Pe 21 iulie, corpul de control al premierului Victor Ponta revine la Primăria Timișoara, după ultima vizită, făcută în iunie. Dacă atunci era vorba despre probleme legate de retrocedări și vânzări de locuințe, acum va fi verificată activitatea din ultimii 18 ani a mai multor comisii înființate în instituție.
Nastrusnicul razboi Robu – Stoia, faza pe secretare
Războiul dintre primarul Nicolae Robu și viceprimarul PSD Traian Stoia a ajuns într-o zonă a ilarului, ca să nu spun a suprarealului. Supărat pe viceprimar, Robu s-a decis să-i ia secretarele. I-ar fi luat și mașina, dar Stoia umblă cu una de la Bega Grup, așa că n-are nevoie de la primărie. (Se știe, primele lucruri de care se interesează orice șefuleț ajuns în funcție sunt mașina de serviciu și secretarele. Sau secretarele și mașina de serviciu!)
Dupa „razboiul secretarelor”, Grindeanu se asteapta la orice de la Robu
Dacă viceprimarul Traian Stoia a declarat că nu-l interesează subiectul secretarelor, președintele PSD Timișoara, Sorin Grindeanu, este, din nou, acid, la adresa primarului Nicolae Robu. Deputatul spune că liberalul are o prestație cum nu s-a mai văzut după căderea comunismului și că, de acum încolo, se așteaptă la orice din partea lui Robu.
Primaria va plati pentru intrarea in legalitate a blocurilor ANL „inexistente”
Schimbare de situație în cazul blocurilor ANL din zona Miloia, construite fără autorizație. După ce a declarat, în repetate rânduri, că problema nu poate fi rezolvată decât în instanță sau dacă ANL își asumă să plătească sumele necesare pentru intrarea în legalitate, Nicolae Robu și-a schimbat opinia. Edilul a anunțat că Primăria Timișoara își va asuma cheltuiala.
Stoia si-a gasit un nou „prieten”: fostul „patron al primariei”, Marian Iancu / FOTO
Ce legătură există între fostul abator și fosta fabrică de ciocolată Kandia, în afară de faptul că ambele sunt, în prezent, niște ruine? Viceprimarul Traian Stoia susține că a găsit veriga care le unește: fostul patron al lui Poli. Social-democratul spune că Marian Iancu are legătură cu privatizarea celor două actuale ruine.
De la Bruxelles, Maria Grapini a gasit o scoala distrusa la Timisoara si acuza primaria
Maria Grapini, proaspăt europarlamentar PC, a revenit la Timișoara cu acuze la adresa primăriei. Curios, înainte de a ajunge în PE, fostul deputat nu prea s-a remarcat prin astfel de ieșiri critice. De această dată, este vorba despre Școala Generală nr. 21, din cartierul Fabric, unde, susține Grapini, din cauza unor lucrări la clădirea vecină, sala de sport a instituției a fost inundată și distrusă. Ambele clădiri, și cea în construcție, și cea distrusă, ar aparține primăriei. UPDATE: Primăria susține că de vină a fost acoperișul vechi al sălii de sport, nu lucrările.
Gafa sau neintelegere: primarul Robu a jignit trei ambasadori
Scandal cu iz diplomatic la Primăria Timișoara. Ambasadorii Palestinei, Irakului şi Kuweitului susțin că au fost lăsați cu ochii în soare de Nicolae Robu, cu care aveau programată, de mai mult timp, o întâlnire. La aceasta s-a prezentat viceprimarul Dan Diaconu, dar oaspeții s-au simțit jigniți. De cealaltă parte, reprezentanții municipalității spun că diplomații fuseseră anunțați de schimbare. UPDATE: Titu Bojin și Eugen Dogariu l-au „taxat” la comun pe Robu, denunțând „lipsa de respect” a acestuia.
In sfarsit, primaria porneste „vanatoarea” de tantari
După ce timișorenii care au participat, în ultima săptămână, la diversele acțiuni organizate în parcurile din oraș s-au plâns de „atacurile” țânțarilor, primăria ia măsuri. De miercuri vor fi reluate operațiunile de dezinsecție.
Fratii Cristescu nu mai pupa reduceri de chirii de la Primaria Timisoara
Tunul pe care viceprimarul Traian Stoia voia să-l tragă pe bani publici pentru frații Cristescu a picat. La sfârșitul lui 2013, el a semnat, alături de directorul Direcției Patrimoniu, o cerere de reduceri de chirii pentru mai multe terenuri, majoritatea aparținând fraților Emil și Marius Cristescu. Afacerea a căzut după ce primarul Nicolae Robu a spus „pas”.
Robu i-a „soptit” lui Stoia ca vin vremuri grele
A anunțat că, dacă Dan Diaconu va fi schimbat, va lăsa viceprimarii fără atribuțiuni importante, însă nici după ce lucrurile s-au liniștit nu renunță la reorganizare. Primarul Nicolae Robu i-a „șoptit” deja lui Traian Stoia că urmează niște schimbări, dar nu detaliază.
