Nu ne mai permitem, ca oraș, să avem treceri de pietoni dese, care încurcă șoferii. Este linia după care s-au ghidat, în ultimii ani, cei de la actuala Direcției Edilitară a Primăriei Timișoara. Din 2012, din oraș au dispărut mai multe „zebre”, cea mai cunoscută fiind cea din Piața Mărăști, iar altele au fost mutate.
Meteo-dependenta. Cand s-ar putea deschide doua benzi la Popa Sapca și toate cinci la Jiul / VIDEO
S-a intrat în linie dreaptă la ambele lucrări care au dat peste cap traficul din Timișoara în ultimul an și jumătate. Primarul Nicolae Robu cere încă puțină răbdare din partea timișorenilor și aduce din nou în discuție vremea. Dacă nu plouă, în două săptămâni, s-ar putea circula parțial și pe la Popa Șapcă.
ISC a ridicat de la Primaria Timisoara 70 de file despre poarta de pe Calea Lugojului. Nu si proiectul
La peste trei săptămâni de la furtuna din 17 septembrie, Primăria Timișoara nu a oferit nicio informație oficială legată de poarta de intrare de pe Calea Lugojului, care a căzut în timpul furtunii și a ucis un tânăr. Tăcerea are ca motivație ancheta în desfășurare.
La Timisoara incepe curatenia de toamna. Cand e programata strada ta
Primăria Timișoara și Retim Ecologic Service SA organizează, în perioada 23 octombrie – 11 noiembrie, obișnuita campanie de curățenie generală de toamnă. Aceasta va începe, ca de obicei, în partea de nord a orașului.
Incep doua santiere, chiar daca suntem in prag de iarna: pe Versului si pe Quinet
Două lucrări așteptate și promise de multă vreme de Primăria Timișoara stau să înceapă. Este vorba despre amenajările de pe strada Versului, unde a durat peste jumătate de an mutarea rețelei de gaz, și strada Quinet, care a mai fost licitată o dată, dar executantul și-a bătut joc de lucrare.
Cum stau cu averea consilierii lui Robu. Nasleu se lupta cu executorii, Ravasila a parasit-o pe Elena Udrea
Dorel Borza, Cătălin Iapă, Ionuț Nasleu, Florin Răvășilă: cei patru consilieri personali ai primarului Nicolae Robu. Cel mai bine, la capitolul venituri, a stat, anul trecut, Iapă, care este și cel mai tânăr dintre ei. Pe de altă parte, pe Nasleu, care pare strâmtorat financiar, îl urmăresc… portăreii!
Robu, despre procesul pierdut cu Curtea de Conturi: Nu e vorba despre vinovatia cuiva
Primăria Timișoara a pierdut procesul legat de finanțarea, în perioada 2012-2015, a cluburilor sportive, intentat Curții de Conturi, în urma unui raport al acestei instituții. Primarul Nicolae Robu spune că, înainte de toate, prejudiciul care ar trebui recuperat ar trebui, în primul rând, calculat.
O sentinta (discutabila) cat falimentarea sportului timisorean
Am observat în ultimele ore o anumită frenezie și multe răutăți pe seama sentinței definitive a Curții de Apel în conflictul dintre Curtea de Conturi și Primăria Timișoara pe tema finanțării unor cluburi sportive.
Primaria cauta firma care sa intretina vestigiile si mobilierul urban din centrul istoric. 150.000 euro pentru 4 ani
Curățate cu jet de apă și șterse manual cu pâslă – este tratamentul la care vor fi supuse, în următorii patru ani, obiectele de artă urbană din bronz din centrul Timișoarei. Primăria scoate la licitație serviciile de întreținere a vestigiilor și a altor obiecte de artă din centrul istoric, cu un contract valabil pe 4 ani, pentru care este dispusă să plătească aproape 150.000 de euro.
Primaria a pierdut procesul cu Curtea de Conturi. Peste 35 de milioane de lei de recuperat, finantare ilegala la Poli si nu numai
Peste 35 de milioane de lei. Atât trebuie să recupereze Primăria Timișoara de la cluburile sportive pe care auditorii Camerei de Conturi consideră că le-a finanțat ilegal. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul municipalității, decizia fiind definitivă.
