Primăria Timișoara vrea transformarea și modernizarea și pentru cea de a doua piațetă din zona Gării de Nord

default

Dacă cei de la CFR au transformat total piațeta din fața Gării de Nord, iată că și Primăria Timișoara a decis să modernizeze piațeta care îi aparține, aflată vizavi de stația principală de cale ferată a orașului. Acolo ar trebui să apară o zonă de odihnă umbrită, care să ofere o imagine de bun simț turiștilor care vin cu trenul la Timișoara.

Primăria a demarat marți modernizarea zonei Gara de Nord, deocamdată punctat, la nivel micro. Modificările vor fi făcute pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor și pentru a îmbunătăți prima impresie a orașului pentru cei care ajung la Timișoara cu trenul. Principalele intervenții vizează transformarea piațetei situată vizavi de gară într-o zonă de odihnă umbrită și creșterea numărului de locuri de parcare.

Pentru a permite extinderea spațiilor destinate publicului, stația de taxi va fi mutată câțiva metri, iar o parte a asfaltului existent va fi înlocuită cu dale.

De asemenea, Primăria Timișoara vrea să conecteze gara cu rețeaua de piste velo de pe malul Begăi, urmând să extindă și aliniamentul de spațiu verde de pe bulevard. În plus, odată cu reabilitarea completă a piațetei, adăpostul pentru stația de troleibuze va fi schimbat.

Proiectul are și o a doua parte, ulterioară, care presupune amenajarea de locuri de parcare pe locul garajelor dezafectate din spatele blocurilor situate pe bulevardul General Dragalina nr. 40-42. Această inițiativă a municipalității va contribui la optimizarea spațiului și la creșterea numărului de locuri de parcare disponibile pentru rezidenți și vizitatori.

Lucrările vor fi realizate etapizat de către Societatea de Drumuri Municipale.

Pentru acea zonă este dorită și realizarea unei parcări cu parter, două etaje și o terasă circulabilă, pe bulevardul Dragalina și de pe Splaiul Nicolae Titulescu. În prezent, terenul este ocupat de garaje dezafectate, iar investiția este în etapa studiului de fezabilitate. Următorul pas constă în elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ)

necesar pentru optimizarea investiției și impus prin Planul Urbanistic General.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Iuli a spus: (martie 19th, 2025 at 08:33 )

Trebuia o interventie urgenta in acel areal lasat multi ani vraiste, bun planul cu mutarea statiei de taxi si acea parcare care sa compenseze cel putin locurile de parcare necesare pentru locatari.
La fel, extinderea spatiului verde pe bulevard in locul unde sa turnat asfalt in prostie, piste velo, refacerea trotoarelor, si acea piateta extinsa in spatiul insuficient in amarata statie de firobuz, cel putin din priuect incepe sa arata a oras European, acum este Lumea a 3-a

Ilcau a spus: (martie 19th, 2025 at 08:39 )

Succes sanatate

Lia a spus: (martie 19th, 2025 at 11:04 )

Asemenea intervenții ar trebui făcute și în alte părți ale orașului,pt optimizarea spațiului dintre blocuri.Daramarea garajelor neintretinute sau închiriate sau cel puțin un control din partea Primăriei, al inspectorului de zona pe str.Carei 4,în spatele blocului.Pt unii proprietari de garaje, garajul este un alt spațiu de depozitare în afara de subsolul blocului.Primaria/Pompierii ay atribuții de control în subsolul blocurilor pe Legea 196/2018 și pot da amenzi acolo unde conducerile asociațiilor nu iau masuri nuci după reclamații repetate….E mult de controlat ,inspectat su optimizat în Timișoara.Bani ,se pot strânge din amenzi și măcar asa responsabilități cetățenii.

Mircea a spus: (martie 19th, 2025 at 20:29 )

SSper ca de data asya in planul piațetei sa aiba in vedere si pozitionarea celor doua bujuterii feroviare. Este vorba de llocomotiva expusa langa pasarela, parca ar fi o cenușareasa si nu o prințesa a caii ferate si mocanita de langa benzinaria MOL de vizavi de Parcul CentralDaca mergem in Cluj,on Salonta,in Oradea,in Arad,,vom putea admira cateva din „bunicile” locomotivelor de azi,expuse priviriilor admirative ale calatorilor,in piata garilor oraselor mai sus mentionate. Hade sa le redam stralucirea in apropierea garilor pe care le-au slujit ani de zile si sa facem asta si in Timisoara.

Dan a spus: (martie 20th, 2025 at 14:27 )

Afirmatia facuta de Primaria Timisoara precum ca acele garaje din spatele blocurilor situate pe bulevardul General Dragalina nr. 40-42″ sunt „dezafectate” este incorecta si tendentioasa si din nefericire a fost preluata ca atare de multe site-uri de stiri on-line. Unele din garaje nu sunt dezafectate, au masini in interior si astfel nu ocupa locuri de parcare pe Bd. General Ion Dragalina. Sunt garaje cu acte de proprietate de mai bine de 30 de ani, nu de concesiune si in acest caz cum ramane cu pur si simplu ignorarea unui act de proprietate in aceasta tara ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului

Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.