Un nou focar de SARS-Cov2 s-a „aprins” la Spitalul Județean Timișoara, de data aceasta la secția de Urologie. Cel mai mare spital din Vestul țării mai are un focar activ, la Casa Austria. În Timiș a apărut un nou focar de SARS-Cov2, conform Direcției de Sănătate Publică, la Clinica de Urologie a Spitalului Județean Timișoara…
Judeţul Timiş a bătut recordurile negative la decese şi infectări cu coronavirus, într-o singură zi
În ultimele 24 de ore, în judeţul Timiş au fost confirmate cu COVID -19 alte 318 persoane, ceea ce înseamnă un record absulut. De asemenea, au fost consemnate şi cele mai multe decese într-o singură zi: şapte. Rata de infectare, în Timiş, a ajuns la 3,39. Persoanele infectate din judeţul Timiş sunt din următoarele localităţi:…
Ziua ce mai neagră! Noi recorduri negative la decese, infectări şi pacienţi internaţi la ATI
Cifre uriaşe înregistrate, în ultimele 24 de ore, în privinţa principalilor indici ai pandemiei de COVID-19. Toate reprezintă recorduri absolute până acum. Astfel, au fost raportate 107 decese, 5.343 de noi infectări şi 861 de pacienţi internaţi la ATI. Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 222.559 de cazuri de persoane infectate…
Accident lângă Timișoara: o mașină a ieșit în afara drumului. A intervenit echipajul SMURD!
O mașină a ieșit în afara carosabilului la Sânandrei, lângă Timișoara, în această dimineață. Șoferul a fost preluat de echipajul SMURD. În această dimineață a avut loc un accident rutier în Sânandrei, lângă Timișoara, unde au intervenit șase pompieri cu modul de descarcerare și o autospecială de stingere. O mașină a părăsit partea carosabilă. În…
Aproape 90 de elevi în spital, cu SARS-Cov2, în Timiș. Peste 220 de școli și grădinițe în scenariul roșu
Timișoara este în scenariul roșu, la fel și alte localități. Sunt peste 200 de școli unde cursurile sunt suspendate, din cauza cazurilor și incidenței Covid, iar 87 de elevi sunt în spital, cu SARS-Cov2. În Timiș sunt 223 de școli în scenariul roșu, unde elevii învață exclusiv online, de acasă. În cel mai vestic județ…
Zona roșie, extinsă la Spitalul Victor Babeș Timișoara, pentru a putea interna mai mulți pacienți cu SARS-Cov2. Zeci de paturi în plus!
La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a fost extinsă zona roșie și au fost alocate paturi în plus pentru pacienții cu SARS-Cov2, în urma numărului mare de cazuri din ultimele zile. Numărul bolnavilor de Covid-19 este, pe zi ce trece, din ce în ce mai mare. De luni până marți au fost…
Timișoara a depășit rata de infectare de 4 la mia de locuitori. Incidența cazurilor de Covid-19 în localitățile din județul Timiș
4,15 este rata de infectare cu Covid-19 în Timișoara, la câteva zile după ce aceasta a trecut de 3, iar municipiul de pe Bega a intrat în scenariul roșu. Vă prezentăm lista localităților din Timiș unde s-a depășit rata de infectare cu SARS-Cov2 de 3 la mia de locuitori și cea de 1,5 la mia…
Masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile deschise din întreg județul Timiș!
Autoritățile au decis ca masca să devină obligatorie în tot județul Timiș, după ce rata de infectare cu Covid-19 a ajuns la 3,16 la mia de locuitori. Comitetul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) Timiș a hotărât că masca devine obligatorie și în spații deschise din Timiș, în toate localitățile. În şedința Comitetului…
Scenariu roșu pentru mai multe școli din Timiș!
