Timişul a ajuns pe locul III, după Bucureşti şi Cluj, atât la capitolul Produs Intern Brut (PIB), cât şi la PIB pe cap de locuitor. Este pentru prima dată când judeţul Cluj ia faţa Timişului la acest capitol. Mai mult, în 2019, Timişul s-a aflat printre ultimele locuri din ţară în privinţa creşterii economice.
Cor de copii de la școli din Timișoara, la Festivalul Internațional George Enescu de la București
Corul de copii Consonanţe a fost selectat să cânte în perioada 13-15, 20-23 septembrie 2019 în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, la Bucureşti. În cadrul ediţiei de anul acesta a marelui festival, Programul Naţional Cantus Mundi lansează proiectul Oraşul Cântă, unde sute de copii din România, în diferite weekend-uri, vin la Bucureşti şi cântă în…
Dobra, la București, unde se decide soarta PSD după încarcerarea lui Dragnea
Președintele PSD Timiș Călin Dobra va fi prezent astăzi la București, unde se va decide soarta partidului din care face parte. Comitetul Executiv Național va avea loc marți seară, de la ora 18.00, după ce Liviu Dragnea, liderul social-democraților la nivel național, a fost încarcerat la Rahova. Reprezentanții PSD au convocat rapid un Comitet Executiv…
44 de zboruri pe săptămână, pe ruta Timișoara – București, din octombrie
Compania aeriană Ryanair va avea, începând din octombrie, 4 zboruri suplimentare București-Timișoara și retur, iar compania aeriană Tarom, două zboruri suplimentare. Se întâmplă de la introducerea orarului de iarnă, din 28 octombrie.
Robu: Garantez că facem fântâna muzicală la Timișoara. În București nimeni n-a spus că e kitsch
După ce în București au fost inaugurate, acum câteva zile, fântânile arteziene cu jocuri de lumini și apă de 9 milioane de euro, primarul Nicolae Robu promite că Timișoara va avea și ea arteziana ei. Așa cum a promis-o în 2012, când „nimeni în România nu se gândea la așa ceva”.
Mai multe zboruri pe ruta Timișoara – București, din luna octombrie
Sezonul de iarnă 2018/2019 aduce mai multe zboruri Ryanair pe ruta Timișoara – București. În prezent, sunt 12 zboruri săptămânale, dar, din 28 octombrie, numărul acestora va crește la 16.
Turiști din Israel, victime ale Jandameriadei / VIDEO
Pe zi ce trece apar tot mai multe informații privind abuzurile jandarmilor din timpul protestelor de vineri, 10 august. Printre cei care au căzut victime brutalităților jandarmilor s-au numărat și patru turiști din Israel care se aflau în zonă.
Trafic feroviar blocat pe ruta București – Timișoara. Tren de marfă deraiat în Dolj
Locomotiva unui tren de marfă care transporta produse petroliere a deraiat, duminică, pe magistrala Caracal – Craiova. Șase vagoane s-au răsturnat de pe viaductul Cârcea, în judeţul Dolj. Accidentul a avut loc după ce viaductul s-a rupt.
Proteste cu final premeditat
Trebuie să fii neapărat imbecil, PSD-ist sau… Maria Grapini, ca să nu realizezi că tot ce s-a întâmplat noaptea trecută la București a fost o imensă diversiune marca PSD, cu scopul discreditării mitingului de protest. Există destule elemente care să demonstreze că totul a fost bine premeditat, cu ajutorul unor politicieni, al unei părți a…
Jandarmeria: Intervenția în forță a fost justificată, cine a rămas în Piața Victoriei știa la ce se expune
Jandarmii au primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forţă în Piaţa Victoriei și nu aveau cum să „extragă” din mulțime elementele provocatoare. S-a furat o singură armă, de la femeia jandarm bătută de protestatari și care ar putea rămâne paralizată. Sunt explicațiile oferite sâmbătă de Jandarmeria Română.
București, câmp de război. Jandarmeria a evacuat Piața Victoriei cu tunuri de apă și gaze lacrimogene
Imagini de-o violență extremă s-au înregistrat vineri noaptea în București, unde mitingul din Piața Victoriei, la care unele surse spun că au participat peste 100.000 de oameni, a fost dispersat de jandarmi cu tunuri de apă, asta după ce au folosit gaze lacrimogene toată după-amiază. Protestatarii au fost alergați pe străzi și sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale.
