Arhiva pentru eticheta: apa calda

apă caldă

Fara apa calda

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru finalizarea lucrărilor de investiţii ce se execută la reţelele termice secundare aferente punctului termic 22A, va întrerupe, miercuri, între orele 8 și 15, furnizarea apei calde, în imobilele amplasate la următoarele adrese: Piaţa Unirii nr. 10-14; str. I.C. Brătianu nr. 2, 4; str. Paul Chinezul nr. 6; str. M. Corvin nr.

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru efectuarea unor lucrări în punctul termic, va întrerupe furnizarea apei calde de consum la PT 91, luni, între orele 8 și 14. Vor fi afectaţi abonaţii care locuiesc pe străzile Aleea Icar, Aştrilor, Azurului, Orion, Sirius şi Sudului. Tot luni, între orele 8 și 16, vor fi oprite punctele termice 62,

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru realizarea unor lucrări în punctul termic şi o intervenţie la reţeaua de apă caldă pentru imobilul de pe str. Bucegi nr. 6, va întrerupe, miercuri, între orele 8 și 12, furnizarea apei calde la PT 56. Va fi afectată o parte a consumatorilor care domiciliază pe străzile FC Ripensia, Bradul, Bucegi,

Fara apa calda in zona de sud

Colterm anunță că, pentru pregătirea condiţiilor de realizare a investiţiei pe magistrala II de termoficare de pe strada Musicescu, va întrerupe joi, între orele 8 și 22, furnizarea apei calde la punctele termice 62, 63, 69, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 98, Văcărescu, Rusu Şireanu, Vasile Lupu şi SDM. Vor fi

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru înlăturarea unei defecţiuni de pe reţeaua termică primară, va întrerupe, marți, între orele 8 și 17, furnizarea apei calde de la punctul termic P.T. 69. Vor fi afectaţi o parte a consumatorilor situaţi pe străzile Eneas, Glad, Hebe, Kiriac, Porumbescu, Ranetti, Snagov, Calea Șagului, precum şi o parte celor de pe

Fara apa calda

Colterm anunță că, din cauza unor lucrări care se execută în punctul termic, va întrerupe miercuri, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde de consum la PT 23. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc pe străzile Iaşi, V. Lucaci, T. Mihaly, A. Popovici, Popa Şapcă şi Martir M. Todorov.

Fara apa calda in Mircea cel Batran

Colterm anunță că, pentru finalizarea unor lucrări care se efectuează pe reţeaua termică, va întrerupe marți, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde la punctul termic PT 43A. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc în zona Mircea cel Bătrân la numerele: 5, 7, 9, 11, 12, 12a, 12b, 16, 17, 18, 19, 26, 28,

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru finalizarea unor lucrări care se execută pe reţeaua termică, va întrerupe furnizarea apei calde vineri, între orele 8 și 14, pe un traseu al centralei termice Diana. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc pe bd. Eroilor nr. 22 şi pe Aleea Ripensia nr. 4, 6, 8 şi 12.

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru finalizarea unor lucrări efectuate pe reţeaua termică, întrerupe vineri, între orele 8 și 15, furnizarea apei calde de consum la punctul termic 43A. Vor fi afectati timișorenii care locuiesc în zona Mircea cel Bătrân la numerele 32, 33, 45, 70, 71, 74, 75, 81, 82.

Fara apa calda

Coltem anunț că, în vederea finalizării unor lucrări care se execută pe reţeaua termică, luni, între orele 8 și 14, va întrerupe furnizarea apei calde de consum la punctul termic PT 37. Vor fi afectaţi consumatorii care locuiesc în zona Calea Aradului, pe străzile Carei nr. 13, 15, 19, 24, 28, 30, 32, 35 şi

Fara apa calda

Colterm anunță că, în vederea finalizării unor lucrări care se execută pe reţeaua termică, va întrerupe vineri, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde la punctul termic PT 43A. Vor fi afectaţi consumatorii care locuiesc în zona Mircea cel Bătrân.

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru finalizarea unor lucrări care se execută pe reţeaua termică, va întrerupe joi, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde de consum pe un traseu al punctului termic PT 46. Vor fi afectaţi consumatorii care locuiesc la următoarele adrese: str. Frasinului nr. 1, 3, 5, 7, str. Gh. Lazăr nr. 19,

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, în vederea finalizării unor lucrări care se execută pe reţeaua termică, va întrerupe miercuri, între orele 8 și 15, furnizarea apei calde de consum la punctul termic PT 43A. Va fi afectată o parte a consumatorilor care locuiesc în zona Mircea cel Bătrân, pe străzile I. Brezeanu, Deportaţilor din Bărăgan, Macilor, Martir

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, luni, între orele 8 și 18, din cauza unor lucrări de investiţii pe magistrala 2 x Dn 1000 de pe strada Musicescu, va opri furnizarea apei calde de consum la punctele termice P.T. 62, 63, 69, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 98, Rusu Şirianu, Văcărescu, Vasile Lupu şi

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, în vederea finalizării unor lucrări care se execută pe reţeaua termică, vineri, între orele 8 și 14, va întrerupe furnizarea apei calde de consum la punctele termice PT 29 şi PT46. Vor fi afectaţi consumatorii care locuiesc pe străzile Iasomiei, Lăutei, Lotus, Padeş, Perlei, Mendeleev (parţial), precum şi abonaţii de pe bd.

Fara apa calda

Colterm anunță că, în vederea finalizării unor lucrări care se execută pe reţeaua termică, va întrerupe, miercuri, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde pe un traseu al punctului termic PT 10C. Vor fi afectaţi consumatorii care locuiesc în zona Lunei, la următoarele blocuri: L8, L9, L10, L13, L14 şi L15.

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, în vederea finalizării unor lucrări care se execută pe reţeaua termică, marți, între orele 8 și 14, va întrerupe furnizarea apei calde de consum pe un traseu al centralei termice „Diana”. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc următoarele adrese: str. Constanţa nr. 3, str. Diana nr. 4, str. Eroilor nr. 22, Aleea

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.