Arhiva pentru eticheta: buzias

Aquatim are o avarie majoră în Buziaș

Aquatim are o avarie majoră în Buziaș

Recent s-a produs o avarie majoră în Buziaș, pe conducta principală de pe strada Dorobanți. Pentru remedierea acesteia. Aquatim va întrerupe furnizarea apei pe următoarele străzi: Griviței – parțial, Aurel Vlaicu, Dorobanți și Soarelui – parțial. Se estimează că furnizarea apei se va relua în această seară, în jurul orei 22. La reluarea alimentării în

Aquapark în Timiş, misiune imposibilă? Dispută între Buziaş şi Sânnicolau Mare

În 2017, Nicolae Robu promitea ridicarea în Timişoara a celui mai tare aquapark din Estul Europei. Acesta urma să fie finalizat în anul 2020, adică taman de alegeri. Doar amplasament îi mai trebuia, fiindcă restul decurgea de la sine. Era o perioadă în care, deja, aproape în toate oraşele din vestul ţării erau astfel de

parc buzias

Buziaşul intră în şantier pe bani europeni. Nouă milioane de euro pentru două proiecte majore

În perioada imediat următoare, în Buziaş vor demara două importante lucrări finanţate prin tot atâtea proiecte europene. Primul proiect, în valoare de aproape cinci milioane de euro, înseamnă refacerea spectaculoasă a parcului din localitate. Al doilea, în valoare de patru milioane de euro, vizează reabilitarea a 14 străzi şi a unei şcoli din oraş. Denumit

centru Buzias

Se deschide un centru de vaccinare şi la Buziaş. Cel mai probabil va intra în funcţiune pe 15 martie/FOTO

Un nou centru de vaccinare din judeţul Tmiş se va deschide la Buziaş. El a fost amenjat şi, cel mai probabil, primele vaccinări vor avea loc începând de săptămâna viitoare. Oraşul Buziaş intră pe harta localităţilor din Timiş unde se vor administra vaccinuri împotriva coronavirusului. Un centru în acest sens a fost amenjat deja la

intrerupere apa

Aquatim face lucrări de mentenanță și igienizare la Buziaș, Silagiu și Lugojel

În 23 februarie, între orele 00:30 – 02:00, se întrerupe alimentarea cu apă a localităților Buziaș și Bacova pentru remedierea unei probleme apărute la automatizarea stației de repompare Buziaș. La aceeași dată, în intervalul orar 10 – 13, se oprește parțial alimentarea cu apă în orașul Buziaș, pe străzile Eroilor, Șoimilor și Republicii, pentru intervenții

coronavirus

În Timiş, 301 de noi cazuri Sars-Cov-2. Infectări multe la Buziaş şi Boldur

În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, au fost confirmate 301 de noi cazuri de coronavirus, fiind efectuate 2.147 de teste. Un număr foarte mare de cazuri au fost confirmate la Boldur (25) şi Buziaş (24) Rata de infectare a scăzut la 4,00, după ce în ziua precedentă a fost 4,02. Persoanele infectate

coronavirus

Două focare noi de Covid-19 în Timiș. Sunt 31 de focare active în tot județul!

În Timiș sunt 31 de focare active de Covid-19, care se află în supraveghere epidemiologică, transmite Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș. Au apărut două focare noi. În județul Timiș au apărut, în ultimele 24 de ore, două focare noi, unul la Centrul Educativ Buziaș, unde sunt 11 cazuri confirmate, și unul la Centrul pentru

Ionut Stanusoiu si Sorin Munteanu

Doi dintre cei mai performanţi primari din Timiş, învestiţi în funcţii. Sorin Munteanu şi Ionuţ Stănuşoiu au preluat oficial al doilea mandat/FOTO

Astăzi au continuat învestirile în funcţii ale unor primari din judeţul Timiş, dar şi constituirea unor consilii locale. Printre cei care au fost învestiţi se numără primarul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu, şi cel al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, ambii membri PNL. Cei doi se numără printre cei mai peformanţi primari din Timiş. Învestirile celor doi

