Părea un incendiu de vegetație în plin câmp, dar, în realitate, a fost vorba despre o descoperire macabră. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, pe un câmp de la marginea Timișoarei, la Giarmata Vii.
A lovit-o trenul si a scapat doar cu cateva zgarieturi / FOTO
O femeie de 31 de ani a văzut moartea cu ochii sâmbătă dimineață, între Sânnicolau Mare și Nerău. Ea a încercat să forțeze trecerea de cale ferată, dar nu s-a asigurat și a fost lovită în plin de un tren. A avut însă noroc cu carul.
Cu macaraua, pe turla catedralei sau… nocturna stadionului! Utilaj de 1,15 milioane de euro pentru pompieri / FOTO
Pompierii din Timiș vor primi, la finele acestui an, ,o autospecială a cărei macara ajunge până la 70 de metri și va ajuta la intervenții pe clădirile înalte. Reprezentanții Consiliului Județean Timiș au semnat, miercuri, contractul pentru utilajul care va intra în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Banat.
Viteza ucide! Exercitiu de imaginatie inainte sa calcati pedala de acceleratie / FOTO
Viteza „fură”, dar o secundă de neatenție poate distruge o viață. Prea puțini șoferi se gândesc însă la aceste aspecte. Cei de la Asociația Legal Drive au încercat, duminică, să atragă atenția asupra pericolelor șofatului la limită. O „victimă” încarcerată a stat minute bune la vedere.
Barza salvata de pompieri la Cenad a ajuns la Timisoara! / FOTO
Puiul de barză căzut marți din cuib la Cenad a fost adus de urgență de pompieri la Timișoara. S-a întâmplat miercuri seară, când salvatorii au decis să transporte pasărea la Zoo, unde va fi supravegheată în următoarele zile.
Pui de barza salvat de pompieri, la Cenad / FOTO
Acum câteva săptămâni a fost un cățel. Acum a fost… un pui de barză. Pompierii de la ISU au avut, marți după-amiază, o intervenție complicată și neobișnuită. La Cenad, ei au salvat o pasăre căzută din cuib!
Timisoreni, aveti grija la volan! Demonstratie de… descarcerare in Piata Libertatii
Cum ar fi ca echipajele de descarcerare să intervină la un grav accident chiar în Piața Libertății și să scoată dintr-o caroserie făcută praf o victimă? E un scenariu, dar, la cum se circulă în Timișoara, nu e imposibil ca el să devină realitate. Duminică veți putea vedea și ce ar implica el.
Peste 37 de interventii pe zi, in primele trei luni ale anului, pentru ISU Banat
Peste 3.000 de intervenții și sancțiuni de peste un milion de lei date în primele trei luni ale anului – acesta este bilanțul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat”. În același interval s-au înregistrat aproape 140 de incendii, timpul mediu de răspuns la solicitare fiind de aproape 12 minute.
De Pasti, nu se tin slujbe in bisericile cu schele, iar din restul trebuie scoase covoarele
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a făcut acțiuni de prevenție în zeci de lăcașe de cult, pentru a se asigura că bisericile și cetățenii care le vor trece pragul sunt ferite de pericole, în perioada Sărbătorilor Pascale. Inspectorii ISU s-au asigurat că preoții știu ce trebuie să facă în caz de urgență.
Catel salvat de pompieri dintr-un canal, la Timisoara / FOTO
Intervenție mai puțin obișnuită, vineri, pentru pompierii de la ISU Banat. De această dată, ei au fost chemați să… scoată un cățel dintr-un canal! Animăluțul a avut noroc și a fost adus la suprafață nevătămat, dar foarte speriat.
Vrei la Facultatea de Pompieri? Ce trebuie sa faci pentru asta
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” recrutează tineri pentru admiterea la instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Toate locurile scoase la concursul de admitere sunt exclusiv pentru bărbați.
In ceasul al 12-lea: s-au dat bilele la o parte! Masinile de interventie pot intra in Cetate
A fost nevoie de două incidente, din fericire nu foarte grave, în care au fost implicate mașini de pompieri și o ambulanță, pentru ca autoritățile locale să-și dea seama că vehiculele de intervenție nu au cum să intre în Cetate. O parte din bile metalice au fost îndepărtate, alte căi de acces au fost lărgite, iar cei de la ISU a primit telecomenzi pentru bolarzi.
PSD acuza: Liceul Lenau functioneaza ilegal! Lipseste autorizatia ISU si nu s-a facut receptia
Mutați cu surle și trâmbițe în clădirea renovată pe interior, elevii de la Liceul „Lenau” nu sunt în siguranță la școală! Asta susține deputatul PSD Florică Bîrsășteanu, conform căruia lucrarea de reabilitare a clădirii de pe strada Gh.Lazăr nu a fost recepționată, iar spațiul în care învață sute de tineri nu are autorizație ISU. Primarul Nicolae Robu nu vrea să comenteze prea mult.
Aveti nevoie de autorizatie de securitate la incendiu? CCIAT si ISU va dau toate detaliile
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și-a unit forțele cu reprezentanții ISU Banat, pentru a veni în ajutorul proprietarilor de firme care trebuie să obțină autorizația de securitate la incendiu pentru a-și desfășura activitatea.
Bebelus de trei saptamani, dus la Viena cu ajutorul ISU
Un bebeluș de doar trei săptămâni a avut nevoie urgent de transport la un spital din Viena pentru mai multe intervenții medicale. În ajutorul său a venit ISU Banat, care a pus la dispoziție o ambulanță specială.
Doua campioane mondiale la ISU Banat!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat a demonstrat, în 2015, că are echipaje de excepție. Reprezentanții ISU și-au demonstrat abilitățile la mai multe concursuri, inclusiv la campionatele mondiale ale pompierilor și polițiștilor.
Ca sa poata intra in Cetate, pompierii decid cum se muta bilele si stalpisorii!
Pompierii vor avea acces în toată zona centrală, după ce le vor preciza exact reprezentanților primăriei care sunt punctele nevralgice. Asta, după ce angajații ISU abia au reușit să intre în Piața Unirii, unde, din fericire, a fost doar o alarmă falsă. Stâlpișorii și bilele care blocheză intrarea mașinilor în zona pietonală împiedică și mașinile de intervenție.
Bojin mai anunta o achizitie: macara care ajunge la 70 metri inaltime, pentru pompieri
O autospecială cu macara, îndeajuns de înaltă cât să ajungă până pe la 70 de metri, astfel încât să se poată interveni la blocurile turn sau la alte clădiri foarte înalte. De asta ar avea nevoie pompierii, iar CJ Timiș vrea să facă o astfel de achiziție, poate în colaborare cu primăria.
Incendiu devastator, cu un mort, pe strada Viilor
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” au avut o intervenție grea în noaptea de luni spre marți, în pe strada Viilor din Timișoara. O casă a ars însă aproape în întregime, în ciuda eforturilor salvatorilor, iar un om și-a pierdut viața.
Pompierii s-au extins la Giroc! Timpi mai scurti de interventie in partea de sud a Timisoarei / FOTO
Pompierii vor ajunge mai repede la intervenții în partea de sud a Timișoarei. De la 1 decembrie, ISU „Banat” va deschide un punct de lucru în comuna Giroc, care va avea în aria de responsabilitate și cartiere ale orașului de pe Bega.