La doi ani și jumătate de când CJ Timiș a votat preluarea Aeroportului Internațional Timișoara, situația e neschimbată. AIT e administrat tot de la București, iar negocierile între cele două părți s-au oprit. Sorin Grindeanu a anunțat în premieră că va relua discuțiile cu Ministerul Transporturilor.
Primaria, aproape de o intelegere cu maicutele de la Notre Dame, pentru Colegiul Banatean
Negocierile pentru cumpărarea clădirilor în care funcționează Colegiul Național Bănățean s-ar putea finaliza în câteva zile. Primarul Nicolae Robu spune că începutul anului școlar ar putea însemna și încheierea unui contract cu Ordinul Călugărițelor de la Notre Dame. În prezent, municipalitatea plătește o chirie de 15.000 euro/lună pentru CNB.
Soarta Casei de Cultura a Studentilor din Timisoara, inca in negociere
De câteva săptămâni, Casa de Cultură a Studenților din Timișoara se află într-o situație problematică. Concret, instituția riscă să rămână fără sediul de pe Bulevardul Regele Carol I, spațiu pe care-l ocupă de peste 60 de ani. Conducerea CCS spune că de vină este chiria exorbitantă.
Victoria de etapa a partidelor balama
Dacă alegerile locale au fost câștigate în mod clar de PSD și pierdute de PNL, negocierile post-electorale au adus și alți învingători. Este vorba de așa-numitele partide-balama, care, prin tot felul de alianțe încheiate în funcție de propriile interese, ajung să pună mâna pe unele posturi-cheie.
Robu, despre situatia de la CJ Timis: Noi nu facem lucruri fara sens! Altii ar trebui sa-si impute rezultatele din 5 iunie!
Liberalii nu fac lucruri fără sens și, de aceea, nu au avut nicio propunere pentru funcțiile de conducere de la CJ Timiș! Asta susține copreședintele Nicolae Robu, care nu-și asumă nicio vină pentru situația în care a ajuns PNL Timiș la consiliul județean, unde are 14 consilieri și pe nimeni la șefia instituției.
Robu explica de ce Falca a negociat pentru Timis: A venit cu un bonus
Copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că Gheorghe Falcă a purtat negocierile cu PMP deoarece avea și o propunere importantă pentru județul Arad. El admite că ultima variantă propusă Roxanei Iliescu a fost cea de președinte al CJ, cu un „vice” liberal care să facă parte din „majoritatea decidentă”.
Gheorghe Falca negociaza pentru PNL la CJ Timis!
Cea de-a treia și ultima convocare a plenului CJ Timiș, înainte ca aleșii care nu s-au prezentat de două ori să-și piardă mandatele, este programată miercuri, 29 iunie. E greu de spus ce se va întâmpla acolo, dar un lucru e sigur. PNL Timiș negociază încă, de aceasta dată prin… primarul Aradului, Gheorghe Falcă!
Roxana Iliescu (PMP): Am sustinere de la Bucuresti, PNL nu ne-a facut nicio oferta serioasa
Președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu, spune că liberalii sunt singurii vinovați de faptul că au rămas pe dinafară la împărțirea funcțiilor în viitorul consiliu județean. Iliescu afirmă că are susținere 100% din partea conducerii centrale a partidului, astfel că a decis să facă majoritate alături de singurul partener care i-a făcut o ofertă clară.
Sa mergem cu PNL la „curve”
Firește că viața politică nu e un basm și, oricum, chiar dacă ar fi fost, de multe ori nu Făt-Frumos învinge în fața Zmeului. Chiar și-așa, visam la ziua în care scena politică românească va fi deparazitată de tot felul de formațiuni balama.
Soarta Casei Studentilor, decisa in urmatoarele sapte zile
Casa de Cultură a Studenţilor ar putea rămâne în clădirea de pe Bd. Regele Carol I, spaţiu pe care-l ocupă de aproape 60 de ani. Reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului şi directorul CCS au început negocierile cu Episcopia Romano-Catolică, în speranţa unei chirii cât mai scăzute. Răspunsul proprietarului este aşteptat într-o săptămână.
