Fundaţia Rubin scoate, din nou, arta în stradă in Piaţa Unirii. Portrete, peisaje urbane, caricaturi, tot felul de workshop-uri, teatru, muzică – aceasta este oferta sfârşitului de săptămână, la festivalul AccesArt.
Crin Antonescu se plimba vineri prin centrul Timisoarei
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, vine vineri la Timişoara pentru a se întâlni cu membrii şi simpatizanţii liberali, dar şi pentru a trage un semnal important. Primăria Timişoara este o miză de prim rang pentru PNL!
Intalnire intre doua avioane
Marian Lupu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, se întâlneşte, vineri, cu prefectul de Timiş, Mircea Băcală. Întâlnirea va fi mai puţin protocolară, pentru că are loc pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara.
Noul paroh din Fabric, instalat cu politia!
Preotul Adrian Floca a fost instalat paroh la Biserica „Sf. Ilie” din Fabric sub supravegherea poliţiei. Trei poliţişti au asigurat ordinea, miercuri seara, la instalarea preotului venit din Arhiepiscopia Aradului. Acesta a fost primit cu huiduieli şi ameninţări. De acelaşi tratament a avut parte şi fostul paroh, preotul Iulian Cosma.
Finala nationala Under 16 ani pe „Dan Paltinisanu”
Fotbalul juvenil din Timişoara a început tot mai mult să se obişnuiască cu marea performanţă. După ce două echipe la categoria Under 19 au intrat în semifinalele Campionatului naţional la categoria lor de vârstă, o altă echipă se bate pentru întâietate în România.
Un nou mars al Noii Drepte
Noua Dreaptă Timişoara organizează a doua ediţie a „Marşului pentru familia tradiţională”, sâmbătă, 4 iunie. Acţiunea are loc în semn de solidaritate cu camarazii din ţară, angrenaţi în acţiuni asemănătoare.
Susana Baca, in premiera in Romania, la Festivalul Plai
Susana Baca îşi prezintă în premieră românească, la Timişoara, cel mai nou album, “Afrodiaspora”. Evenimentul va avea loc în această toamnă, la Festivalul Plai, ajuns la a şasea ediţie, care se va desfăşura la Muzeul Satului, între 16 şi 19 septembrie.
Distractie din plin, la inceput de iunie
Începutul lunii iunie aduce şi mai multă distracţie la Timişoara. Petrecerea începe de joi, cu Bregovic şi rom, şi continuă până sâmbătă, cu o mulţime de concerte şi evenimente.
Zilele Cartierului, in Steaua – Fratelia
Consiliul Consultativ de Cartier Steaua-Fratelia, Primăria Timişoara şi Casa de Cultura organizează, în perioada 4-5 iunie, Zilele Cartierului. Evenimentul se va desfăşura pe str. Herculane nr.4, în spatele Şcolii Generale Nr. 15.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunţă, pentru joi, întreruperi de energie electrică pe mai multe străzi din Timişoara, în Jimbolia şi alte câteva localităţi din judeţul Timiş. Acestea sunt cauzate de lucrări de întreţinere la reţea.
Poli, mai presus de interese
Câteva mii de suporteri s-au adunat, miercuri seară, în centrul Timișoarei, pentru a protesta împotriva deciziei FRF de a retrograda echipa-fanion a orașului. O mare alb-violetă a umplut, din nou, Piața Victoriei.
Lucrari de peste un milion de lei pentru Colterm
Noroc mare pentru societatea Energoterom din Timişoara: Colterm îi va plăti conducte de încălzire, racorduri pentru ţevi şi lucrări de izolaţie termică în valoare de 1,07 milioane de lei. A fost de altfel şi singura care şi-a prezentat oferta la negocierea cu Colterm.
Cum se regleaza calitatea aerului in Timisoara
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timiş s-a trezit că unul dintre aparatele care măsoară calitatea aerului din Timişoara este protejat de o perdea de brazi tuia. Brazii sunt plantaţi din metru în metru în jurul staţiei şi sunt la fel de înalţi, aşa că măsurătorile pe care le arată de acum încolo vor fi… aerate!
IPS Nicolae ar putea fi repus in drepturi
Mitingurile de la Timişoara şi miile de semnături adunate pentru Înalt Prea Sfinţitul Nicolae, mitropolitul Banatului, au avut ecou la Bucureşti. La prima şedinţă a Sfântului Sinod, decizia prin care i s-a retras acestuia dreptul la semnătură ar putea fi schimbată.
Grigore Trif nu mai candideaza la primarie!
PRM Timiş este în stare de şoc după ce legea privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin este foarte aproape să devină realitate. Grigore Trif este conştient că, într-un astfel de scenariu, nu are nicio şansă în lupta pentru Primăria Timişoara.
Curatenie in taberele de boschetari
Adăposturile improvizate ale boschetarilor, aflate la marginea oraşului, au fost demolate de poliţişti locali şi reprezentanţi ai Primăriei Timişoara. Autorităţile spun că astfel de acţiuni vor continua.
Hot urmarit de austrieci, prins la Timisoara
Un bărbat care a fost condamnat de autorităţile române pentru furturi din locuinţe începând cu anul 1989 a fost prins de poliţişti. Pe numele lui exista un mandat de arestare emis în luna aprilie de autorităţile austriece pentru furt şi distrugere.
Apartamente mai ieftine in Timisoara
Piaţa imobiliară timişoreană a înregistrat o nouă scădere, în mai. Comparativ cu începutul anului, locuinţele s-au ieftinit cu 3%. Comportamentul pieţei imobiliare din Timişoara este atipic, în comparaţie cu restul regiunilor ţării, unde apartamentele şi casele s-au scumpit uşor.
Timisorenii ies in strada impotriva FRF
Asociaţia Suporterilor Druckeria va organiza, miercuri seară, cu girul autorităţilor publice locale, un miting în centrul Timişoarei. Protestul e programat să înceapă la ora 19.
Artistii cer amanarea dezbaterii publice organizate peste noapte de PMT
Discutarea mutării Liceului de Arte Plastice în spaţii modulare, în curtea Şcolii Generale 9, a fost scoasă de pe ordinea de zi a şedinţei CL. Primăria s-a hotărât brusc că vrea dezbatere publică în 2 iunie, însă termenul este considerat prea scurt de reprezentanţii şcolii.