PSD face miting pe 9 iunie seara, cu sute de mii de oameni. Timișul stabilește luni cu câți participă
Mult anunțatul miting al PSD va avea loc sâmbătă, 9 iunie, la ora 20, în Piața Victoriei. Nu va fi unul de susținere a premierului Vasilica Viorica Dăncilă, ci unul de protest față de abuzurile din justiție. PSD Timiș stabilește luni după-amiază câți oameni va trimite către București.
De unde ne vine ghinionul? De la Nicolae Robu sau de la PSD?
Încep să mă simt angoasat în calitate de cetățean timișorean administrat prost sau sabotat de aproape toate instituțiile din lume. Pe bune acum, parcă mai mult ca oricând suntem în mijlocul unei bule de neputință și ne punem întrebarea dacă problema noastră e că avem un primar slab sau pentru că cineva își face un obicei din a-și bate joc de noi.
Un meci cât un campionat. Timișoara Saracens joacă din nou cu titlul pe masă
Ultima partidă din campionatul de rugby este şi cea mai importantă. Cu atât mai mult cu cât se joacă cu titlul pe masă. Se întâlnesc Timişoara Saracens şi Ştiinţa Baia Mare, singurele echipe care şi-au adjudecat titlul de când rugby-ul românesc a intrat sub „zodia” Superligii, din 2011.
La Muzeul de Artă Timișoara vin jandarmii. Tablourile semnate Baba se întorc la București
După mai multe săptămâni de dispute și promisiuni că situația s-a rezolvat în favoarea Muzeului de Artă Timișoara, cele 27 de lucrări semnate Corneliu Baba, împrumutate de la Muzeul Național de Artă, se întorc în Capitală. Ele vor fi luate din Piața Unirii sub supragherea jandarmilor.
Atentie! PSD pune de-un miting colosal la Bucuresti
Potrivit unei decizii adoptate în Comitetul Executiv al partidului desfășurat luni, în luna mai, PSD va organiza un mare miting în Capitală. Prin această adunare care se dorește a fi uriașă, PSD vrea să susțină familia tradițională, dar și Guvernul Dăncilă și programul de guvernare.
Extravagantul domn Robu sau cum e vazut primarul Timisoarei de la Bucuresti
„Ce suflet negru trebuie să aibă cei ce vorbesc de rău un asemenea oraș?! Timișoara, oraș nepereche, te iubesc”, a răbufnit marți primarul Nicolae Robu într-o postare pe Facebook. Acum nu știu cine a vorbit de rău Timișoara, dar, în ultima perioadă, primarul a fost eroul unor articole/reportaje în mass-media centrală.
Banatul pe tava la Targul de Turism de la Bucuresti: pita cu untura, vin de Silagiu, cosuri de nuiele si cultura / FOTO
Cu pită cu untură, vin din dealurile Silagiului, un meșter popular care împletește coșuri de nuiele și multă culoare – așa s-a prezentat Timișul la Târgul de Turism al României, de la București. A fost pentru prima dată când consiliul județean și Primăria Timișoara, alături de alți parteneri, au mers împreună să promoveze Timișul.
Ryanair renunta la 5 curse de la Timisoara. Nu mai zboara decat la Bucuresti si Bergamo
Compania low-cost Ryanair închide, din 25 martie, baza de la Timișoara, motivându-și decizia cu rezultatele slabe comerciale obținute pe zborurile din zonă. Ryanair nu va mai zbura de la Timișoara decât spre Milano-Bergamo și București, renunțând la alte cinci curse.
Banatul pe tava. In premiera, CJ Timis si Primaria Timisoara fac impreuna promovare turistica
Timișoara va avea stand propriu la Târgul de Turism care va avea loc la finele săptămânii la București. Autorităților pare să le fi venit mintea la cap și au trecut peste frecușurile politice. În premieră, se ocupă de promovarea zonei Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, cu sprijinul CJ Timiș, Primăria Timișoara, Primăria Buziaș, Primăria Margina și Asociația Timișoara 2021.