Una dintre sălile de la Casa Maghiară, clădirea aflată în zona centrală a Timișoarei, a fost amenajată sub forma unui minimuzeu, dedicat unor personalități ale comunității maghiare din orar. Sala Memorială “Bolyai – Székely” din Timișoara, oferă incursiune fascinantă în istoria arhitecturii și matematicii. Încăperea a fost amenajată imediat la intrarea în imobilul de pe…
Sfârşit de eră. Cu cuţitele pe masă, în PNL se constituie o nouă “echipă câştigătoare”
„Eu personal nu voi mai face niciodată o coaliţie cu PSD pentru că am intrat în politică cu sufletul deschis că putem să facem lucruri şi am acordat credit (…).” (19 octombrie a.c.) „Valorile democratice sunt ameninţate, ordinea mondiale este în pericol. În România această ameninţare are un nume. Coaliţia toxică dintre PSD şi AUR,…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Pomul lăudat sau poamă bună?
Numai mâine nu-i poimâine și Alfred Simonis se înscăunează președinte al Consiliului Județean Timiș. Dacă vreți, este pomul lăudat al politicii timișene pus să facă fructe cât cât mai de soi, zemoase, dulci, să le lase gura apă alegătorilor din această zonă bogată a țării, dar care zonă s-a considerat până acum ignorată de administrația…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
Doar câteva zile ne mai despart de alegerile locale şi parlamentare, campania electorală fiind spre final. La fel cum spre final este şi această rubrică, în care am cules acum câteva dintre cele mai recente “flash”-uri electorale. Un sondaj numit dorinţă Dominic Fritz a prezentat documente care demonstrează că în 2013 s-a dat o autorizaţie…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie
- Jurnal de campanie (20). Din lumea celor care nu (prea) contează. Ce-i mâna pe ei (Vasile, Sîrbu, Olajos, Moş…) în luptă