În urma unei dispoziţii de demolare semnată de primarul Dominic Fritz, în această dimineaţă a început demolarea terasei restaurantului Osterietta de pe Calea Torontalului. Clădirea aparţine liderului PSD Radu Ţoancă, dar a fost închiriată unor italieni. Terasa funcţiona de foarte mulţi ani în ilegalitate, fiind pe domeniul public. Moment oarecum istoric pentru construcţiile ilegale din…
Demolarea clădirii de spital de pe Calea Torontalului continuă. Imagini spectaculoase cu căderea zidurilor
Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Iovescu, prezintă noi imagini spectaculoase cu demolarea clădirii ridicate în urmă cu mulți ani pe Calea Torontalului, care ar fi trebuit să găzduiască noul spital municipal al Timișoarei. Acum, acolo are loc operațiunea de punere la pământ a celei mai mari părți a vechii construcții, pentru a face loc viitorului Institut…
Construcția de după demolare
Pentru două ctitorii din urbea de pe Bega ne bucurăm strașnic că se dărâmă. Nu ne bucurăm singuri, ne bucurăm împreună cu Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, șeful PSD Timiș, „combinator” de succes în relația locală cu guvernul, ne bucurăm cu Înalt Prea Sfințitul Ioan, mitropolitul Banatului, se bucură antreprenorii, investitorii imobiliari din zonă… Ne…
A început oficial demolarea clădirii de pe locația viitorului Institut Oncologic Timișoara/Foto
Ziua de marți, 15 iulie, a însemnat și debutul oficial a demolării clădirii existente pe spațiul unde ar urma să fie ridicat noul Institut Oncologic Timișoara. Aproximativ 90 la sută din construcția care ar fi trebuit să fie noul spital municipal Timișoara va dispărea, pentru a face loc unei clădiri noi, care să corespundă actualelor…
Primarul Fritz justifică decizia de a demola Pizzeria Poli/VIDEO
La zile bune de la momentul demolării Pizzeriei Poli, una dintre cele mai vechi din Timișoara, primarul Dominic Fritz iese public cu o declarație video, în care justifică decizia luată. O fi fost bună pizza acolo, dar asta nu e un argument să construiești și să faci un business fără autorizație, spune Fritz. Una dintre…
46 de noi proprietari de garaje, somați să le demoleze. Primăria vrea să amenajeze noi locuri de parcare
Strada Horia Măcelariu este cea mai nouă zonă din Timișoara unde primăria dorește să amenajeze noi parcări publice. Iar pentru aceasta 46 de garaje trebuie demolate. Inițiativa e parte din programul de transformare a zonelor cu vechi garaje în parcări și spații verzi. Astfel, 46 de notificări au fost transmise deținătorilor de garaje de pe…
Primăria a demarat demolarea unei pizzerii cunoscute din Timișoara. Urmează un ditamai palatul ”de catifea”/Foto
Așa cum a promis duminică seara primarul Dominic Fritz, la ora 9.00 oamenii municipalității s-au prezentat la pizzeria situată în apropierea Iulius Town și au început demolarea acesteia. Desigur, proprietarul pizzeriei a protestat, spunând că administrația distruge economia din Timișoara. O vilă de pe Calea Torontalului și o cunoscută și apreciată pizzerie de pe drumul…
Primăria pregătește demolarea vechilor garaje și transformarea zonei din spatele blocurilor turn aflate vizavi de Gara de Nord
Primăria Timișoara pregătește o nouă operațiune de demolare importantă de vechi garaje și transformarea totală a spațiului obținut în urma operațiunii. De această dată se vorbește despre zona aflată în dreptul imobilelor 40 și 42 de pe bulevardul Dragalina, iar deocamdată Consiliul Local este chemat să se pronunțe asupra declarării ca fiind de utilitate publică…
La finalul lui februarie începe demolarea stadionului Dan Păltinişanu. CJ Timiș pregătește un eveniment special
Specialiștii și conducerile Consiliului Județean și cei ai Primăriei Timișoara s-au întâlnit, joi, la Palatul Administrativ, pentru a se pune de acord în vederea demarării șantierului de demolare a vechii arene Dan Păltinișanu.. Lucrările vor îngreuna circulația, iar din acest motiv se caută cele mai bune soluții de acces și deplasare în zonă. Totodată, Alfred…
A fost decis cine se va ocupa cu demolarea actualului stadion Dan Păltinișanu
