Scandal imens în unul din ultimele bastioane ale PNŢCD din ţară, filiala din Timiş. Fostul viceprimar Adrian Orza a fost suspendat din fucţia de preşedinte la organizaţia PNŢCD Timişoara, conform unor surse de la cel mai înalt nivel din PNŢCD. Aparent incredibil, Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş, neagă acest lucru.
Solutie anti-bezna a lui Orza: negocierea cu Enel
Fostul viceprimar ţărănist Adrian Orza s-a săturat ca aproape zilnic să fie abordat de prieteni sau cunoscuţi care au aceleaşi probleme. Orza este întrebat mereu de ce zone mari din oraş rămân în mod curent fără iluminat public.
SustinatORZA il vrea pe MRU presedinte
Fostul viceprimar Adrian Orza a început campania de susţinere a lui Mihai Răzvan Ungureanu la funcţia de preşedinte al României. Consilierul local PNŢCD se declară fan MRU, după ce preşedintele Forţei Civice şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2014.
Desenatorii de ziduri ar putea fi trimisi la munca in folosul comunitatii
Cei care „pictează” fațadele clădirilor din Timișoara ar putea fi obligați să presteze muncă în folosul comunității. Aceasta este propunerea consilierului local PNȚCD Adrian Orza, care nu crede că amendarea proprietarilor imobilelor este o soluție.
Microbistul Orza se bucura de raul „cainilor rosii”
Înaintea meciului de deschidere a primei ligi la fotbal, consilierul local PNŢCD Adrian Orza spunea că nu ţine nici cu ACS Poli, nici cu Dinamo. Fostul viceprimar s-a uitat totuşi la meci şi s-a bucurat la victoria lui Poli.
Consilierii PNTCD Timisoara nu au favoriti la meciul Poli-Dinamo
Adrian Orza, Flavius Boncea şi Bogdan Herzog, cei trei consilieri locali ai PNŢCD Timişoara, nu ţin cu nimeni la meciul din deschiderea sezonului Poli-Dinamo. Partida are loc vineri de la ora 20,45 pe stadionul „Dan Păltinişanu” şi contează pentru prima etapă a Ligii Naţionale la fotbal.
Cum te mai transforma Opozitia; studiu de caz, Adrian Orza
Faptul că, odată ajunși la Putere, cei mai mulți politicieni suferă transformări radicale din toate punctele de vedere e deja un lucru binecunoscut. În afara unor mutații radicale de comportament, dar și psiho-sociale, odată ajunși la putere, unii cunosc metamorfoze inclusiv fizice. Din oameni decenți, unii chiar smeriți, ei ajung aroganți, sfidători, trufași, chiar nesimțiți.
Adrian Orza: „Dupa 12 ani nu puteam sa-l tradez pe Ciuhandu”
2012 a fost un an negru pentru fostul viceprimar al Timişoarei. La câteva luni după ce a pierdut la alegerile locale, Adrian Orza a pierdut, pentru câteva zeci de voturi, și un fotoliu de deputat. Nu regretă însă şi spune că nu dorea să ajungă în parlament. El are un mesaj clar pentru fostul primar Gheorge Ciuhandu, care a „uitat” să-l invite la lansarea lui de carte. Orza nu poate ține în ruptul capului cu… ACS Recaş şi i-a transmis lui Robu să nu fie supărat pe suporterii ASU Poli.
Orza n-a fost invitat la lansarea cartii lui Ciuhandu!
L-a susţinut puternic în timpul campaniei electorale din iunie 2012 pentru Primăria Timişoara, dar probabil, acum, drumurile lor s-au despărţit pentru totdeauna. Gheorghe Ciuhandu nu l-a invitat pe Adrian Orza, viceprimarul său din ultimele trei mandate, la lansarea cărţii „16 ani în slujba Timişoarei”.
