Nici măcar soarele arzător nu i-a putut ţine departe de personajele lor preferate! Mini, Max, Cuţulache şi Pisicuţa au ajuns, marţi, la Timişoara, cu Autobuzul Magic, pentru a se amuza alături de cei mici. Caravana Minimax a adus, în Piaţa Unirii, copii şi părinţi puşi pe distracţie.
Timişoara a fost prima oprire a Caravanei Minimax, care continuă, timp de zece zile, în mai multe oraşe din ţară. Autobuzul Magic, transformat în minilaborator, a fost „călcat” de puştii timişoreni dornici să se joace, dar, în acelaşi timp, să şi înveţe lucruri noi şi interesante. Unii dintre ei au câştigat şi premii şi, în plus, o familie va avea parte, la finalul caravanei, de o vacanţă în Turcia. Acesta este marele premiu cu care se vor alege cei mai norocoşi dintre participanţii la tombola organizată în timpul periplului Autobuzului Magic. Miercuri, caravana Minimax ajunge la Arad, în Parcul Avram Iancu. Pe traseu sunt incluse Hunedoara (9 iunie – parcarea Casei de Cultură), Alba-Iulia (10 iunie – parcarea Casei de Cultură), Târgu Secuiesc (12 iunie – Parcul Millenium), Piteşti (13 iunie – Piaţa Vasile Milea), Râmnicu Valcea (14 iunie – zona pietonala centrală), Târgu-Jiu (15 iunie – parcarea de pe insuliţă, Parcul Central) şi Moldova Nouă (17 iunie – Sala Sporturilor). Minimax este primul post de televiziune din România care difuzează emisiuni non-violente pentru copii, dar şi diverse campanii bazate pe activităţi extraşcolare.
Comentarii prin facebook