Elevii care vor susţine anul viitor examenele de bacalaureat şi cele de evaluare naţională pot deja să se pregătească. Modelele subiectelor au fost deja publicate, astfel doritorii le pot consulta. În jur de 10.000 de elevi sunt aşteptaţi în 2017 să ia parte, în Timiş, la cele două examene.
Robu, catre timiseni: Iesiti la vot! Vreti sa ne decida soarta asistatii social din Teleorman?
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, crede că timișenii ar trebui să fie mai hotărâți, dacă vor să aibă o viață mai bună. Primul pas? Ieșirea la urne pe 11 decembrie. Altfel, avertizează liberalul, viitorul va fi decis de cei cu „mentalitate asistențială”, precum alegătorii din județul Teleorman.
Gorghiu (PNL): Multumesc PSD pentru efortul de a ma promova
Pe Alina Gorghiu n-o deranjează repetatele referiri la faptul că o „vinitură” ca ea candidează pe listele PNL Timiș. Șefa liberalilor consideră că PSD face „un efort asiduu” s-o promoveze și e mulțumită că alegătorii află, chiar și așa, că ea candidează la Timișoara.
23 de profesori din Timis au contestat rezultatele de la examenul de directori de scoli
După ce sita concursului de numire a directorilor de şcoli din Timiş a cernut, o parte dintre cei care nu au reuşit au contestat rezultatele. Este vorba de un număr de 23 de asemenea solicitări. Printre contestatari, directorii unor importante unități de învățământ din Timișoara.
Jurnal de campanie (10): PSD conduce in Timis intr-un sondaj cu rezultate mai putin surprinzatoare
PSD are în Timiș un avans de patru procente în fața liberalior. O spune un sondaj făcut la comanda social-democraților, ale cărui rezultate nu diferă mult de scorul de la alegerile locale. Marea dilemă privind viitorul premier în cazul în care PSD face majoritate ar putea să aibă dezlegare la Timișoara. Cu ce timișorean seamănă portretul robot al viitorului posibil premier PSD vedeți mai jos.
(P) PMP Timiș a inceput ecologizarea mediului inconjurator
Partidul Mișcarea Populară Timiș a inițiat o acțiune de ecologizare a malurilor pârâului Nădrăgel, din comuna Nădrag. Cei peste 50 de participanți, membri de partid și simpatizanți, au strâns în mai puțin de o oră, 40 de saci de gunoaie. Grija față de mediul înconjurător este una dintre preocupările Partidului Mișcarea Populară.
Traian Stancu: Timisenii ar trebui sa-i multumeasca lui Tariceanu!
La 11 ani de la inundațiile devastatoare în timpul cărora o bună bucată din Timiș a fost sub ape, Traian Stancu (ALDE) e convins că oamenii din această parte de țară ar trebui să-i fie recunoscători lui Călin Popescu-Tăriceanu! Premier la acel moment, Tăriceanu ar mai vrea acum un mandat în fruntea guvernului.
USR, cu reclamatia la BEJ: Celelalte partide se tem de noi
Nicio regulă în ceea ce privește afișajul electoral în Timiș nu este respectată! Asta susțin reprezentanții USR, conform cărora toți contracandidații lor încalcă orice prevedere legală în domeniu și lipesc postere peste postere. Oamenii lui Nicușor Dan au depus deja plângeri la BEJ.
Jurnal de campanie (9): Sondaj cu rezultate socante in Timis
Un sondaj făcut în Timiș la comanda unui partid răstoarnă toate calculele existente până la această oră. Potrivit datelor, PNL-ul lui Nicolae Robu e în cădere liberă, ajungând abia a treia forță din județ. Liviu Dragnea e negru de supărare după ce guvernul i-a atras atenția că morții nu mai au drept de vot. Normal, acum strigă: „fraudă”! Cică Maria Grapini e oprită pe stradă de tot felul de fani. Le dă oare autografe în „grapineză”?
Inainte de Craciun, Timisul va avea 15 noi kilometri de autostrada
Timişul rămâne singurul judeţ din România care va beneficia de noi kilometri de autostradă în acest an. Ministrul Transporturilor a confirmat că la jumătatea lui decembrie va deschide o primă parte din lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, de fapt, singurii noi kilometri care vor deveni funcţionali în acest an.