Noul CL Timisoara se constituie vineri, viceprimarii mai asteapta
La aproape trei săptămâni de la alegeri, noul consiliu local al Timișoarei se va întruni prima dată vineri, 24 iunie. Cei 27 de aleși locali vor fi validați, dar abia săptămâna viitoare se va trece la votarea viceprimarilor. PNL are doar 12 consilieri, cu trei mai mult decât PSD.
Nu vin la plenuri? Raman fara mandate! Robu isi avertizeaza consilierii si vrea colaborare cu UDMR
Majoritatea în CL Timișoara nu e bătută în cuie, dar liberalii mizează în continuare pe colaborarea cu UDMR. Primarul Nicolae Robu explică de ce nu vrea PSD să aibă viceprimar și anunță reguli stricte pentru consilierii PNL, care și-ar putea pierde mandatele. Primul plen al noului CL se va întruni vineri, 24 iunie, la ora 10.
Robu: Sunt persoane care nu voi putea da niciodata mana, Dugulescu e una dintre ele
Cu PMP s-ar putea, cu Marius Dugulescu însă nu. Asta susține liberalul Nicolae Robu, conform căruia negocierile pentru o majoritate în CL Timișoara se pot purta doar în anumite condiții și sigur fără anumite persoane. Momentan, discuțiile se poartă cu UDMR și ar putea fi încheiate săptămâna viitoare.
PMP nu refuza din start PNL! Cu o conditie esentiala
Partidele mai mici care au reușit să intre în administrația locală au început să fie contactate de organizațiile mari, în încercarea de a crea protocoale și alianțe. Reprezentanții PMP Timiș au fost invitați la discuții la masa PNL, dar nu exclud nicio variantă.
UDMR negociaza cu PNL pentru Consiliul Local Timisoara
După o absență de patru ani din Consiliul Local Timișoara, UDMR revine. Vor fi doi aleși locali, iar negocierile cu PNL au început deja. Este luată în discuție și varianta obținerii unui post de viceprimar, în schimbul celor două voturi necesare liberalilor pentru asigurarea fie și a unei majorități simple.
Alegerile s-au incheiat, încep negocierile. Grindeanu e in stand-by
S-au încheiat și alegerile locale. PSD a avut cel mai mare scor din istorie în Timiș, reușind să fie pe primul loc la votul pentru consiliul județean. În schimb, PNL Timiș a reușit marea „performanță” de-a obține un scor mai mic decât media pe țară a partidului.
Cum se impart mandatele in CJ: PSD are mai multe, dar negocierile vor fi dure
Se numără încă voturile pentru Consiliul Județean Timiș, unde negocierile pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți se anunță de pe acum foarte dure. Conform datelor actuale, cu tot cu redistribuiri, viitorul CJ va avea următoarea componență: PSD – 16 mandate, PNL – 14 mandate, UNPR – 3 mandate, PMP și ALDE – câte 2 mandate.
UNPR Timis nu se teme sa mearga singura in alegeri, dar negociaza aproape cu toata lumea
UNPR și PSD Timiș încă discută despre o posibilă alianță la alegerile locale din vară. Liderul UNPR Timiș, Ion Răducanu, susține că deja s-au stabilit două întâlniri cu reprezentanții PSD pentru a vedea unde și dacă se va face front comun. Pe de altă parte, Răducanu spune că a purtat discuții și cu alte partide, cu o singură excepție.
Galben, rosu, portocaliu, nimeni nu e albastru de suparare
Supărată că i-a picat moțiunea anti-Ponta, Alina Gorghiu, copreședinta PNL, a declarat, ca o Ecaterină Teodoroiu a politicii românești, că, gata, pe aici nu se mai trece, Mărășești, București, Băilești, ce-o fi. Și că dumneaei și Vasile Blaga, acest ostaș total necunoscut al opoziției, au luat o decizie eroică, la urma urmelor.
Poli negociaza cu Schumacher, un atacant brazilian de aproape doi metri!
Ultimul fotbalist de pe lista de transferuri a lui Poli este un atacant brazilian. Se pare că Dan Alexa va trebui să se decidă şi să aleagă între Mircea Axente, ultima dată la ASA Târgu Mureş, şi brazilianul Thiago Maier dos Santos Schumacher, un fotbalist brazilian de 29 de ani, cu paşaport italian.