Author Archives: Iulia Avram

Marilen Pirtea

Universitarii afiliati PSD sar la gatul rectorului Pirtea

Universitarii afiliati PSD sar la gatul rectorului Pirtea

Un grup de dascăli universitari apropiați ai PSD îl critică pe rectorul UVT Marilen Pirtea. pentru ideea unei dezbateri politice orgnizate de universitate. Susținînd că… în universități nu se face politică, semnatarii le cer studenților să-l voteze pe Victor Ponta.

Senatorul Ehegartner, ministru al Energiei intr-un ipotetic Guvern Tariceanu

Senatorul Petru Ehegartner, președinte al PLR Timiș, este mare favorit pentru a prelua portofolul de ministru al Energiei în cazul în care Victor Ponta va ajunge președinte. Mai mult, PLR Timiș va primi patru funcții de șefi de deconcentrate în județ, fiind cunoscute deja două nume pentru acestea: Dan Bara și Ionel Patrichi.

Senator PSD din Ardeal: „Nu avem nevoie de muschi aratati din Oltenia”

Gura păcătosului PSD-ist adevăr grăiește. Un senator social-democrat din Ardeal a admis că investițiile Guvernului PSD în Transilvania sunt mult mai mici decât cele din Moldova și sudul țării. El i-a cerut primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, să „nu-și mai încoarde mușchii”, până această situație nu se va remedia.

Bojin insista: „infractorul de drept comun” Dorin Candea, dorit sef la ARR

Dorin Cândea, considerat în urmă cu doi ani„infractor de drept comun” de către liderii PSD Timiș, este favoritul lui Titu Bojin pentru preluarea funcției de director al ARR Timiș. Funcția este ocupată încă de liberalul Sorin Supuran. Bojin a mai încercat cu puțin timp în urmă să-l ungă pe Cândea șef al RAR Timiș.

Cum s-a votat in Timis, comuna cu comuna

Votul în primul tur al alegerilor prezidențiale a adus în Timiș o victorie confortabilă pentru candidatul ACL Klaus Iohannis. Acesta a obținut 42,03%, în timp ce candidatul PSD, Victor Ponta, primit 29,66% din voturile timișenilor. În mod surprinzător, Iohannis a câștigat chiar și unele zone tradiționale ale PSD, cum ar fi Lugoj, Giroc, Remetea Mare sau Jebel.

Ponta a pierdut acasa la Titu Bojin, in Remetea Mare

Klaus Iohannis a câștigat alegererile în mai multe fiefuri tradiționale ale PSD din Timiș. Printre acestea s-au numărat Remetea Mare, localitatea de domiciliu a lui Titu Bojin, dar și Girocul președintelui PSD Timișoara, Sorin Grindeanu. Nicolae Robu n-a ratat ocazia să-l ironizeze pe Bojin pentru aceste „performanțe”.

Călin Popescu Tăriceanu

Tariceanu, umilit in Timis

Timișenii nu s-au mai lăsat înșelați de „liberalismul” social-democrat de rit Antena 3 promovat de Călin Popescu Tăriceanu. Dacă la alegerile europarlamentare, același tip de „liberalism” întruchipat de Mircea Diaconu obținea în jur de opt procente în Timiș și peste zece în Timișoara, la alegerile prezidențiale, fostul premier s-a clasat abia pe locul al cincilea.

Iohannis a castigat Timisul, Ponta a adunat doar voturile detinutilor!

Conform datelor oferite de social-democrații din Timiș, au fost numărate voturile din 80% din secțiile de votare din țară. Candidatul PSD Victor Ponta a obținut 41.01 din sufragii, iar cel al ACL, Klaus Iohannis, a adunat 29,33% din sufragii. În Timiș însă, Iohannis l-a bătut pe Ponta, cu aproape 41 de procente, față de aproape 30% ale lui Ponta.

Asta-i Timisoara: 44-23, in „meciul” Iohannis – Ponta

Numărătoarea voturilor în 60 din cele 212 secții de votare din Timișoara indică o victorie la scor în favoarea candidatului ACL, Klaus Iohannis. Conform acesteia, Iohannis a obținut 44% din voturi, în timp ce pentru Victor Ponta au optat 23% din alegători. Locul al treilea revine Monicăi Macovei, cu 9%, iar pe al patrulea este Călin Popescu-Tăriceanu, cu 6,5%.

BEC da unda verde campaniei murdare a PSD

Biroul Electoral Central a dat liber la împărțirea materialelor publicitarea calomnioase la adresa lui Klaus Iohannis. BEC a anulat o decizie a Biroului Electoral Județean Timiș, care interzisese „fluturașii” calomniatori. Culmea, BEC susține că aceste materiale nu sunt asumate, dând însă un răspuns pozitiv la o contestație formulată de PSD.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.