Sindicaliștii din Timișoara ies în stradă. În jur de 1.500 de persoane sunt așteptate vineri, 10 noiembrie, de la ora 14, în fața Prefecturii Timiș. Acțiunea de protest este pusă la cale de Blocul Național Sindical (BNS), căruia i se adaugă Sindicatul IT din Timișoara.
Primaria Timisoara cauta urmas pentru Ioan Cojocari. In sfarsit, postul de secretar e scos la concurs
Postul de secretar al Primăriei Timișoarei este vacant de la 1 august 2016, când Ioan Cojocari, cel supranumit „nea Jean”, a ieșit la pensie. El a fost ocupat până acum, cu numire, de Simona Drăgoi, însă în câteva zile la Prefectura Timiș va avea loc concursul.
Timisul mai cere 5 milioane de lei de la guvern pentru reparatiile dupa furtuna
Reprezentanții Instituției Prefectului Timiș au trimis la guvern a doua cerere de bani pentru reparații la școli, biserici și alte instituții publice din Timiș afectate de furtuna din 17 septembrie. Suma solicitată este de peste cinci milioane de lei. Ar putea urma și a treia cerere de bani.
Terenuri cu probleme la Darova. Oamenii au venit sa reclame la prefectura
Câțiva locuitori din Darova au venit, marți, în audiență la prefectul de Timiș, reclamând probleme de fond funciar. Oamenii susțin că nu primesc titluri de proprietate și, chiar mai rău decât atât, parcelele pe care le dețin sunt suprapuse în acte cu alte altora.
Cu salarii la jumatate fata de cei din CJ, angajatii Prefecturii Timis au intrat in greva
Angajații Prefecturii Timiș sunt în grevă. Ei au declanșat miercuri acțiunea de protest, care, deocamdată, este una pașnică și cu banderole albe. Oamenii spun că, față de colegii din CJ, salariile lor sunt la jumătate.
Controale in supermarketuri, ca sa nu mai luati teapa la casa
Tot mai mulți timișoreni reclamă că una văd la raft și alta plătesc la casă, niciodată însă în favoarea portofelelor lor. Prefectul Mircea Băcală a cerut celor de la Protecția Consumatorilor să facă mai multe controale, astfel încât numărul celor trași pe sfoară să fie cât mai mic.
Angajatii Prefecturii Timis intra in greva pentru salarii mai bune
După ce angajaţii din cadrul mai multor instituţii publice au intrat deja în grevă cerând venituri mai bune, la Prefectura Timiş se va protesta din acelaşi motiv. Miercuri 31 mai, între orele 10 și 12, va avea loc o grevă de avertisment.
Prefectura Timis a serbat, fara fast, 25 de ani
Instituția Prefectului Timiș a împlinit 25 de ani. De-a lungul timpului, au fost nu mai puțin de 12 prefecți și 22 de subprefecți. Ceremonia a fost scurtă și modestă, organizată din „puținul pe care îl are la dispoziție” instituția condusă acum de Mircea Băcală.
Programari online la inmatriculari auto
Prefectura Timiș anunță că, pentru a veni în sprijinul celor care solicită înmatricularea definitivă în circulație a autovehiculelor, este disponibilă și opțiunea de programare online. Astfel, programarea la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor se poate face aici. „Precizăm faptul ca programarea online se acceptă doar pentru persoanele fizice”, au…
Protest la prefectura: Grindene, abroga si hai la o cafa acasa!
Numai câteva zeci de tineri s-au adunat joi la prânz în fața Prefecturii Timiș pentru ceea ce pare să devină tradiționalul protest „de zi” anti-amnistie și anti-grațiere. S-a scandat împotriva guvernului și a lui Sorin Grindeanu. Seara, de la ora 18, se dă din nou strângerea în Piața Operei.
Ghici cine vine la prefectura? E cumva patron de club de fite si fiu de fost prefect?
