Economic articole

Din 2017 putem circula pe toata autostrada de la Lugoj la Deva / FOTO

Din 2017 putem circula pe toata autostrada de la Lugoj la Deva / FOTO

Lucrările la celebrele ecoducte ridicate pe autostrada Lgoj – Deva, cele impuse prin noul acord de mediu special pentru a asigura migraţia animalelor sălbatice peste acest drum, şi care au dus la întârzierea lucrărilor, merg într-un ritm excelent, fiind realizate deja în proporţie de 70%.

Atentie de unde va cumparati vacantele! Aproape 30 de agenţii de turism din Timisoara au ramas fara licenta

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Turism au scos de pe lista agenţiilor cu licenţă de funcţionare aproximativ 1.300 de agenţii de turism, din totalul de 3.000 existente. Decizia extrem de drastică este o premieră și vine după problemele apărute în această vară.

Reducerea TVA la alimente a avut efect, chiar daca preturile nu au scazut

Toată lumea se aştepta ca odată cu reducerea taxei pe valoarea adăugată impusă la produsele alimentare preţurile să scadă automat. Chiar dacă, iniţial, mare parte din preţuri au scăzut, ulterior efectele s-au diminuat substanţial. Ministrul Agriculturii recunoaște că nu scăderea preţurilor a fost principalul scop urmărit cu această măsură.

Cine vrea locuinta in centrul Timisoarei scoate din buzunar chiar si 10.000 de euro in plus

Vrei apartament într-o zonă centrală? Plăteşti şi cu 10.000 de euro mai mult. Amplasamentul locuinței şi accesul la diferite facilităţi influenţează decisiv preţul unui apartament. Acesta depinde și de prestigiul zonei, după cum arată un studiu realizat de portalul de specialitate Imobiliare.ro.

Strada noua, in viitorul cartier care va schimba zona ILSA! Lucrarile incep in aceasta toamna

Unul dintre cele mai importante proiecte imobiliare din Timişoara ultimilor ani pornește în această toamnă. Zona fostei fabrici ILSA se va transforma total, urmând ca acolo să se ridice un complex de clădiri de birouri şi apartamente, care va include şi o nouă stradă ce va oferi o legătură pe relaţia Nord – Sud.

Lucrarile la autostrada spre Deva ar putea fi reluate pana la sfarsitul anului

Lucrările vor putea fi reluate la capacitate maximă pe autostrada care va lega Lugojul de Deva. Cătălin Drulă, consilierul guvernamental care a oferit informaţii şi despre lucrările la centura de ocolire a Timişoarei, a anunţat pe Facebook noi veşti despre problemele existente la construcţia acestui proiect.

Timisenii uita sa-si asigure locuintele in sistemul obligatoriu

Deşi sistemul asigurărilor obligatorii a locuinţei funcţionează deja de ceva timp în România, succesul acestuia a rămas limitat. Doar o treime dintre locuinţele din Timiş au în acest moment o poliţă de asigurare obligatorie validă. Unii asiguraţi au beneficiat deja de sprijin, în total fiind plătite în judeţ daune de 24.637 lei.

Multinationalele din Timis cauta sute de specialisti in domeniul IT sau ingineriei

Două societăţi timişorene sunt în topul celor care oferă cele mai multe noi slujbe. Germanii de la Continental au cea mai mare nevoie de personal, se caută specialişti, majoritatea în domeniul IT. Sunt sute de poziţii scoase la bătaie pentru personal calificat din domeniile tehnice, dar şi pentru operatori de linie.

ADR Vest merge in Irlanda sa-i invete pe fermierii europeni sa fie mai buni

Reprezentanţii Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) merg în Irlanda pentru a lansa un proiect de colaborare în domeniul agroalimentar între reprezentanţii a şapte regiuni europene. Participanţii vor face schimb de idei de bune practici, dar vor participa şi la o bursă care urmăreşte stabilirea de contacte directe între firmele de specialitate din aceste şapte regiuni.

Vacantele in Romania, promovate in Dubai de timisorenii de la Ultramarin

Agenția de turism Ultramarin mai face un pas în planul său de a promova România ca destinație turistică pentru străini. A implementat cu succes în ultimii ani programul „Iubește România Ta” prin care a promovat frumusețile țării noastre printre români, iar acum echipa Ultramarin a început promovarea României și în străinătate.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.