Arhiva pentru eticheta: negocieri

Robu spune ca PSD vrea capul lui Diaconu, Grindeanu il acuza de tradare

Robu spune ca PSD vrea capul lui Diaconu, Grindeanu il acuza de tradare

Social-democrații ar fi vrut deja capul viceprimarului liberal Dan Diaconu și au încercat să creeze o nouă majoritate în consiliul local. Asta susține primarul Nicolae Robu, care nu crede însă că vreun partid ar vrea să se asocieze cu PSD. Președintele PSD Timișoara, deputatul Sorin Grindeanu, spune că acestea sunt doar fabulații și îl suspectează pe Robu de trădare.

Vladimir Carpaci nu vrea sa doneze cladirea evacuata de la Spitalul de Copii

Vladimir Cârpaci și primarul Nicolae Robu s-au întâlnit miercuri dimineață la discuții legate de proprietățile clanului de romi. Din „delegația” acestora au făcut parte și Florin Motoi, președintele Uniunii Naționale a Comunităților de Rromi, dar și Rudolf Stancu, liderul Centrului Creștin al Romilor.

Iancu, mai rau ca Zambon: isi trimite jucatorii la UTA!

Fostul presupus investitor al lui Poli le da, zilnic, câte o palmă suporterilor timişoreni. Răzbunarea e tot ce i-a mai rămas celui poreclit „Elefantul”. Ultimul gest al lui Marian Iancu i-ar putea face pe suporteri să ceară ca acest personaj să devină persona non grata, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Claudio Zambon.

Obtinerea licentei e marul discordiei la Poli!

„Întâlnirea de familie”, convocată de Druckeria, pentru rezolvarea situației în care se află acum Poli, nu pare să fi liniștit apele. Liderii politici i-au transmis, marți la prânz, șefului alb-violeților, că preiau clubul doar dacă acesta îndeplinește condițiile pentru obținerea licenței. Marian Iancu a declarat, la ieșirea de la discuții, că dacă aceasta este condiția, nu va negocia cu autoritățile.

Cum canta lebada-n consiliul local

În fiecare săptămână avem o câte o întâlnire nemaipomenită, nemaivăzută și mai mult decât extraordinară de pe urma căreia crema politico-administrativă va decide soarta lui Poli. Știu, sună ca dracu, dar n-avem altă variantă decât să urmărim cu sufletul la gură măiestria politicului local în fața unui fenomen ca și mort sub pârghiile unui capitalism de Dâmbovița și ale unei zgârcenii get-beget bănățene.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.