a Colegiului Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, va organiza, în acest weekend, Zilele Culturii Bihorene 2024. Timp de trei zile, în perioada 18-20 octombrie 2024, Timișoara va găzdui o serie de evenimente care vizează atât lumea academică, profesori și specialiști în diferite domenii, cât

Licitația pentru proiectul tehnic și construcția pasajului de pe strada Polonă a atras trei oferte

Un număr de trei oferte au fost depuse la licitația deschisă de Primăria Timișoara pentru realizarea Proiectul Tehnic (PT) și execuția noului pasaj de pe strada Polonă. În total, au fost depuse trei oferte, care sunt în prezent analizate de comisia de specialitate.    Pasajul actual, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi demolat complet,

Deșeurile de la Săcălaz, adunate pe terenurile Primăriei. Prefectul de Timiș anunță controale/FOTO

În comuna periurbană Săcălaz se înregistrează o situație extrem de gravă, deșeurile comunității sunt adunate pe diferite terenuri ale municipalității, pentru că nu mai există de mult un contract cu o firmă de salubrizare, acuză prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu. Situația este dezastruoasă și aceasta a apărut din cauza responsabilității primarului în funcție, care a

Primăria Timișoara vrea să închirieze șapte spatii comerciale bine situate. Fără farmacii (parțial), jocuri de noroc sau haine second hand

Primăria Timișoara anunță că vrea să lanseze o licitație cu strigare pentru închirierea a 7 spații comerciale. Instituția știe că face licitația, dar nu știe când va avea loc. Deocamdată inițiativa mai are de trecut și de un vot al Consiliului Local.  Conform unui proiect al municipalității, șapte spații comerciale aflate în cartierele istorice Cetate

Acuzații grave, de hărțuire a angajaților, la adresa Primăriei Timișoara. Instituția spune că există regulament și nu sunt plângeri

Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice Aflate în Subordinea Consiliului Local Al Municipiului Timișoara lansează o serie de acuzații dure la adresa conducerii instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea membrii organizației. Conform sindicatului, mai mulți angajați ar fi fost supuși hărțuirii la locul de muncă. Acuzațiile lansate se

Primăria Timișoara caută voluntari pentru numărat câinii din gospodării

Primăria Timișoara merge înainte cu ideea de a număra câinii existenți în gospodăriile oamenilor. Împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT, înregistrează voluntarii pentru recensământul populației canine. Programul se va desfășura în opt zone ale orașului, după un proiect pilot implementat în zona Plopi, unde datele arată că 61,5% dintre câinii cu stăpân se pot

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.