Nu avem termene pentru sala de sport sau centura, dar Tudose spune ca Primaria Timisoara lasa Colterm sa moara

Încă o serie de promisiuni: asta a primit Timișul din partea premierului Mihai Tudose, care s-a întâlnit, joi seară, în drum spre Belgrad, cu președintele CJ Timiș, Călin Dobra, și prefectul Eva Andreaș. Singurul lucru concret: Primăria Timișoara nu și-a făcut treaba și Colterm nu primește sprijin de la guvern.

Premierul Mihai Tudose și vicepremierul Marcel Ciolacu s-au întâlnit, joi seară, la Timișoara, cu președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și prefectul Eva Andreaș. Discuțiile au vizat mai multe subiecte, printre care sala polivalentă de 16.000 de locuri sau descărcarea de pe autostradă de la Sînandrei, dar nu s-au primit decât promisiuni generale, fără termene asumate. „Construirea sălii polivalente de 16.000 de locuri în vederea anului 2021, când Timișoara va fi Capitală Culturală a Europei, urmează să fie pusă în mișcare pentru realizarea documentațiilor necesare premergătoare începerii lucrărilor de către Compania Națională de Investiții. În ceea ce privește descărcarea de pe autostradă din comuna Sînandrei, prim-ministrul Mihai Tudose a transmis că și pe această investiție vor urma discuții urgente cu CNAIR”, precizează președintele CJ, Călin Dobra. Tudose a spus însă, conform aceleiași surse, că în 2018 va începe sigur șantierul de la Centura de Sud. Rămâne de văzut, pentru că, teoretic, pe 15 decembrie ar trebui anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR. Termenul a fost amânat deja o dată, iar dacă vor urma contestații, șantierul nu poate porni până după rezolvarea acestora, procedurile putând dura chiar și câțiva ani, dacă se ajunge în instanță.

Conform reprezentanților CJ, singurul lucru concret pe care l-au aflat de la Tudose și Ciolacu este că Primăria Timișoara nu-și face temele în relația cu executivul. „În ultima ședință de guvern, executivul a aprobat peste 120 de milioane de lei pentru companiile de termoficare cu probleme din țară. Pe listă nu s-a aflat însă și Timișoara, deși Colterm se confruntă cu mari probleme financiare. Timișoara nu a fost cuprinsă pentru că Primăria Timișoara, acționarul unic al Colterm, nu a făcut demersurile necesare și obligatorii pentru a primi acest ajutor de la guvern, ajutor primit, de exemplu, de municipiul Arad”, spune Călin Dobra. Conform acestuia, premierul Tudose a afirmat, legat de bugetul administrațiilor locale aferent anului 2018, „că acesta va fi cel puțin la nivelul anului 2017”. Momentan, e tot doar o promisiune fără acoperire în documentele oficiale.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Sorin Aradean a spus: (decembrie 8th, 2017 at 12:35 )

Pe mine m-ar interesa altceva, anume rezultatul intilnirii de azi de la Belgrad, a celor 4 tari din Balcanii de Est (reprezentate prin premierul roman Mihai Tudose, presedintele sirb Aleksandar Vucic, premierul bulgar Bojko Borisov, premierul grec Alexis Tsipras) pe subiectul chestiunii presante a imigratiei clandestine ce provine din Orientul Apropiat, si care afecteaza aceste tari.
Mi-as dori sa aud din partea premierului Tudose o pozitie de respingere ferma a imigratiei peste cotele asumate, asa incit semnalul pe care Romania il da imigratiei sa fie un cu totul altul decit cel de bun venit (eu asta am inteles, iar daca trebuie ma voi explica), pe care ministrul afacerilor externe dl Teodor Melescanu l-a exprimat la Timisoara in octombrie, in prezenta unor oficiali ONU si a 11 ambasadori straini, cu ocazia conferintei internationale „Security challenges in the Balkans”,

Liberalisme a spus: (decembrie 8th, 2017 at 22:01 )

PNL Timis – o mizerie de fiiala de partid.

anteconbega a spus: (decembrie 9th, 2017 at 07:05 )

După cum i-a scos limba premierul Tudose bleangărului peremist Codrin Ştefănescu, s-ar putea ca Mişu Brăileanu’ să aibă dreptate în legătură cu Coltermul. O poveste adevărată din fastuosul Coltem. Fostul director adjunct V. Vârjoghie, conform unei discrete scăpări a purtătorului de cuvânt, fost ziarist, a fost schimbat din funcţie în timp ce se afla în concediu de odihnă. Nu a fost anunţat de schimbare decât la întoarcerea la serviciu. La protestul Vârjogheanului, conducerea Colterm l-a asigurat că 12 luni cât mai avea până la pensie va beneficia de acelaşi salariu, aceleaşi facilităţi, de vastul birou, maşină la scară, 66 de subordonaţi fără şef etc. Omul a stat acasă un an întreg beneficiind de toate facilităţile de mai sus, graţie managerului general Piţurcă. La Colterm trebuie scormonit bine, geaba ascunde ALDE Robu gunoiul sub preşul imensului său biroul de edil bocsigar!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.