Liderul PSD Timișoara, deputatul Sorin Grindeanu, se așteaptă ca liberalii să arunce foarte mulți bani în campania electorală pentru Colegiul III Deputați. Alegerile pe colegiul rămas vacant după demisia Mariei Grapini vor avea loc pe 25 mai.
Si in Timis, drogurile sunt o tentatie la varste din ce in ce mai mici
Consumul de droguri este foarte la modă în rândul tinerilor. Îngrijorător este faptul că se apucă de la vârste tot mai fragede, spun specialiştii. În realizarea strategiei judeţene antidrog şi a proiectului intitulat „Ziua mondială împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri” s-au implicat anul acesta şi autorităţile judeţene.
La Timisoara, cultura uneste comunitatea… cu multe afise
Timișorenii citesc afișele din tramvaie și autobuze, dar și pe cele de pe panourile special amenajate. Asta rezultă în urma campaniei derulate în primele două luni și jumătate ale anului, de către Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană. Cei de la ATCCE au calculat că aproximativ 130.000 de oameni au văzut, prin oraș, pliantele și afișele și le-au „recomandat” prietenilor și familiilor lor.
PDL vine cu o superoferta: „campioni europeni” la alegerile din 25 mai
PDL și-a început, la Timișoara, campania pentru alegerile europarlamentare. Șefii partidului spun partidul e la el „acasă” în orașul de pe Bega, asta deși organizația județeană a „portocaliilor” nu are un candidat eligibil pe lista depusă la BEC. Democrat-liberalii speră să obțină 20% din voturi.
Primarul PDL din Sacalaz a stabilit tinta pentru PSD la alegerile din 25 mai!
Caz hilar în localitatea timişeană Săcălaz, unde pe 25 mai vor fi organizate alegeri pentru consiliul local. Primarul PDL, Ilie Todaşcă a făcut deja target-ul pentru PSD! Todaşcă va fi trup şi suflet alături de social-democraţi şi are în plan ca PSD să obţină cel puţin opt consilieri locali şi să facă majoritatea.
Oferta de weekend: vedeti lumea din balon si ajutati Help25
Dacă vreți să faceți deopotrivă o faptă bună și să experimentați o activitate inedită, nu ratați evenimentul de la finele săptămânii! Veți putea participa la un zbor ancorat cu balonul cu aer cald, dar și să dați o mână de ajutor campaniei Help25.
Consultatii gratuite pentru bolnavii de psoriazis
Consultaţii gratuite la dermatolog, psihologi şi nutriţionist până la sfârşitul lunii iunie. Totul, pentru timişorenii care suferă de psoriazis. Ei sunt încurajaţi astfel să meargă la doctor, în cadrul unei campanii derulate de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune şi Societatea Română de Dermatologie.
Popoviciu vrea presedintia CJ Timis, cu sprijin PNL
Alin Popoviciu se visează candidat la președinția Consiliului Județean Timiș în 2016. Și nu doar din partea PDL, ci reprezentând o alianță dintre democrat-liberali și PNL. Actualul deputat știe și cine i-ar putea fi șef de campanie: un liberal cu experiență, care s-a achitat cu brio de această sarcină în trecut.
Campanie de depistare a hepatitelor cronice, pentru mamici
În luna martie la Timişoara se desfăşoară o campanie de informare a tinerelor mame sau a viitoarelor mame în privinţa depistării infecţiei cu virusurile hepatitice B, C şi D. Campania denumită „Ziua Mamei cu Hepatită” încearcă să le determine pe femei să meargă la medic și să facă analize, pentru a afla dacă poartă un astfel de virus.
ACS Poli se alatura campaniei Help25
Campania Help25 capătă, de Mărțișor, un aliat cu greutate. ACS Poli se alătură ambițiosului obiectiv al Asociației OncoHelp și vrea să-i convingă pe timișoreni să facă același lucru. Jucătorii timișoreni vor purta tricouri roz în deschiderea meciului cu Săgeata Năvodari, iar lovitura de începere a partidei va fi dată de o mare sportivă a României, campioana olimpică la gimnastică Simona Amânar.