Câştigarea alegerilor de către PSD şi învestirea Guvernului Dragnea, pardon Grindeanu!, va conduce evident şi la schimbarea prefectului de Timiş. Mai ales că acesta, Mircea Băcală, a fost livrat iniţial de PDL, reînvestit apoi de Guvernul Cioloş.
Subprefectul Marossy, demis de premierul Ciolos!
Marossy Zoltan a ocupat funcția de subprefect doar pentru o lună și jumătate! El a fost demis, joi după-amiază, de premierul Dacian Cioloș, pentru niște declarații legate de autonomie, făcute pentru un site de știri din Timișoara.
Mai multi copii vaccinati contra rujeolei in Timis
Timișul este unul dintre județele în care numărul cazurilor de rujeolă este mare, și asta din cauza refuzului părinților de a-și vaccina copiii, de teama unor efecte adverse. Totuși, în ultimele luni, timișenii par să fi înțeles de unde vine pericolul în aceste situații.
Cine va aduna zapada de pe soselele din Timis: lista firmelor cu contracte de deszapezire
Poate să ningă! Timișul e pregătit de zăpadă, cel puțin teoretic. Pe site-ul prefecturii au fost publicate contractele de deszăpezire a drumurilor naționale și județene, dar și a străzilor din Timișoara, așa că, dacă zona în care vă aflați va fi acoperită de omăt, măcar veți ști cine ar trebui să intervină…
Marossy si-a preluat oficial noua/vechea functie!
Marossy Zoltan a fost instalat, vineri, în funcția de subprefect al județului Timiș. S-a întâmplat la zece luni de când și-a părăsit biroul, pentru a se muta în altă aripă a Palatului Administrativ, cea a Consiliului Județean Timiș. Marossy i-a luat locul lui Eugen Dogariu, care va candida la parlamentare. El se va ocupa de organizarea alegerilor.
Se cauta sofer! La Prefectura Timis
Aveți bacalaureat, carnet de conducere pentru șofer profesionist și minimum cinci ani de experiență? Vă mai puteți depune dosarul de concurs pentru a deveni angajatul Prefecturii Timiș. Instituția caută un „șofer I”, pe perioada nedeterminată.
99 de consilii locale, dar si CJ Timis trebuie sa fie functionale in trei zile
Până vineri, toate cele 99 de localități din Timiș vor avea consilii locale constituite legal. Pentru oficialii de la prefectură urmează trei zile de „maraton” administrativ. Joi va avea loc primul plen al CJ, iar vineri se întrunesc și aleșii locali din Timișoara.
Ultimele zile de inscriere pentru cei care vor sa fie presedinti de sectii de votare
Dacă vreți să fiți președinte sau locțiitor al birourilor electorale de la secţiile de votare, trebuie neapărat să vă înscrieți în corpul experţilor electorali. Prefectura Timiș anunță că sunt ultimele zile în care mai puteți face acest lucru.
Cati consilieri locali vor fi in Timis dupa 5 iunie? In 13 localitati vor fi mai multi decat in 2012
Aproape 1.250 de consilieri locali vor decide soarta timișenilor din cele 99 de localități din județ. Prefectura Timiș a anunțat numărul de aleși pentru consiliile locale, municipale, orășenești și comunale. Dacă în cazul Consiliului Județean Timiș nu s-au înregistrat modificări, în 13 localități, numărul consilierilor a crescut față de mandatul 2012/2016.
Stoia mai sta viceprimar, Bacala e in concediu! Si PNL vrea sa schimbe un consilier judetean
Greu cu actele între instituțiile statului! La aproape o lună de când PSD Timiș a trimis actele prin care anunța excluderea din partid a consilierului local și viceprimarului Traian Stoia, prefectura nu și-a terminat analiza și nu a anunțat vacantarea postului. Prefectul Mircea Băcală este în concediu. Între timp, el va avea de studiat o solicitare similară, pentru CJ, și din partea PNL.