Licitația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de demolare are un câștigător, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Alegerea a fost făcută dintre 13 oferte. Licitația oficială pentru desemnarea firmei sau asocierii de firme care să demoleze vechea arenă a fost lansată în luna septembrie, după dispute devenite chiar și subiect de alegeri…
Primăria Timișoara luptă și pentru alții în lumea imobiliară. Clădirile de la baza sportivă din Dacia au fost demolate
Angajații Colterm au pus la pământ, marți, încă o tură de construcții ilegale. De această dată nu au vizat construcții ridicate pe spații deținute de municipalitate de diferite mafii imobiliare, ci au făcut-o pe un teren care aparține Ministerului Educației. Sprijinim Inspectoratul Școlar Județean, spune primarul Dominic Fritz. Demolarea se face pe un teren de…
Demolarea stadionului Dan Păltinișanu nu are deocamdată autorizație
Epopeea stadionului nou al Timișoarei e departe de a fi rezolvată. În acest moment nu există autorizație de demolare, documentația depusă inițial la Primăria Timișoara a fost retrasă de cei de la CJ Timiş, deoarece expirase oricum și Hotărârea de Guvern necesară întârzia. Se depune alta, adusă la zi și oricum acum mai durează până…
Guvernul va emite mâine o hotărâre privind demolarea stadionului Dan Păltinișanu
Guvernul României va emite în ședința care va avea loc mâine hotărârea de demolare a stadionului Dan Păltinșanu, document necesar licitației pe care Consiliul Județean trebuie să o lanseze pentru punerea la pământ a actualei arene. Această Hotărâre de Guvern era așteptată de către suporterii timișoreni, iar dacă totul decurge bine la CJ Timiș, buldozerele…
Viitoarea bază sportivă din zona Mircea cel Bătrân a ajuns în faza solicitării autorizației de construire
Proiectul noii baze sportive care se ridică pe locul vechiului stadion din zona Mircea cel Bătrân a ajuns în faza solicitării autorizației de construire. În acest stadiu s-a ajuns după trei ani ani de când a fost demarat proiectul pentru modernizarea bazei sportive din zona de nord a Timișoarei, fosta arenă “Dacia”, una de care…
Alegerile au trecut, Primăria Timişoara continuă să demoleze construcţiile ilegale şi să recupereze terenuri/Foto
Primăria Timişoara a mai recuperate un teren aflat în zona Blașcovici. Construcții ilegale au fost demolate cu buldozerul după dispoziția primarului Dominic Fritz. Înainte de alegeri, Fritz a fost acuzat că acţionează pentru recuperarea terenurilor aparţinând municipalităţii doar în scop electoral. Marți dimineața, echipele Primăriei Timișoara s-au deplasat în cartierul Blașcovici, pe strada Semicerc, unde…
Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune…
Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş.…
Demolările necesare pentru noul Spital de Oncologie Timișoara, așteptate să înceapă în acest an
Mai lipsește unul sau două avize de la guvern și Compania Națională de Investiții poate prelua construcția Spitalului Oncologic de la Timișoara. Va urma o licitație în regim de urgență și stabilirea firmei care se va ocupa de demolarea unei părți din clădirea din Torontalului și reconstrucția acesteia, spune Alfred Simonis, deputat de Timiș Prezent,…
CJ Timiș a aprobat documentația necesară demolării vechii arene ”Dan Păltinișanu”
Consiliul Județean Timiș a aprobat, marți, documentația pentru demararea demolării stadionului ”Dan Păltinișanu”. Pe locul acestuia urmează să fie ridicat un stadion nou, de către Compania Națională de Investiții, cu bani de la bugetul de stat. În cadrul ședinței de plen de marți, consilierii județeni au aprobat proiectul ”privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici și a…
Primăria Timișoara, victorie în primă instanță în procesul cu No Name. Disputa e pe demolarea construcțiilor de la club
Primăria Timișoara a anunțat că a câștigat în primă instanță procesul cu cei de la „No Name”. Municipalitatea a solicitat demolarea construcțiilor care ocupă domeniul public în zona respectivei baze. Societatea care deține locația, Soldado SRL a cerut în 22 mai 2023 suspendarea dispoziției primarului Dominic Fritz, care cerea realizarea demolării. În 13 iunie 2023,…