O nouă săptămână, o nouă nuntă de romi, o nouă amendă. Și, evident, o nouă postare pe Facebook a primarului Nicolae Robu, care anunță cu această ocazie și demolarea, în viitorul apropiat, a unor turnulețe…
„O nouă paranghelie – o nuntă -, de data aceasta pe str. Ștrandului. Am fost informat că s-a aplicat amenda de rigoare – 1.500 lei (maximul permis de lege în situația data)- și că, după ceremonia religioasă care va avea loc între 18.00-19.00 la biserica Sinaia (Kuttl), se va produce deplasarea alaiului pt cheful propriu-zis undeva în afara orașului”, a scris, luni seară, pe Facebook, primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, „prin fermitate din partea autorităților, dovedită cu consecvență, s-a putut ajunge la normalitatea ca astfel de evenimente să fie organizate așa cum am cerut, în afara orașului”. Edilul visează și la ziua în care „partea de «încălzire»” să intre în limitele legii și să nu mai fie cazul de amenzi. „În viitorul apropiat, sper să asistăm la o noua premieră a Timișoarei: prima demolare de turnulețe -de dorit benevolă, dar dacă nu se va vrea așa, atunci ne mulțumim și cu una de pe poziții de forță!”, a încheiat primarul. El face referire la turnulețele de pe strada Romulus 11, unde lucrările continuă, deși nu există autorizație de construire.
Comentarii prin facebook