De la ultima raportare, la nivel naţional au fost confirmate 4.637 de noi cazuri de infectări cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 24.242 de teste. În secţiile de Terapie Intensivă din întreaga ţară sunt internaţe 1.162 de persoane. Până astăzi, 29 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 623.066 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus…
CJ Timiș are, în sfârșit, vicepreședinți: Cristian Moș – USR PLUS și Alexandru Proteasa – PNL
Noii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş au fost aleși, astăzi, la Timișoara, într-o ședință extraordinară, după ce PNL și USR PLUS au ajuns, în sfârșit, la o înțelegere privind constituirea majorității la CJ Timiș. Noii vicepreședinți ai CJ Timiș sunt Cristian Moş, din partea USR PLUS, şi Alexandru Proteasa – PNL. Votul a fost secret,…
Modernizarea drumului Peciu Nou- Foeni, pe o distanță de 20 de kilometri, finalizată
Consiliul Județean Timiș anunță finalizarea modernizării DJ 593, Peciu Nou – Foeni, pe o lungime de 20 de kilometri. Drumul a fost realizat cu bani din Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul de finanțare: Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020, cu o valoare totală de 31.303.193, 54 lei. Proiectul a constat în modernizarea…
Elena Popa, subprefect de Timiș, suspectă de Covid-19. A fost internată în spital/Update
Elena Popa, subprefect de Timiș, a fost internată în spital, în noaptea care a trecut. A fost transportată cu Ambulanța de acasă, prezentând tuse, febră, pierzându-și mirosul și gustul. Elena Popa a apelat la Salvare duminică noaptea, după ce a descoperit că are saturația 90, avea febră, tuse seacă, și-a pierdut gustul și mirosul. Elena…
Marţi ajung la Timişoara peste 32 de mii de noi doze de vaccin împotriva coronavirusului
Mâine, 29 decembrie, la ora 11.00, pe Aeroportul Internațional “Traian Vuia” Timișoara, vor ajunge 32.175 doze de vaccin împotriva Covid-19. Acestea vor fi depozitate la Centrul Regional constituit în cadrul Spitalului Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu”. Ulterior, dozele de vaccin vor fi repartizate județelor arondate Timișului, în funcție de necesarul solicitat. Mai exact, este…
În Timiş, 97 de persoane confirmate cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. Din ce localităţi sunt
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 97 de noi cazuri de infecţii cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 309 teste. Rata de infectare în Timiş a scăzut puţin, până la 3,40, după ce în ziua precedentă a fost 3,42. Persoanele infectate din judeţul Timiş sunt din următoarele localităţi: Timișoara –42; Giroc- 10;…
Un focar de Covid-19 din Timiș, unde erau 95 de persoane infectate, a fost stins
Sunt opt focare active de Covid-19 în Timiș, astăzi, 28 decembrie, conform Direcției de Sănătate Publică. Un focar a fost stins. În ultimele 24 de ore, în Timiș a fost stins focarul din cadrul Spitalului de Psihiatrie Jebel, unde erau 95 cazuri confirmate. Focarele de Covid-19 din Timiș: CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE SĂCĂLAZ (Bătrâneți…
A scăzut, ușor, rata de infectare cu Sars-Cov-2 la Timișoara
A scăzut, ușor, rata de infectare cu Covid-19 la Timișoara, în ultimele 24 de ore, în timp ce la Lugoj a rămas aceeași, conform informațiilor transmise de Prefectura Timiș. Rata de infectare cu Covid-19 este, astăzi, 4,61 la mia de locuitori, în Timișoara, conform Prefecturii Timiș. Cu o zi înainte, rata de infectare la Timișoara…
Bilanţ coronavirus. 2.620 de infectări şi 104 decese, în ultimele 24 de ore
De la ultima raportare, la nivel naţional au fost confirmate 2.620 de noi cazuri Sars-Cov-2, fiind efectuate 7.704 teste. În secţiile de Terapie Intensivă din întreaga ţară sunt internaţi 1.197 de pacienţi. Până astăzi, 28 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 543.341…
Vă puteți programa online la vaccinarea împotriva Covid-19
Platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a devenit operațională de astăzi. Începând de astăzi vă puteți planifica la vaccinare aici: https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ Se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, urmând să se activeze accesul în aplicație și pentru celelalte două grupe de vaccinare…
ÎPS Ioan, de șase ani mitropolit al Banatului
