Lucrurile sunt clare pentru liberali în ceea ce privește lista de candidați pentru Consiliul Local Timișoara. S-a înregistrat o singură retragere notabilă de o poziție eligibilă, cea a Olimpiei Oprea, numită, acum câteva zile, director interimar al Spitalului Municipal. Evident, din listă a dispărut și Petrică Folică, acum contracandidat al primarului Nicolae Robu.
Florin Iepan, pe lista PSD la CL Timisoara? Toti candidatii vor fi anuntati pana la sfarsitul saptamanii
PSD Timiș anunță, până la finele acestei săptămâni, listele de candidați pentru CL Timișoara și CJ Timiș. Pe cea pentru CL se vor regăsi, la propunerea lui Florică Bîrsășteanu, pe locuri elibigile, și membri ai societății civile, care se vor înscrie însă în PSD. Numele acestora sunt încă secrete, dar unul dintre ele ar putea fi al regizorului Florin Iepan.
PSD cauta intelectuali si le ofera doua locuri pe lista pentru CL Timisoara
Deputatul Florică Bîrsășteanu, candidatul PSD la Primăria Timișoara, vrea să atragă intelectualii spre partid. Două locuri eligibile din lista pentru Consiliul Local Timișoara vor fi puse la dispoziția unor membri ai societății civile. Ei trebuie însă să-și facă și carnet de partid.
Ilie Stoinel a fost validat consilier local, in 15 zile decide daca ramane
Liberalul Ilie Stoinel este cel mai nou membru al CL Timișoara, după ce proiectul de hotărâre privind validarea sa a trecut de plenul de marți. Social-democrații s-au abținut la vot, după ce i-au cerut lui Stoinel să spună pe loc dacă rămâne în CL sau preferă funcția de președinte al CA de la SDM.
Stoinel trebuie sa decida in 15 zile daca vrea sa intre in CL Timisoara in locul lui Stoia
Teoretic, Consiliul Local Timișoara ar trebui să redevină complet chiar de marți după-amiază, când pe ordinea de zi este un proiect care privește validarea liberalului Ilie Stoinel, în locul social-democratului Traian Stoia. Practic, Stoinel va avea la dispoziție 15 zile să se hotărască dacă vrea să fie consilier local câteva săptămâni sau rămâne în continuare președinte al CA de la SDM.
Cum a fost alungat „Robin Hood” din PNL Timis
Nu știu cât este de competent ca detectiv particular, cât este de bun familist, este ori ba apreciat de vecinele de bloc, dacă joacă table cu vecinii, habar n-am, dar Petrică Folică, ca și consilier municipal, va rămâne în istorie ca pionul de pe tabla politică locală care a produs cele mai serioase daune PSD-ului în Timiș.
PSD si-a facut lista pentru Consiliul Local Timisoara. Multe surprize, dar si confirmari
PSD Timișoara și-a finalizat lista cu candidații pentru CL. Pe ea apar nume surprinzătoare, precum Dan Poenaru sau regizorul Ion Ardeal-Ieremia, dar se constată și mari absențe, cum ar fi fostul președinte al PSD Timișoara, Sebastian Răducanu, a cărui carieră politică se pare că a luat sfârșit. Pe primele patru locuri se regăsesc nu mai puțin de trei medici.
Petrica Folica: Eu nu mai fac parte din PNL demult, e problema lui Robu daca stie sau nu!
Un an și jumătate: atât pare să fie durat „aventura” liberală a pitorescului Petrică Folică! Ajuns în CL Timișoara pe listele PP-DD și devenit celebru după ce a blocat vânzarea sediului către PSD, Folică a intrat apoi în PNL. După ce a fost plasat pe poziția a 14-a a listei pentru CL Timișoara, el spune acum că nu mai este membru de partid! Folică nu și-a depus însă oficial demisia.
Dan Diaconu deschide lista PNL pentru CL Timisoara! / LISTA COMPLETA
PNL Timiș a reușit să-și stabilească, în sfârșit, lista pentru CL Timișoara. Aceasta este deschisă, așa cum era de așteptat, de actualul viceprimar Dan Diaconu, mâna dreaptă a primarului Nicolae Robu. Urmează, în Top 3, Ștefan Sandu și Grigore Grigoroiu. Primele zece locuri sunt împărțite egal între vechiul PNL și PDL.
Ciprian Jichici face sondaj: Sa candideze sau nu ca independent?
