Sorin Grindeanu, proaspăt validat în funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, a decis să facă ordine în instituția pe care o conduce. Acesta dorește ca angajații CJ Timiș care au probleme cu legea să se suspende din funcții. Sunt vizați și cei care, în ultimele două luni, în loc să se ocupe de administrație, au făcut campanie electorală.
In Castelul Huniade ploua ca afara! Muzeul Banatului, renovat de se distruge pe interior / FOTO
Cândva mândria Castelului Huniade, Sala Cavalerilor a ajuns o ruină, iar specialiștii se tem de ce este mai rău. Castelul este în reabilitare și, teoretic, ar fi trebuit pus în conservare. Înăuntru însă plouă ca afară, iar vina este pasată dintr-o parte într-alta.
Prima promisiune a lui Grindeanu: La CJ facem administratie, politica facem la partid!
Instalat joi în funcție, din poziția de unic candidat la președinția CJ Timiș, social-democratul Sorin Grindeanu a anunțat că va avea o discuție cu fosta conducere, pentru a vedea care sunt problemele cele mai grave ale județului. El promite însă că, de acum încolo, nu va răspunde la niciun fel de întrebări pe teme politice.
De ce n-a avut PNL candidati la sefia CJ? Culmea: pentru ca respecta vointa electoratului!
Să ai 14 consilieri, dar să nu faci nici măcar o propunere pentru președinte și vicepreședinți ai CJ! Este „performanța” pe care a marcat-o joi PNL Timiș! Liberalii nu vor să comenteze oficial de ce s-a ajuns aici, dar copreședintele Nicolae Robu vorbește, într-un comunicat, despre… respectarea voinței electoratului!
Sorin Grindeanu este oficial presedintele CJ Timis! Din postura de candidat unic
Propuneri unice pentru funcțiile de conducere din CJ Timiș! Doar grupul PSD – PMP – ALDE a anunțat pe cine susține pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți ai instituției. Liberalii au decis să nu anunțe niciun nume. De altfel, propunerea lor pentru președinte, Alin Popoviciu, a renunțat la mandat!
A treia oara a mers! Avem CJ Timis!
Din a treia încercare au reușit! Cei 37 consilieri județeni s-au reunit, în sfârșit, la sediul instituției. Cu toți au depus repede jurământul, într-o ședință condusă de veteranul Viorel Coifan.
Alin Popoviciu, out de la CJ!
Liberalii au început să vină pentru cea de-a treia convocare a plenului CJ Timiș. Lucrurile par clare în ceea ce privește majoritatea PSD-PMP-ALDE. O dovadă ar putea fi și retragerea de pe lista a lui Alin Popoviciu! Numele deputatului nu se regăsește prin cele înscrise pe „tăblițele” care marchează locul fiecărui consilieri la ședința de constituire.
Falca: PMP Timis a refuzat oferta PNL, dar timp de alegere mai este
E sigur: PMP Timiș merge cu PSD la CJ Timiș, refuzând propunerea făcută de PNL, prin intemediul primarului Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta a fost mandatat de conducerea centrală a partidului să ofere „popularilor” funcția de președinte al CJ Timiș, dar și un post de viceprimar la Timișoara.
Gheorghe Falca negociaza pentru PNL la CJ Timis!
Cea de-a treia și ultima convocare a plenului CJ Timiș, înainte ca aleșii care nu s-au prezentat de două ori să-și piardă mandatele, este programată miercuri, 29 iunie. E greu de spus ce se va întâmpla acolo, dar un lucru e sigur. PNL Timiș negociază încă, de aceasta dată prin… primarul Aradului, Gheorghe Falcă!
A doua oara, tot degeaba! CJ Timis nu s-a constituit inca
La exact trei săptămâni de la alegerile din 5 iunie, Timișul nu are încă un consiliu județean. El nu a putut fi validat nici la a doua convocare, programată duminică la prânz, pentru că nici de această dată liberalii nu s-au prezentat. Urmează a treia încercare, și ultima, miercuri, 28 iunie. Negocierile continuă.
Merge Timisul pe urmele Bihorului? PNL nu a venit nici la a doua convocare a CJ
Consiliul Județean Bihor nu s-a constituit nici sâmbătă, la a doua convocare a prefectului. Cei 17 consilieri PNL nu au intrat în sala de ședințe. La Timișoara, a doua convocare a CJ Timiș este anunțată pentru duminică, 26 iunie, dar nimeni nu știe dacă liberalii vor veni. La prima ședință, cea de joi, aceștia și doi dintre aleșii UNPR nu s-au prezentat.