În 28 decembrie 2014, arhiepiscopul Ioan Selejan al Covasnei și Harghitei a fost întronizat în demnitatea de arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului. Au trecut șase ani de la acest moment… „Părintele Mitropolit Ioan scrie, de șase ani, o pagină nouă pe pergamentul istoricei eparhii bănățene”, spune preotul Ionel Popescu, vicar eparhial la Arhiepiscopia…
Doi tineri „și-au încărcat bateriile” într-un cărucior. Au fost opriți de polițiștii locali din Timișoara
Li s-au descărcat bateriile și le-au „reîncărcat” în miez de noapte… Într-un cărucior… Cu care… au plecat… Polițiștii locali, aflați în patrulare aseară, în jurul orei 22.00, au observat doi indivizi care împingeau un cărucior pe strada Munteniei din zona Mehala. Cei doi aveau cinci baterii auto despre care au declarat că le-au sustras din…
A început vaccinarea anti-Covid la Spitalul Victor Babeș Timișoara. Virgil Musta: “De abia am așteptat să putem primi această „armă”/VIDEO/Update
Astăzi a început vaccinarea la Spitalul Victor Babeș Timișoara. S-a vaccinat și doctorul Virgil Musta, printre primele cadre medicale, cel aflat în prima linie în lupta anti-Covid. Primii vaccinați la Spitalul „Victor Babeș” au fost doctorul Teodora Moisil, de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara, și Ciprian Gândac, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă la…
Focarele de coronavirus din Timiș
Astăzi, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP), sunt nouă focare de Covid-19, în judeţul Timiș. Cele nouă focare sunt în supraveghere epidemiologică. Potrivit DSP, în ultimele 72 de ore, în Timiș nu au apărut cazuri noi în focare. Focarele de Covid-19 din Timiș: SPITALUL DE PSIHIATRIE JEBEL – 95 cazuri confirmate – Focar in supraveghere…
A scăzut rata de infectare cu Covid-19 la Timișoara și Lugoj
La Timișoara și Lugoj a scăzut rata de infectare cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, conform informațiilor transmise de Prefectura Timiș. 4,64 la mia de locuitori este rata de infectare cu SARS-Cov-2, astăzi, la Timișoara, în timp ce ieri era 4,78 la mia de locuitori. La Lugoj, rata de infectare este, astăzi, 2,46 la…
În Timiş, 114 de noi cazuri Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. În ce localităţi au apărut
După un record negativ în ziua de Crăciun în ceea ce priveşte testarea, când au fost făcute doar şapte teste în Timiş, rezultând patru infectări cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 361 de teste. În urma acestora au fost confirmate 114 de noi cazuri de Covid-19 în Timiş. Rata de infectare…
Bilanţ coronavirus. 2.049 de infectări şi 122 de decese, în ultimele 24 de ore
La nivel naţional, de la ultima raportare, au fost confirmate 2.049 de noi cazuri Sars-Cov-2. fiind efectuate 7.783 de teste. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 1.206 pacienţi. Până astăzi, 27 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 615.809 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 540.437 de pacienți au fost…
În trei zile, 415 cadre medicale de la Spitalul “Victor Babeş” vor fi vaccinate împotriva coronaviruslui
415 medici, asistente medicale, infirmieri, dar și personal administrativ din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Bbaeş” vor fi vaccinați, pe parcursul a trei zile. Spitalul “Victor Babeş” se află în prima linie în lupta noului coronavirus, încă de la începutul pandemiei, arată managerul instituţiei, Cristian Oancea. El afirmă că toţi angajaţii spitalului…
S-a dat startul vaccinării împotriva Covid-19 în România! Sute de doze la Timișoara
În România a început campania de vaccinare împotriva Covid-19. În cele zece spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta cu Covid-19 sunt vaccinate primele persoane. Prima persoană a fost vaccinată la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București. Este vorba despre Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membră a…
Nouă focare de SARS-Cov2 în Timiș
Sunt nouă focare de SARS-Cov-2 în judeţul Timiș, aflate în supraveghere epidemiologică, transmite Direcția de Sănătate Publică – DSP. În aceste nouă focare, aflate în supraveghere epidemiologică, nu au apărut cazuri noi, în ultimele 48 de ore. Focarele de SARS-Cov2 din Timiș: SPITALUL DE PSIHIATRIE JEBEL – 95 cazuri confirmate – Focar in supraveghere CĂMIN…