Singurul film in aromana din lume ajuta Campania Help25
Singurul film vorbit integral în armânește va fi prezentat din nou la Timișoara, de această dată în scop nobil. „Nu hiu faimos ama hiu armân” se alătură campaniei Help25, care își propune să strângă 200.000 de euro pentru cumpărarea unui mamograf. Proiecția va avea loc sâmbătă și puteți cumpăra invitații din mai multe locuri.
Consulturi gratuite la ginecolog, pentru timisence
Timişencele pot merge gratuit la ginecolog pentru un consult de rutină şi diagnostic în trei clinici private din Timişoara, implicate în campania de informare și educație denumită „Zilele V – Protejează-ți feminitatea!”. Medicii speră astfel să descurajeze tendinţa pacientelor de a se trata singure atunci când au o problemă.
Ioan Muresan, promisiuni halucinante pentru oamenii de fotbal din judet
Aflat încă de la sfârşitul anului trecut în campanie electorală pentru câştigarea funcției de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, fostul angajat al Gărzii Financiare şi ex-arbitru Ioan Mureşan s-a lansat în tot felul de promisiuni fantasmagorice faţă de oamenii de fotbal din judeţ.
Singurul film in aromana din lume sprijina Campania Help25
Singurul film vorbit integral în armânește se alătură campaniei Help25. „Nu hiu faimos ama hiu armân” va rula, din nou, la Timișoara, pentru a da o mână de ajutor campaniei Asociației OncoHelp, care vrea să strângă 200.000 de euro pentru cumpărarea unui mamograf și să pună bazele unui program de prevenție a cancerului de sân în regiunea de vest a României.
Consulturi gratuite, in campania „Zilele V – Protejeaza-ti feminitatea!”
Societatea Română de Ultrasonografie în Obstetrică şi Ginecologie derulează, din februarie, o campanie de informare, educaţie şi comunicare medicală. Campania „Zilele V – Protejează-ţi feminitatea!” va oferi consulturi ginecologice de rutină şi diagnostice gratuite pentru depistarea şi tratarea infecţiilor vaginale.
Bojin si Grindeanu promit c-o ajuta pe Grapini in campania pentru europarlamentare
Candidatura Mariei Grapini pentru alegerile europarlamentare pe liste comune alături de PSD și UNPR pare să le surâdă social-democraților din Timiș. Atât liderul PSD Timiș, Titu Bojin, cât și președintele PSD Timișoara, Sorin Grindeanu, promit că o vor ajuta pe Grapini în campanie. La luptă se înhamă și deputatul Ion Răducanu, liderul UNPR Timiș.
Campanie de reduceri la H&M
Retailerul H&M, care a deschis în România 30 de magazine proprii, a început o nouă campanie de reduceri. În funcție de suma totală a cumpărăturilor efectuate, clienții vor primi, la casă, diverse reduceri.
Gheorghe Popescu vine in campanie pentru sefia FRF
Fostul internaţional român Gică Popescu este în plină campanie electorală pentru adjudecarea postului de preşedinte al Frderaţiei Române de Fotbal. Duminică, el va ajunge şi în judeţul Timiş.
Campanie cu abtibilduri, pliante si tricouri, pentru Capitala Culturala Europeana
27.000 de euro – atât plătește primăria pentru campania de informare a timișorenilor asupra a ceea ce înseamnă titlul de Capitală Culturală Europeană. Acesta se numește „Cultura unește comunitatea”, va dura două luni și va începe săptămâna viitoare.
250.000 de dopuri de plastic adunate, pentru un scaun cu rotile
Toată lumea le aruncă la gunoi fără să le acorde nici cea mai mică atenție. Un timișorean cu suflet mare a reușit însă un mic miracol: a adunat 250.000 de dopuri din plastic și i-a dăruit un scaun cu rotile unei tinere care avea nevoie de el ca de aer. Octavian Stana promite că acesta e doar începutul.