Mașină răsturnată în afara drumului, la ieșirea din Buziaș

O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile, astăzi, pe DJ 892, la ieșirea din Buziaș. În mașina care s-a răsturnat în afara părții carosabile se afla doar șoferul, care a necesitat îngrijiri medicale, însă a refuzat transportul la spital. Accidentul a avut loc astăzi, la orele prânzului. La fața locului s-a deplasat o autospecială

11 tineri au jucat fotbal pe colonada din Buziaș, provocând stricăciuni. Primarul: „Se va face plângere penală”/FOTO

11 tineri, cât o echipă de fotbal, s-au pus să joace fotbal pe Colonada din Buziaș, cea mai lungă din Europa, pe care se „pierdeau” pașii împărătesei Sissi. Renovată acum câțiva ani, colonada este un simbol al Buziașului, pe care 11 tineri s-au găsit să joace fotbal, provocând stricăciuni. Primarul din Buziaș Sorin Munteanu a

stadion Buzias

O nouă bază sportivă la Buziaş. Ordinul a fost semnat!

În Buziaş se va ridica o nouă bază sportivă, cuprinzând două terenuri, dintre care unul de fotbal omologat de UEFA şi FRF. Investiţia este în valoare de 8,15 milioane de lei, banii venind de la Compania Naţională de Investiţii. În timp ce la Timişoara, primarul Nicolae Robu tot “construieşte” zeci de stadioane şi baze sportive,

avarie

Se deschide un ghișeu pentru eliberarea cazierului judiciar la Buziaș

Începând cu 19 noiembrie, la sediul Poliției Orașului Buziaș se va deschide un ghișeu pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. Cetățenii se pot prezenta la ghișeu pentru obținerea certificatului de cazier după următorul program: MARȚI 12:00-15:00; În data de 17 septembrie 2019 și la sediul Secției 4 Poliție Urbană din Timișoara s-a deschis un ghișeu

Festival Buzias

Cel mai bun papricaş din Vestul ţării a fost făcut de vânătorii din Buziaş. Cel mai bun vin e la Aramic – Silagiu/ Foto

Vremea splendidă, deliciile culinare dar şi – de ce nu? – vinul de Silagiu au atras peste zece mii de oameni la deja tradiţionalul “Festival al papricaşului şi vinului” de la Buziaş. Şi fiindcă trebuie să existe şi câştigători, titlul de cel mai gustos papricaş a fost decernat Grupei de vânători din Buziaş, în timp ce vinul cel mai bun a fost desemant Aramic de pe dealurile Silagiului.

papricas Buzias

Ceaunele de la Buziaş sunt pregătite. Festivalul Papricaşului şi Vinului, gata de start. Programul complet

Doar două zile ne mai despart de startul celei mai mari şi populare manifestări de gen din Vestul României, Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş. Sâmbătă şi duminică va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalului festival, cea cu numărul XI. Ceaunele sunt pregătite, vinul e pus la rece.

Festivalul papricașului și vinului, la Buziaș

La Buziaș va avea loc Festivalul papricașului și vinului, un eveniment care a intrat în tradiția orașului. Anul acesta, sărbătoarea va avea loc în 12 și 13 octombrie. Locația festivalului care a ajuns la cea de-a XI-a ediție este la intrarea în Parcul Central din Buziaș dinspre Baia I. Sâmbătă, 12 octombrie, evenimentul va începe

Lucrările la aquaparkul din Buziaș ar putea începe într-un an și jumătate

La Buziaș există de câțiva ani ideea construcției unui aquapark pe aproape cinci hectare. Ministrul Turismului Bogdan Trif, aflat luni în stațiunea de lângă Timișoara, a spus că există bani pentru această construcție, dar documentația trebuie trimisă la București pentru ca aceste fonduri să poată fi accesate. Ministrul Turismului Bogdan Trif a fost la Buziaș,

Top