Arhiva pentru eticheta: primarie

Sunt autorizate lucrările de intervenţii la străzile din centrul Timişoarei? Reprezentanţii primăriei susţin că da, chiar cu PUG suspendat

Sunt autorizate lucrările de intervenţii la străzile din centrul Timişoarei? Reprezentanţii primăriei susţin că da, chiar cu PUG suspendat

Toate lucrările efectuate de primărie la străzile din zona centrală sunt efectuate cu documentaţii legale, insistă reprezentanţii instituţiei, fiind emise după suspendarea Planului Urbanistic General. Culiţă Chiş, şeful peste departamentul care se ocupă de aceste investiţii, spune că autorizaţiile ar fi fost emise în urmă cu cel mult două luni, iar Prefectura Timiş a atacat…

Nicolae Robu

Primarul Nicolae Robu e în război cu Inspectoratul în Construcţii, după ce e permanent amendat de instituţie

Nicolae Robu a rămas mai multe luni de zile fără salariul de edil-şef, după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii l-a „abţiguit” de mai multe ori, în calitate de semnatar al diferitelor autorizaţii de construcţie pentru mai multe lucrări din oraş. Primarul nici  măcar nu mai ştie ce sume a plătit deja prin această metodă,…

vasile ruset

Cum se găseşte şef la SCM Timişoara. Robu vrea să o facă prin transfer, de la o asociație

După ce Radu Ţoancă a renunţat la postul de şef al clubului de sport al Primăriei Timişoara, instituţia doreşte numirea unui liberal pe post, în persoana lui Vasile Ruşeţ. Primarul Nicolae Robu confirmă aceasta, dar vorbeşte de … transfer la o asociaţie a acestuia pe postul respectiv. Aflat în fruntea unei organizaţii cu mai mulţi…

Nicolae Robu

Rămâne cum am stabilit. Discuţia tripartită Robu – Dobra – Suciu nu a avut nicio concluzie concretă

Pisica nu s-a rupt în două la discuţia dintre primarul Nicolae Robu, şeful CJ Timiş, Călin Dobra, şi vicepremierul Daniel Suciu, purtată duminică, pe tema unei noi săli polivalente pentru Timişoara. S-au purtat doar discuţii, spune primarul, fiind prezentate locaţiile, decizia urmând să fie anunţată într-o lună. Nu vă aşteptaţi la schimbări extraordinare în problema…

Se umple zona centrală de Gladson Jubilee. Firma de salubritate cumpără 54 de coşuri de gunoi

Aproape 2.500 de lei plus TVA dă societatea care se ocupă de salubrizarea stradală pe un coş de gunoi, în cadrul unui contract care prevede mobilarea zonei centrale a Timişoarei cu asemenea obiecte. Gladson Jubilee, aşa se numesc pubelele moderne, vor fi montate în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Libertăţii, Vom avea coşuri de gunoi…

Primăria Timişoara a rezolvat problema PUG-ului. Temporar/UPDATE. Robu reacţionează

Primarul Nicolae Robu se poate declara mai mult decât fericit. Cel puţin pentru moment problema Planului Urbanistic General al Timişoarei s-a rezolvat: precedentul a fost prelungit, surprinzător, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Aflat de aproape două luni cu activitatea de emitere a autorizaţiilor de construcţie şi a avizelor de urbanism „în aer”, după…

sala polivalenta

Când Robu şi Dobra se ceartă, Timișul nu câștigă… Sala Polivalentă!

O nouă rundă din disputa dintre CJ Timiș şi Primăria Timişoara pe marginea sălii polivalente a avut loc azi. Este vorba despre un proiect prin care se dorea curățarea terenului de nouă hectare de la Giroc, care era propus de CJT pentru construcția sălii, proiect căzut la vot cu ajutorul consilierilor PNL.

3 pentru o primarie: sunt alegeri la Checea

În 5 noiembrie au loc alegeri parțiale de primar în 16 de localități. Este un singur oraș, Deva, și 15 comune, printre care și Checea, al cărei fost edil șef a încetat din viață la finele lunii mai. La Checea sunt 3 candidați care se luptă pentru primărie, iar în campanie au fost acolo și Traian Băsescu, și Ludovic Orban.

Votul la alegerile locale

PNL Timis are candidat la Primaria Checea. Robu: Avem obligatia morala sa castigam

Pe 5 noiembrie, în comuna Checea au loc alegeri de primar. Este a doua localitate din Timiș în care este programat, în acest an, un astfel de scrutin, după decesul edilului șef aflat în funcție. PNL vrea să câștige din nou această primărie, pe care o are în „portofoliu” din anul 2004.

Comuna Sinandrei, campioana la executari silite! Sute de dosare deschise pentru datornici

Reprezentanții Primăriei Sînandrei au pornit o campanie pentru recuperarea banilor de la datornici. Există aproape 400 de dosare de executare silită în pregătire. Una dintre cele mai mari cifre restanțe este de 500.000 de euro, datorie a unei firme. Primarul comunei susține că aceasta face tot posibilul să nu plătească.

arhivar

In Timis se cauta sase secretari de primarii

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează, la începutul lunii iulie, concurs pentru ocuparea funcţiilor de secretar al comunelor Becicherecu Mic, Bogda, Lovrin, Parța și Topolovățu Mare, precum și al oraşului Ciacova. Dosarele se mai pot depune până în 23 iunie.

PSD si-a lansat candidatii! Grindeanu: Trebuie sa revenim la putere, noi am fost de partea buna a istoriei / FOTO

Filarmonica Banatul a fost, sâmbătă, punctul de întâlnire pentru PSD-iști, partidul lansându-și candidații la Primăria Timișoara, Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Care este ținta PSD? Să-l urce pe Nicolae Robu pe… mătură și să-l îndepărteze de administrația orașului!

sanda greblă

A fi sau a nu fi capitala culturala: fara cinematograf de arta, Timisoara bate pasul pe loc

Timișoara vrea să fie unul dintre orașele fruntașe ale țării, inclusiv când vine vorba despre activitatea culturală. Totuși, în prezent, aici nu există, la fel ca în alte mari orașe, un cinematograf artistic. Un astfel de spațiu este dorit atât de cei care vor să vadă pelicule artistice, cât și de cei care nu au unde să organizeze festivaluri sau proiecții de film.

E voie cu bicicleta in Cetate! Primaria a ridicat interdictia pe mai multe strazi

Primăria a revenit la sentimente mai bune față de bicicliști. De câteva zile, pe unele străzi din Cetate s-a dat din nou liber la pedalat. Asta, după ce, în toamna trecută, mersul pe două roți a fost interzis total în centrul Timișoarei, spre nemulțumirea bicicliștilor, care au și protestat împotriva acestei măsuri. Totuși, în piețele Unirii și Libertății nu e voie cu bicicleta.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.