Arhiva pentru eticheta: Primaria Timisoara

Aeroportul Timisoara

Liberalii sustin ca Aeroportul Timisoara e o gaura neagra, nu un trofeu

Liberalii sustin ca Aeroportul Timisoara e o gaura neagra, nu un trofeu

Decât să fie partener minoritar, Primăria Timișoara preferă să stea departe de aeroport. Situația acestuia este dificilă, sunt peste 100 de procese pe rol, cu despăgubiri cerute de milioane de euro, iar preluarea lui nu trebuie să devină subiect politic. Asta susțin liberalii lui Nicolae Robu, care nu sunt mulțumiți de felul în care CJ tratează problema.

primaria timisoara

Nu s-a putut cand traiau, s-ar putea macar post-mortem: Oscar Berger si Bogdan Herzog, cetateni de onoare

Peste 150 de semnături, provenind din toată mass-media timșoreană, au fost depuse la primărie, sub forma unei adrese oficiale prin care se solicită Consiliului Local al Municipiului Timișoara acordarea titlului de Cetățean de Onoare, post-mortem, pentru doi oameni de presă care au marcat istoria recentă a orașului de pe Bega. Este modul în care breasla jurnaliștilor vrea să onoreze amintirea lui Oscar Berger și a lui Bogdan Herzog, plecați dintre noi anul trecut.

Un PUD neaprobat acum opt ani costa primaria 2,5 milioane de euro

Consiliul Local și Primăria Timișoara sunt obligate să plătească nu mai puțin de 11 milioane de lei omului de afaceri Eugen Seracin! Povestea datează de pe vremea administrației Ciuhandu, când s-a refuzat aprobarea unui plan urbanistic de detaliu pentru construirea unei clădiri de birouri, iar sentința poate fi contestată.

Episcopia Romano-Catolica sustine ca primaria da autorizatii pe baza de acte false

Episcopia Romano-Catolică din Timişoara reclamă ilegalități în ceea ce privește construirea unei grădinițe pe un teren pe care îl revendică în instanță. Aceasta este ridicată de o firmă privată, care are autorizație de construire de la primărie, însă episcopia susține că actul a fost eliberat în baza unui extras fals de carte funciară.

maria grapini

Grapini are trei candidati pentru Primaria Timisoara

Preşedintele PC Timiş se dă mare şi a anunţat că filiala pe care o conduce va propune nu unul, ci… trei candidaţi pentru Primăria Timişoara. Maria Grapini este sigură că Partidul Conservator va avea candidat propriu la alegerile din 2016 pentru această funcţie. Ciudat este că, dincolo de aceste vorbe mari, Maria Grapini nu a

fratii cristescu

„Controlorii” lui Ponta, cazati si ospatati de fratii Cristescu

În prima zi a acestei săptămâni o echipă a Corpului de Control al primului ministru a descins în Primăria Timișoara. Despre ce au căutat pe aici a mai dat pe gură viceprimarul Traian Stoia. Cică niște potlogării imobiliare. Ce au găsit vom afla cică mai încolo, după ce își oamenii își vor face o părere, urmând să tragă unele concluzii.

„Verificatorii” lui Victor Ponta la Primaria Timisoara pleaca multumiti

Corpul de control al premierului Victor Ponta a periat, în ultima săptămână, actele legate de retrocedări ale Primăriei Timișoara. Inițial, perioada de verificare se întindea până la anul 2008, dar ulterior a fost extinsă până la anul 2000. Viceprimarul Traian Stoia spune acum urmează „aprofundări” la București, dar nu vrea să vorbească despre eventualele nereguli descoperite.

Daca nici smenul dintre Stoia si Cristesti nu-i conflict de interese….

Aparent, viceprimarul Traian Stoia pare un bătrânel de treabă, care, pe lângă pensie, și-a mai tras un job part-time. Asta ca să nu stea acasă și să-l cicălească soția cât e ziulica de lungă. Ar fi aici o mică problemă că job-ul e la primărie și nu prea e part-time. Cel puțin prin fișa postului de viceprimar.

Cadou de la viceprimarul Stoia pentru asociatii sai, fratii Cristescu

Aveți în folosință terenuri de la primărie, iar chiria de 1 până la 3 euro pe metru pătrat vi se pare prea mare? Puteți face o cerere de recalculare în lei, dar și anularea facturilor emise anterior. Asta au făcut frații Cristescu, pentru nu mai puțin de șapte terenuri, cu o suprafață de peste 35.000 de metri pătrați.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.