Nu avem CJ! Liberalii au boicotat primul plen
Consiliul Județean Timiș nu a putut fi convocat legal joi dimineață. Cei 14 liberali nu s-au prezentat la plen, astfel că, în conformitate cu prevederile legii, nu a fost cvorum. Urmează o nouă ședință, duminică.
Grindeanu si-a parafat vicepresedintii la CJ: Roxana Iliescu si Traian Stancu!
PSD a anunțat, miercuri seară, că și-a asigurat majoritatea în CJ Timiș. Nu cu UNPR, așa cum se stabilise acum două săptămâni, ci cu PMP și ALDE! Cele trei formațiuni au, în total, 20 din cele 37 de mandate din consiliul județean și au semnat un protocol care stabilește și noii șefi ai CJ.
Blocaj in Consiliul Judetean Timis: Sorin Grindeanu, in pericol de-a pierde fotoliul de presedinte
Ședința de constituire și validare a consiliului județean rezultat în urma alegerilor din 5 iunie este programată joi, 23 iunie, de la ora 10. Cu această ocazie ar trebui să aibă loc și alegerea președintelui, respectiv a celor doi vicepreședinți ai instituției. Până la această oră însă, partidele reprezentate în CJ n-au ajuns o înțelegere fermă, astfel că s-ar putea să nu existe cvorum.
Cum se impart mandatele in CJ: PSD are mai multe, dar negocierile vor fi dure
Se numără încă voturile pentru Consiliul Județean Timiș, unde negocierile pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți se anunță de pe acum foarte dure. Conform datelor actuale, cu tot cu redistribuiri, viitorul CJ va avea următoarea componență: PSD – 16 mandate, PNL – 14 mandate, UNPR – 3 mandate, PMP și ALDE – câte 2 mandate.
Mitropolitii Corneanu si Selejan si episcopul Mesian, cetateni de onoare ai Timisului
ÎPSS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, și ÎPSS Nicolae Corneanu, fostul mitropolit al Banatului, dar și episcopul greco-catolic Alexandru Mesian au devenit, marți, cetățeni de onoare ai Timișului. În cazul mitropolitului Corneanu, titlul a fost decernat post-mortem, deoarece înaltul ierarh a trecut la cele veșnice în toamna anului 2014.
Unii revolutionari vor deveni cetateni de onoare in Timis, ramane de vazut cine
Viitorul plen al CJ Timiș va avea o misiune sensibilă: să stabilească exact cine sunt revoluționarii care vor primi titluri de cetățeni de onoare ai județului și pe ce criterii voa fi acordate acestea. Propunerea îi aparține președintelui CJ, Titu Bojin, care a discutat cu liderii unor asociații de revoluționari.
De inchiriat: peste 1.000 metri patrati in Bastionul Theresia, inclusiv Zambara
Consiliul Județean Timiș se pregătește să scoată la mezat niște spații în Bastionul Theresia, însă trebuie să aștepte să plece vechiul chiriaș. Este vorba despre firma lui Dorin Epure, care nu mai are contract de câteva luni și a fost dată în judecată de CJ. Aici a funcționat și celebrul „centru de tineret”, în realitate club în toată regula.
Triplex Confinium: frontiera deschisa, cu gard de sarma ghimpata / FOTO
Frontiera Triplex Confinium, de la Beba Veche, e deschisă temporar până duminică, dar între România și Ungaria se întinde încă, pe mulți kilometri, gardul de sârmă ghimpată ridicat în timpul crizei refugiaților. Sub spectrul acestuia s-a derulat, sâmbătă, evenimentul anual al Euroregiunii DKMT.
Frontiera deschisa in weekend la Triplex Confinium
Timișul a deținut, timp de un an, președinția Euroregiunii Dunăre – Criș – Mureș – Tisa (DKMT), iar sâmbătă va preda ștafeta ungurilor. Se va întâmpla la Triplex Confinium, locul în care se întâlnesc frontierele României, Serbiei și Ungariei. Granița va fi deschisă, iar Adunarea Generală a DKMT se va ține la Sânnicolau Mare.