Braconier prins cu o arma cu laser la Nadas
Un tânăr de 23 de ani plecat la vânătoare a ajuns în arest, după ce a fost prins în zona Nadăș. Nu apucase să captureze nimic când a fost săltat de polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase.
Timisul, lider national… la lipsa de someri
Judeţul Timiş suferă destul de mult din lipsă de şomeri. Teoretic, aproape toţi cetăţenii care pot munci sunt şi angajaţi, arată datele oficiale. Dacă o firmă caută noi angajaţi pentru a face faţă comenzilor, va avea dificultăţi. Situaţia e similară şi în judeţele din jur.
Nis Petrol incepe pregatirile pentru forajul primei sonde de titei si gaze naturale din zona Periam
Nis Petrol, subsidiară a Naftna Industrija Srbije, una dintre cele mai mari companii energetice din Europa de Sud-Est, se pregătește să înceapă lucrările la sonda Teremia 1000, în vederea explorării de petrol și gaze naturale în perimetru EX-7 Periam. Compania spune că nu va folosi fracturarea hidraulică.
(P) Ardelean, catre PSD: Are Ponta curaj sa bata la usile banatenilor?
Reacție fermă a senatorului liberal Ben-Oni Ardelean, candidat în Timiș la Camera Deputaților, după ce șeful PSD Timiș a comentat în public componența listelor cu care PNL se prezintă în fața timișenilor la alegerile parlamentare.
PNL inca nu a decis cine ia locul lui Robert Kristof in CL Timisoara
PNL are, până la viitoarea ședință de plen, un consilier în minus. Robert Kristof a devenit administrator public, dar liberalii încă nu l-au desemnat pe cel care îi va lua locul în CL. O decizie va fi luată în zilele următoare. Va fi a doua modificare a componenței consiliului local, de la alegerile din iunie.
Scade riscul de inundatii in Timis, dar situatia este in continuare monitorizata
Specialiştii de la Direcţia Apelor au anunţat că nivelul apelor este în scădere, cu excepţia râului Timiş şi a zonelor de la graniţa cu Serbia, unde a ajuns unda de viitură. Sunt monitorizate atent bazinele râurilor Bega Veche, Timiş, Bârzava şi Moraviţa. Formaţia de intervenţie a ABA Banat este pregătită să intervină.
PSD-istii, la Lugoj: Ponta, prim-ministru! Social-democratii au inceput lansarile de candidati /FOTO
Social-democrații din Timiș au făcut, luni, prima lansare de candidați la Lugoj, acasă la Călin Dobra, cel care deschide lista pentru Camera Deputaților. Vor urma și altele, în alte părți ale județului. La Lugoj a venit și Victor Ponta, care a fost întâmpinat cu urale și care a avut un discurs presărat cu ironii la adresa liberalilor și a guvernului de tehnocrați.
Ponta: Tovarasa Gorghiu-Dej a venit la Robu, un fel de Vanghelie de Banat
Fostul premier Victor Ponta a venit luni, pentru vizite electorale în Timiș și Caraș-Severin. Social-democratul a ajuns la concluzia că șefa PNL, Alina Gorghiu, „e de la PSD” și ar fi fost mai potrivită pentru sectorul 5 din București. Ponta spune însă că și Nicolae Robu e un fel de… Marian Vanghelie.
Codul galben, depasit pe raurile Barzava, Moravita si Bega Veche
Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) anunţă că pe cursurile de apă din bazinele Bârzava, Moraviţa şi Bega Veche s-au înregistrat creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de apărare. De vină sunt precipitaţiilor căzute în Timiş în ultimele zile.
Daniel Funeriu vede doi viitori ministri pe listele de candidati din Timis
Marilen Pirtea (PNL), ministru al Educației, și Cătălin Drulă (USR), titular la Tranporturi. Acesta este pronosticul fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, despre doi candidați din Timiș. Funeriu crede că PNL va fi pe primul loc la nivelul județului, iar ALDE nu va trece pragul electoral. El mai spune că Nicolae Robu își joacă viitorul politic la aceste alegeri.