Plecat în urmă cu aproape cinci luni din PNL și din Consiliul Local Timișoara, spunând că s-a săturat de „meritocrația” liberală, Ciprian Jichici e pe cale să facă un pas pe care multă lume l-a anticipat deja. Este vorba despre o candidatură independentă, asupra căreia fostul liberal cere opinia alegătorilor
Dat afara din PSD, Stoia sta doua luni in concediu si vrea sa faca curat intr-un partid vechi!
E în concediu până după alegerile din iunie și spune că nu poate fi schimbat din funcția de viceprimar, deși a fost dat afară din PSD. Traian Stoia este contrazis de secretarul Ioan Cojocari, care îi transmite că nu mai are nicio funcție în instituția de pe CD Loga 1.
Corneliu Vaida nu vrea sa fie primar, dar ar putea incerca sa intre in CL Timisoara
Încă un independent s-ar putea înscrie în lupta pentru un loc de consilier local la Timișoara. După ce a decis că nu este câtuși de puțin interesant de scaunul de primar, Corneliu Vaida, unul dintre criticii cei mai activi ai actualului edil-șef Nicolae Robu, are în vizor o altă funcție administrativă.
Traian Stoia paraseste functia de viceprimar! Georgeta Rus pleaca si ea din CJ
La aproape o lună după ce a fost lăsat fără carnet de partid de Biroul Permanent Județean al PSD, Traian Stoia va trebui să părăsească scaunul de consilier local. La fel, și fostul consilier județean liberal Georgeta Rus. Prefectul Mircea Băcală a semnat ordinele de încetare a mandatelor celor doi. PNL Timiș încă nu a luat în discuție înlocuitorii.
UDMR vrea sa revina in CJ Timis! Are si candidat la Primaria Timisoara
Chiar dacă alte partide și-au anunțat planurile pentru alegerile locale cu luni în urmă, UDMR Timiș a păstrat, până acum, tăcerea. Partidul a anunțat însă că are planuri mari pentru 5 iunie. UDMR și-a stabilit candidat pentru scaunul de primar și are liste complete pentru CJ Timiș și CL Timișoara.
Primaria isi ia avocat independent ca sa se lupte cu Curtea de Conturi!
Cu exact 14 voturi, atât de cât era nevoie, consilierii locali au fost de acord ca primăria să fie reprezentată de avocați independenți în lupta contra Curții de Conturi, în cazul finanțării cluburilor sportive. Discuțiile au durat câteva zeci de minute, iar social-democrații s-au abținut de la vot, alături de independenți și de cei de la ALDE. CJ Timiș a votat același lucru, săptămâna trecută, fără pic de scandal.
Avem regulament nou pentru locurile de joaca! Mosiu: E facut la misto
Fără limită de greutate și de vârstă! Locurile de joacă din Timișoara pot fi frecventate de copiii care au mai mult de 54 kilograme, iar dacă ai 14 ani nu e neapărat să vii în parc cu mama. Totuși, consilierul liberal Simion Moșiu crede că întreg regulamentul este… făcut la mișto!
A plecat Rosign, vine SDM? Cine va planta indicatoare rutiere pana in… 2031
Aproape fiecare stâlp din Timișoara poartă mândru cel puțin un indicator de circulație. E rezultatul monopolului cu cântec instituit din 2001 încoace, de când firma Rosign numai unde n-a vrut n-a pus măcar un stâlpișor. Consilierii locali trebuie să fie acum de acord cu un studiu care arată de ce activitatea trebuie preluată, pe viitorii 15 ani, de… SDM.
E voie sa tipi pe hutulus! Consilierii locali vor vota un nou regulament pentru locurile de joaca
La patru luni de la adoptarea unor reguli pentru locurile de joacă din Timișoara de care a râs toată țara, consilierii locali corectează aberațiile. În noul regulament, copiii vor avea voie să țipe!
Liberalii promoveaza pe baza de munca si merit, nu pe sex si varsta / CINE VREA LA CJ SI CL TIMISOARA
În mai puțin de două săptămâni, copreședinții PNL Timiș promit că partidul va avea listele de candidați pentru CL Timișoara și CJ. Teoretic, intră în evaluare peste 80 de liberali. Lipsesc atât Alin Popoviciu și Ovidiu Drăgănescu, cât și mai mulți dintre actualii consilieri.
Grindeanu e curios: Cat ii va lua lui Robu sa puna pe ordinea de zi schimbarea lui Stoia?
Traian Stoia a fost exclus din PSD, rămâne de văzut când va pleca și din CL Timișoara. Sorin Grindeanu, președintele PSD Timiș, e curios cât îi va lua primarului Nicolae Robu să pună pe ordinea de zi a plenului schimbarea lui Stoia cu un alt consilier local.