Arhiva pentru eticheta: partide

Insomniile lui Bogdan Herzog

Ordonanța traseiștilor trebuie să fie un supliciu pentru doi dintre consilierii locali timișoreni: țărăniștii Bogdan Herzog și Flavius Boncea. În loc să le vină ca o mănușă și lor, ca și altora care nu se simt bine în partidul pe listele cărora au fost aleși, actul normativ sus amintit trebuie să fie un coșmar pentru cei doi. În primul rând, din cauza denumirii ordonanței, zisă și „a traseiștilor”, când ei socot că fac parte dintr-un alt soi de politicieni.

Bojin nu crede ca va avea nevoie de un camion pentru primarii migratori! Restul lumii asteapta

Politicienii locali încep să-și facă socotelile de după publicarea care permite aleșilor locali să migreze dintr-un partid în altul fără să își piardă funcția. Aceasta a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Președinții filialelor din Timiș sunt liniștiți. Niciunul nu pare convins că din partidele lor va pleca cineva, dar toți așteaptă, mai mult sau mai puțin pe față, „migratorii” din alte formațiuni.

Lui Robu i-a ajuns: nu mai vrea ca PNL sa fie asimilat cu „partidele-remorca”

Din postura de președinte al PNL Timiș, Nicolae Robu, a ieșit, sâmbătă la prânz, cu o declarație politică postată pe Facebook. Liberalul acuză din nou PSD că e interesat doar să acumuleze cât mai multă putere și susține că nu va mai accepta ca partidul său să fie pus pe picior de egalitate cu „partidele remorcă” PC și UNPR.

marcel vela

„Geamanul” Vela, despre chibitii din politica: Nu sunt responsabili!

Primarul Caransebeșului, Marcel Vela, crede că românii care comentează de pe margine, fără să se implice politic, nu au o atitudine „responsabilă”. Unul dintre cei mai puternici liberali la nivel național dă exemplul său personal, de „om simplu din Munții Banatului”, care a intrat în PNL pentru că a vrut să lase ceva în urma lui.

Convocati de Robu, politicienii au semnat, in spatele usilor inchise, ca sustin Timisoara

Pentru a fi sigur că eventualele schimbări din administrație nu vor afecta candidatura Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană, primarul Nicolae Robu a convocat liderii politici locali la o discuție, în urma căreia a fost semnată o declarație de susținere. Întâlnirea s-a ținut în spatele ușilor închise, pentru că „așa se poartă discuțiile de acest gen”.

Gangsters’ agreement

Consilierul local ASU Poli Bogdan Herzog (ales pe lista PNȚCD) s-a grăbit să-i dea dreptate colegului Eugen Sasu. Într-o declarație pentru deBanat.ro, el a admis că, atunci când e vorba ca partidele să-și tragă sedii moca, există un „gentlemen’s agreement” între aleși. Chiar așa! Ca și când patru bande de lotri, înaiate de-a merge la prăduit împreună, îi zic „gentlemen’s agreement” modului în care vor împărți prada. Sau să-i apunem „onoare mafiotă”?

Voteaza, oricum votul tau (nu prea) conteaza!

O dată la patru ani ajungi să fii important. Ești alegător. În sfârșit, contezi și tu. Politicienii îți mănâncă din palme. Te flatează, îți spun cât de mult te iubesc. Îți spun că votul tău contează, că e foarte important. Pentru tine? Nu, pentru ei. Îți îndrugă verzi și uscate că, dacă vei merge la vot, îți va fi mai bine. Mult mai bine. Îi crezi și acum, după 22 de ani? Nu crezi că ar fi mai bine să-i sancționezi? Fie și prin neprezentare la vot. Crezi că merită să ieși pe vremea asta din casă să le dai votul?

Traficul de carne vie in politica tot proxenetism se numeste?

PSD a anunțat voluptos că mai mulți primari PDL din Bistrița, Suceava, Mehedinți, toată țara, susțin candidații USL „pentru binele comunității”, bineînțeles. Timișul nu se putea lăsa mai prejos și a contribuit la această grozavă defectare cu edili de pe tarlaua lui Ghiță și de pe moșia lui Titu. Trădarea în sine nu mai e o chestiune atât de spectaculoasă.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.