Orza nu crede in unitatea Dreptei
Consilierul local PNŢCD Adrian Orza pare tot mai sceptic în ideea unei unităţi a Dreptei din România. Fostul viceprimar crede că Dreapta este departe de unitate, din cauza partidelor care o compun.
Orza catre Robu: „E mai facil sa dai vina pe greaua mostenire”
Nu vrea să intre în polemici cu primarul Nicolae Robu, dar îi dă replica în privinţa bramburelii de la Direcţia de Patrimoniu Adrian Orza, fost viceprimar, susține că intabularea terenurilor și a străzilor nu ține de municipalitate.
Orza poate reveni in cursa pentru Primaria Timisoara!
Andrei Văcaru, preşedintele Forţei Civice Timiş, susţine că formaţiunea pe care o conduce se gândeşte deja la un posibil înlocuitor pentru Nicolae Robu. Cel mai probabil, acesta este ţărănistul Adrian Orza.
Orza l-a convins pe Robu sa pastreze cateva scari
Fostul viceprimar, ţărănistul Adrian Orza, a reuşit să-l convingă pe primarul Nicolae Robu să păstreze o parte din vechile scări ale Catedralei Mitropolitane. Promisiunea a fost obținută în urma discuții telefonice, iar Orza a și postat-o pe Facebook.
Treptele-simbol al Revolutiei, trimise cu picamerul la groapa de gunoi
O parte din istoria recentă a Timișoarei ajunge, în aceste zile, la gunoi, fără nici cea mai mică rezervă din partea autorităților locale, care și plătesc pentru asta. Treptele Catedralei se modernizează, la prețul de 8.300 de euro/bucata, pentru că așa au decis șefii Mitropoliei Banatului.
Intoarcerea lui Voda Ciuhandu. Si tot degeaba
Vă mai amintiți de bărbatul acela cu barbă sură, de răspundea la numele de Ciuhandu Gheorghe și a fost timp de 16 ani primar al Timișoarei? Cum să nu vă amintiți? Mulți chiar îl regretă acum, făcând comparație între el și un Nicolae Robu care pare să experimenteze și acum – la nouă luni de la înscăunare – funcția de primar.
Ca niciodata, Orza si Robu, aproape prieteni pe buget
Anunțată, conform uzanțelor administrației Robu, doar cu o zi înainte, dezbaterea pe tema bugetului local n-a atras decât câțiva timișoreni curioşi să afle cum se cheltuie pe anul 2013 banii publici. Joi, consiliul local va aproba cel mai mare buget din istorie, iar voturile vor veni și de la opoziție.
Ciuhandu vrea demisia lui Orza
S-a trezit fostul primar al Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu! Ziarul de casă al PNŢCD Timiş, „Vestul”, publică poziţia a trei dintre cei mai cunoscuţi ţărănişti din vestul ţării. Ei vor demisia actualei conducerii a partidului, căreia îi cer să-și asume eșecul de la alegerile de anul trecut.
LegislatOrza isi face ghid cetatenesc pe internet
Fostul viceprimar Adrian Orza vrea să îi ajute pe timișoreni să se descurce mai ușor printre legile din România. El pregătește un site care să le arate cetățenilor care le sunt drepturile și obligațiile în domeniul administrației.
Orza: „Spitalul militar a fost mereu in evidentele MapN”
Dezvăluirea făcută de Nicolae Robu, conform căruia spitalul militar funcționează într-un imobil al primăriei, l-a stupefiat pe fostul viceprimar Adrian Orza. Acesta spune că niciodată din acte nu a rezultat un asemenea drept de proprietate.
Ziarul „Timisoara” ar putea ramane in strada din cauza majorarii chiriilor
Majorarea chiriilor, impusă de municipalitate, e pe cale să ducă la dispariția unui simbol. Conform noilor tarife, ziarul „Timişoara” condus de Oscar Berger, urmează să plătească o chirie lunară de aproximativ patru ori mai mare decât în prezent.