Deseori m-am întrebat cum se simte un membru de partid când începe să aibă îndoieli cu privire la cum este reprezentat de căpeteniile formațiunii, filialei din care face parte. Ori ca simplu alegător, dacă există o picătură care să lucreze la fisurarea încrederii în acest parteneriat sfânt elector-politician, în cazul în care afli că omul căruia îți donezi încrederea este un individ lipsit de etică și eventual fugărit de poteră. La urma urmelor, tu, ca membru de partid sau alegător, ar trebui să te simți rușinat de atitudinea unuia care te reprezintă și se presupune că împarți cu el același set de valori. Cum ar fi ca un tânăr să fie prezentat familiei logodnicei, iar la întrebarea „Ce e tac-tu, cu ce se ocupă maică-ta?” să răspunzi „Tata – borfaș, mama – parașută”? Vă imaginați ce impresie ar face părinților fetei un astfel de răspuns, chiar dacă moștenirea genetică nu și-ar spune cuvântul în cazul pețitorului?
Sâmbătă, în fața stadionului „Dan Păltinișanu”, o tânără misionară PSD încerca să comunice cu mine și colegul Ino Ardelean pe tema Victor Ponta. Avea un dosar în mână și niște pliante cu imaginea candidatului PSD la președinția României. Nu știu de ce am avut impresia că tânăra zilieră social-democrată se simțea încurcată să vorbească cu cetățeanul pe această temă. Ne tot arăta cu mâna spre pliantul lui Ponta și nu reușea să lege o propoziție despre ce trebuia noi să facem pentru a o satisface pe ea și stăpânii dumisale. Poate că fata s-a blocat și pentru că, la un moment dat, noi am început să râdem în hohote, dar poate că este și altceva în cazul Victor Ponta și PSD. Sunt zone în țară unde ți-e jenă să spui că votezi PSD, iar în celelalte, ți-e frică să declari că nu votezi cu ei.
Nu știu ce s-ar întâmpla prin alte țări civilizate europene dacă pe-acolo liderul partidului ar avea „bubele” pe care le au elitele noastre politice, dar cred că ceva radical s-ar petrece. Cel mai probabil, viitorul președinte al României va fi ori plagiator, mincinos, complice cu corupții partidului, fie va avea etichetă de evazionist din meditații, fie alura de amantă de lux, ba vreun iobag liberal în soldă la socialiști ori un fost securist îmbătrânit în funcții. Asta, la nivel național. La nivel local, ce trebuie să mai facă liderii unei filiale pentru ca activul de partid să-și dea foc în fața sediului? În Timiș avem două partide conduse de oameni urmăriți adânc de DNA. Primii trei oameni din PSD Timiș sunt cu imaginea tăvălită de problemele avute cu justiția. Președintele Titu Bojin, președintele executiv Adam Crăciuneacu și „nașul” filialei, Ilie Sârbu, socrul partidului, omul care mai are un valet „internat” în pușcărie, pe numele său Cornel Popa, ex-director ADS, poate și el „călcat pe cap” într-un moment al carierei sale.
Nici PDL nu stă mai bine în Timiș. Constantin Ostaficiuc – președinte democrat-liberal, copreședinte județean ACL, Alin Popoviciu, deputat și mâna dreapta a primului în organizația de partid, Cornel Sămărtinean, deputat, toți anchetați de DNA, în spețe mai mult sau mai puțin strașnice, după reputația pe care o poartă. Despre liberali nu prea avem ce vorbi aici, dar filiale cu ștaif din Ardeal au ținut prima pagină cu potlogăriile șefilor județeni. Aristotel Căncescu, președintele CJ Brașov, timișorean la origine, traseist politic FSN, PDSR, PDL-PNL. La Cluj, la fel, cu președintele lor de consiliu județean și beizadeaua.
În fine, nu mai este nicun secret că în România se votează răul mai mic, nu binele cel mare. Însă oricât de imparțial vrei să te arăți în această dispută, tot observi că una e să furi de la stat impozitele datorate din meditații și alta e să gestionezi ca președinte de partid furtul a tot ce este de valoare în patrimoniul acestei țări, de la păduri, imobile, întreprinderi, porturi, voturi etc. Pe bune, acum, ar trebui să ne punem serioase întrebări despre ce suntem și ce plăceri masochiste avem când votăm banditul mai mare. Suntem noi popor de hoți și mincinoși, de trebuie să avem o astfel de reprezentare, sau doar avem pasiuni mai macabre, neînțelese de Occident?
Comentarii prin facebook