Fratii Cristescu il acuza pe Robu de dezinformare si manipulare
Încă o reacție neașteptată, în urma declarațiilor politice făcute, în ultimele zile, de primarul Nicolae Robu. După cea a fostului edil șef Gheorghe Ciuhandu, care a spus că alianța cu PSD e singura care poate salva Timișoara de „penibilul” actualului primar, a venit rândul fraților Cristescu! Cei doi oameni de afaceri neagă, așa cum era de așteptat, orice implicare în discuțiile politice.
Dupa ce a dat centrul tiganilor, Gheorghe Ciuhandu a livrat restul Timisoarei fratilor Cristescu. Si PSD
Intrând duminică seara în Hotel Timișoara, fostul primar Gheorghe Ciuhandu a ieșit definitiv și jalnic din viața poltică. Scena în care, tiptil-tiptil, puțin rușinat și adus de spate, Ciuhandu intră în hotel poate fi chiar și cadru al unui film. Cu un bun regizor s-ar putea face un film memorabil. Despre mărire și decădere, glorie și degradare. Ajuns la bătrânețe, un fost primar al Timișoarei timp de 16 ani, simbol al luptei împotriva neocomunismului de tip PSD, se execută la un simplu pocnet de deget al bizarului viceprimar Traian Stoia.
Mos Stoia face recensamantul acolitilor din primarie
Războiul încă surd dus la primărie, unde „vicele” Dan Diaconu numără orele până la debarcare, l-a scos la rampă pe vecinul de birou al liberalului. Traian Stoia, zis „Moșul”, a început să facă inventarul printre angajații municipalității, pe criteriul „dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea”.
Trafic inchis la stadion si pe Calea Buziasului, primaria uita sa anunte / FOTO
Prima săptămână din iunie le-a adus șoferilor din Timișoara o nouă… „bucurie”! Este vorba despre noi restricții în traficul și așa infernal din oraș. Una dintre ele este în vigoare pe Calea Buziașului, iar cealaltă, în zona stadionului, fiind cauzată de pregătirile pentru festivalul berii. Niciuna nu a fost însă anunțată de reprezentanții primăriei. UPDATE: Primăria a binevoit să anunțe, luni după-amiază, restricțiile institute în zona stadiomului, însă nu și pe cele din Calea Buziașului.
14 blocuri din Aradului, Sagului si Torontalului, reabilitate in ciuda problemelor primariei cu proiectantul
La Timișoara nu a fost reabilitat încă niciun bloc pe fonduri de la guvern și bugetul local, dar întregul proiect stă pe un butoi cu pulbere. Asta, după ce proiectantul, care a obținut lucrarea fără licitație, susține că va apela la instanță, pentru că a fost șantajat. Viceprimarul Dan Diaconu spune însă că lucrările vor începe la primele 14 blocuri, chiar dacă se așteaptă la un proces.
Doua zile de distractie pentru mici si mari in Parcul Copiilor / PROGRAM
Parcul Copiilor se transformă, la finele săptămânii, într-un imens loc de joacă, cu prinți și prințese. Cea mai mare petrecere pentru pici va fi organizată chiar de ziua lor de Primăria Timișoara. Tot felul de ateliere, plimbări gratuite pe Corabia Piraților și chiar o vânătoare de comori îi așteaptă pe micii sărbătoriți. Părinții și bunicii sunt invitați să studieze, în același timp, ofertele de creşe, grădiniţe, after-school, cluburi de muzică, înot sau dans de la Târgul Educaţional.
Garajele din Parcul Bratianu merg in instanta
Primăria se va judeca cu proprietarii garajelor din Parcul Brătianu. E ultima soluție, după ce municipalitatea a declarat zona de interes public și intenționa să construiască acolo o parcare supraterană. Nu s-a înțeles însă cu proprietarii celor 24 de garaje.
Primaria Timisoara aduna ajutoare pentru Serbia
Primăria Timișoara vrea să întindă o mână de ajutor sinistraților din Serbia. Vor fi inițiate atât o acțiune de strângere de fonduri, cât și o hotărâre de consiliu local, care va supusă votului în plenul de marți. Cei de la ISU află, de asemenea, marți dimineață, dacă pleacă în Serbia.
Pentru binele Timisoarei, Grindeanu ii da un sfat lui Robu: in 2016 sa stea acasa
Pentru că n-are altceva de făcut, deputatul Sorin Grindeanu are timp să se gândească la candidatura pentru primărie din 2016, spune Nicolae Robu. Acesta susține că nu s-a decis dacă mai vrea încă un mandat. Grindeanu crede că, pentru Timișoara, ar fi mult mai bine ca Robu să rămână acasă.
Robu a vorbit „discutii” cu Basescu si si-a facut poza cu el in birou
Traian Băsescu i-a împărtășit lui Nicolae Robu din experiența sa de fost primar, liberalul i-a spus președintelui că Guvernul Ponta nu i-a dat niciun ban pentru proiectele Timișoarei. Cei doi s-au întâlnit duminică la prânz, iar la final Băsescu n-a vrut să facă nicio declarație, lăsându-l pe Robu să se desfășoare.