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a hotărât trecerea în scenariul roșu a unor școli din Timiș și schimbarea scenariului pentru altele. Schimbarea scenariului în roșu are loc din cauza creșterii incidenței cazurilor de Covid-19 și din pricina apariției cazurilor de coronavirus în școli. CJSU a hotărât astăzi trecerea în scenariul roșu la Școala…
Prejudiciu de peste 230.000 lei, în 2020, în urma defrişărilor ilegale în Timiș
Peste 230.000 lei este prejudiciul pe care l-au adus, în primele trei trimestre ale anului 2020, cei care au tăiat arbori ilegal, în Timiș. Garda Forestieră Timișoara a menționat, în ședința Colegiul Prefectural de astăzi, că în primele trei trimestre ale anului 2020 au fost efectuate 45 de inspecții și controale și a fost identificat…
Focare noi de SARS-Cov2 în Timiș: trei cazuri la o creșă din Timișoara și 9 cazuri la un centru pentru persoane cu handicap, din Ciacova
Ziua de marți vine cu două noi focare de SARS-Cov2 în Timiș. Cel mai vestic județ al țării ajunge la un total de 16 focare active de SARS-Cov2, conform Direcției de Sănătate Publică. A apărut un focar nou la Creșa nr. 2 Cosânziana din Timișoara, unde sunt 3 cazuri confirmate – angajați, iar un alt…
În Timiş, 225 de persoane au fost infectate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. Din ce localităţi sunt
În ultimele 24 de ore, în judeţul Timiş au fost diagnosticate cu coronavirus alte 225 de persoane, fiind efectuate 3.006 teste. Coeficientul de infectare a ajuns la 3,16. Persoanele infectate din judeţul Timiş sunt din următoarele localităţi: Timișoara –131; Lugoj – 14; Dumbrăvița – 10; Giroc-9; Ghiroda – 6; Peciu Nou – 5, Săcălaz –…
Bilanţ coronavirus. Peste o sută de decese şi 4.724 de infectări, în ultimele 24 de ore
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate cu coronavirus alte 4.724 de persoane, fiind efectuate 28.876 de teste. În aceeaşi perioadă, 104 persoane au decedat din cauza coronaviruslui. Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 155.630 de pacienți au fost…
Noul președinte al CJ Timiș și-a desemnat consilierii
Sâmbătă, Alin Nica, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, a fost învestit în funcție, iar la începutul acestei săptămâni și-a format echipa de consilieri personali. Din echipa de consilieri personali ai președintelui fac parte Marian Vasile, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, Flaviu Iepan, fost consilier județean, Vasile Ciuruș, economist, și Viorel Coifan, care a…
Haideți să donați plasmă, la Timișoara, dacă v-ați vindecat de SARS-Cov2, pentru pacienți în stare critică!
Dacă sunteți printre cei care au trecut prin infecția cu SARS-Cov2, atunci îi puteți ajuta și pe alții să învingă boala. Sunteți așteptați să donați plasmă, la Timișoara, pentru pacienți în stare critică. Puteți veni la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, unde vă puteți programa pentru a dona plasmă de luni până vineri, între…
Patru spărgători de mașini și sedii de firme au fost prinși, în flagrant, la Timișoara
Poliția a prins în flagrant patru indivizi care spărgeau mașini și sedii de firme. Cei patru „spărgători” au fost prinși chiar când „operau” la o mașină. În mijlocul „intervenției” au apărut polițiștii. Cei patru au fost reținuți… Cei patru indivizi spărgeau mașini și sedii de firmă. Au „operat”, săptămâna trecută, și la Universitatea de Vest…
Încep pregătirile pentru alegerile parlamentare din timpul pandemiei de SARS-Cov2
În judeţul Timiș, autoritățile se pregătesc de alegerile care vor avea loc în pandemia de coronavirus, în 6 decembrie. Reprezentanții Prefecturii Timiș au participat astăzi la ședința Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, condusă de ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela. Timișul tocmai a trecut de pragul de infectare cu Covid…
Judeţul Timiş a intrat în scenariul roşu. Rata de infectare a depăşit 3 la mia de locuitori
În ultimele 24 de ore, 263 de persoane din judeţul Timiş, dintre care 143 din Timişoara, au fost confirmate cu COVID-19. În aceeaşi perioadă au fost consemnate trei decese din cauza coronavirusului. Având un coeficient de infectări de 3,02 la mia de locuitori, judeţul Timiş a intrat în scenariul roşu. Persoanele infectate din judeţul Timiş…
Bilanţ coronavirus: 2.844 de infectări şi 79 de decese, în ultimele 24 de ore
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 2.844 de noi cazuri de coronavirus. Fiind duminică, s-au făcut însă doar 8.709 teste, adică de patru ori mai puţine decât într-o zi obişnuită. De altfel, rata de pozitivare este foarte mare, peste 30%. Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate…
Momentul când puteți să vă dați masca jos, pentru scurt timp, în aer liber!
Cu mască sau fără mască? O întrebare la care aduce clarificări o hotărâre adoptată astăzi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență – CNSU. În această hotărâre se reglementează momentele în care vă puteți da masca jos, în zonele aflate în scenariul roșu. În Timișoara și în alte localități rata de infectare cu Covid-19 a…