Primaria Timisoara cauta urmas pentru Ioan Cojocari. In sfarsit, postul de secretar e scos la concurs
Postul de secretar al Primăriei Timișoarei este vacant de la 1 august 2016, când Ioan Cojocari, cel supranumit „nea Jean”, a ieșit la pensie. El a fost ocupat până acum, cu numire, de Simona Drăgoi, însă în câteva zile la Prefectura Timiș va avea loc concursul.
Pasajele Jiul si Popa Sapca, gata la primavara. Cine nu intelege cum e cu termenele si vremea are mintea in intuneric
Termenele de finalizare pentru pasajele Jiul și Popa Șapcă sunt la primăvară și oricine nu înțelege acest lucru este cu „mintea în întuneric”. Este declarația primarului Nicolae Robu, care spune că vremea este cea care prelungește mereu durata șantierelor. Lucrările merg bine, dar termenele anunțate la începerea lucrărilor sunt doar orientative.
Ambulanta nu va avea statie in zona de nord a Timisoarei. De ce nu are primaria aviz de la Ministerul Educatiei
Serviciul Județean de Ambulanță nu va avea prea curând un punct de lucru în partea de nord a Timișoarei. Ministerul Educației nu este de acord cu schimbarea destinației spațiului de la fostul liceu agricol, pentru că o parte din teren este în litigiu. Primăria nu va putea obține avizul MECS decât când va avea o sentință definitivă și irevocabilă.
Caldura ar putea fi mai scumpa la Timisoara in aceasta iarna. O decizie va fi luata in curand
Prețul gigacaloriei ar urma să crească, dar scumpirea ar putea să nu fie resimțită integral în facturile timișorenilor. Municipalitatea ar putea să majoreze subvenția, însă o decizie în acest sens nu a fost luată încă.
Pe Aleea FC Ripensia, deschisa pe 1 octombrie, a fost spart deja asfaltul. Robu: Asa e tehnologia
Primarul Nicolae Robu anunța, pe 1 octombrie, terminarea lucrărilor de pe FC Ripensia, unde s-au făcut trei benzi. Minunea a durat însă două zile, pentru că marți dimineața asfaltul a fost spart! Se lucra în fața Căminului 16, unde au apărut muncitori și utilaje. UPDATE: Robu spune că e normal, pentru că se ridică gurile de canal.
Ziua Serviciilor Publice, din nou in Piata Unirii
A patra ediție a Zilei Serviciilor Publice are loc sâmbătă, 7 octombrie, în Piața Unirii. Pavilioanele celor peste 20 de instituții participante vor fi deschise oficial la ora 10, cu un spectacol oferit de Fanfara Big Band.
Biciclisti, numarati bordurile care va enerveaza! La Timisoara se face harta
De câte ori ați mers cu bicicleta pe o pistă desenată pe trotuar și, fie la urcare, fie la coborâre, ați dat peste o bordură care v-a făcut să bateți mărunt din buze? Acum puteți anunța unde se află această bordură și poate că primăria va lua măsuri.
Prioritizare la Primaria Timisoara: bani de la UE pentru tramvaie, Pasajul Solventul si piste de biciclete
Reabilitarea unor linii și cumpărarea de tramvaie, modernizarea stațiilor RATT sau Pasajul Solventul – pentru acestea vrea, printre altele, Primăria Timișoara bani de la UE. În total, sunt 11 proiecte care vor fi depuse pentru finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4, Dezvoltare urbană.
Desi e trecut de 60 de ani, Nicolae Robu poate face podu’
După o grămadă de vești bune a mai venit una. Am aflat că Timișoara va avea sală polivalentă, că un campus sportiv cu tot cu stadion nou se va ridica în zona „Dan Păltinișanu”, ba chiar pe Torontalului, că va avea spital făcut de americani la Giroc, ca urmare a priceperii CJ Timiș, spital regional nu vom avea pentru că deja avem Județeanul, dar important e că se va termina ăla de copii.
Ruina cu graffiti de pe Alecsandri intra oficial in santier. Dupa doi ani va avea scena si lift
Șantierul de aproape 700.000 de euro pe care Primăria Timișoara îl pregătește pe strada Vasile Alecsandri începe în scurt timp. Clădirea cu graffiti a fost predată constructorului care, după doi ani de lucrări, o va transforma radical.