Carla Pârv, voleibalista cu dublă legitimare, care evoluează pentru CSU Politehnica Timișoara și pentru CSȘ Bega, s-a numărat printre componentele naționalei României U17, prezentă la Campionatul European de volei feminin. A fost una dintre jucătoarele de bază și a avut evoluții în care s-a remarcat. România a înregistrat două victorii și cinci înfrângeri la turneul…
După 35 de ani
Se împlinesc în aceste zile 35 de ani de la aprinderea în Timişoara a flacării Revoluţiei române, cea care a condus la căderea unuia dintre cele mai brutale dictaturi, regimul naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu. De altfel, a fost singura schimbare sângeroasă de regim din Blocul comunist din acel astral an 1989. O revoluţie sângeroasă,…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Timișoara „in rem”
Între frumoșii ani 1996-2014, trei funcționari ai municipalității timișorene au semnat, fiecare după putință și competență, 207 contracte de vânzare a unor imobile din spațiul locativ spre persoane private. Cei trei sunt primarul Gheorghe Ciuhandu, directorul Nicușor Miuț și secretarul primăriei Ioan Cojocari, iar imobilele care au fost întrăinate au făcut obiectul legii 112/1995. Prețurile…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie