Sigur ați auzit de ISWinT. Da, este International Student Week in Timișoara (ISWinT), care, în anul 1994, a luat naștere în urbea de pe Bega. După 24 de ani, un proiect al tinerilor din Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare Timișoara (Liga AC) a Universității Politehnica s-a transformat în tradiție.
8 copii de 10! Rezultate la Evaluarea Națională în Timiș
Au apărut online rezultatele la Evaluarea Națională. Peste 4.000 de elevi din Timiș au dat examenul, iar opt dintre aceștia au luat 10 pe linie.
Vor fi afișate rezultatele la Evaluarea Națională. Site-ul edu.ro a picat marți dimineață
Peste 4.000 de elevi din Timiș care au dat Evaluarea Națională așteaptă marți, 19 iunie, rezultatele. Urmează contestațiile, iar sâmbătă, 23 iunie, vor fi afișate notele finale.
Aventuri în picături pentru copii, la Timișoara. Experimente cu apă pentru „cercetătorii” Științescu
Copiii din Timișoara vor avea parte de aventuri cu apă! Proiectul Fundației Aquademica, „Aventuri în… picături!”, este unul dintre câștigătorii din programul Științescu al Fundației Comunitare Timișoara.
Copiii de la liceele din comunele din Timiș, ajutați să găsească facultatea care li se potrivește
Ce facultate li se potrivește și cât sunt de pregătiți pentru a începe viața de student? Sunt doar două dintre întrebările la care vor fi ajutați să găsească răspunsuri elevii de la mai multe licee din Timiș. Totul, pentru a găsi calea potrivită pentru a-și continua educația.
Peste 4.000 de liceeni din Timiș intră în examen
Nu mai e mult până când liceenii din Timiș vor începe a doua parta a Bacalaureatului. Mai au o săptămână să se pregătească pentru că de luni, 25 iunie, încep probele scrise ale examenului maturității.
Primăria Timișoara vrea să-și facă liceu ortodox. Ar urma să preia elevii de la Școala Antim Ivireanul, care va fi desființată
Școala privată ortodoxă „Antim Ivireanul” a Arhiepiscopiei Timișoara va dispărea de la toamnă, cel puțin în actuala formulă! Primăria a făcut primul pas către reînființarea ei ca școală de stat, urmând ca elevii să fie transferați, însă procedura este inedită și complicată. Un lucru e cert: în regim privat, unitatea de învățământ nu va mai putea funcționa în clădirea de pe Bd. Rebreanu, pe care a primit-o gratis acum patru ani. Primarul Nicolae Robu admite că situația ar putea deveni critică.
Aproape 900 de locuri disponibile la școlile profesionale și cele cu învățământ dual în Timiș. Lista completă
S-a dat startul înscrierilor la școlile profesionale și învățământul dual în 15 iunie. Absolvenții de clasa a opta din Timiș au de ales din aproape 900 de locuri disponibile pentru anul școlar viitor.
Nu toți elevii au scăpat de Evaluarea Națională. Aproape 200 de copii din Timiș sunt în examen
Deși majoritatea elevilor au scăpat de Evaluarea Națională, după ce au dat probele la Limba Română și Matematică, unii mai au încă de lucru. Aproape 200 de elevi din Timiș sunt astăzi în examen.
Laborator de 35.000 de dolari, din fonduri private, la UPT / FOTO
Studenții de la Ingineria Sistemelor Electroenergetice pot merge de acum la cursuri într-un laborator ultramodern, dotat de una dintre companiile importante din Timișoara cu care Universitatea Politehnica are, de mai mulți ani, o colaborare strânsă. În toamnă, aceeași companie va finanța amenajarea unui nou laborator.
Tinerii care au dat proba de Matematică a Evaluării Naționale au ieșit din examen. Cum au fost subiectele?
Au ieșit primii elevi care au dat proba la Matematică a Evaluării Naționale, la Timișora. Unii copii de clasa a opta spun că subiectele au fost OK, în timp ce alții le-au văzut… foarte grele.
Cea mai tare vară! Liceenii pot trăi viața de student timp de două săptămâni, la Timișoara
Elevii de liceu pot simula viața de student timp de două săptămâni la una dintre cele mai bune universități ale țării. Universitatea de Vest îi așteaptă pe cei care vor să vadă cum e viața de student. Mai sunt trei zile pentru înscrieri.
Evaluare Națională 2018: 380 de elevi au lipsit în Timiș
La prima probă a Evaluării Naționale, în Timiș au absentat 380 de elevi la prima probă, cea de Limba și Literatura Română. De această dată, niciun elev nu a fost eliminat.
Trenuleț care levitează și scoaterea ADN-ului dintr-o căpșună. Cum se vor distra copiii din Timiș, cu bani de la Fondul Științescu / FOTO
Copiii din Timiș vor putea învăța în timp ce se joacă, punând la cale experimente dintre cele mai inedite. Totul, grației Fondului Științescu, care va fi finanța, în premieră pentru Timiș, nouă proiecte al căror scop este să le arate celor mici că ingineria, matematica sau științele digitale pot fi și distractive.
A început Evaluarea Națională. Copiii spun că subiectele n-au fost grele
Elevii de clasa a VIII-a au început cel mai important examen din viața lor. Luni a început Evaluarea Națională, la care, în Timiș, s-au înscris aproape 5.000 de elevi.
Bani pentru tinerii cercetători la Universitatea Politehnica. Sunt de dat 170.000 de euro!
Tinerii cercetători pot beneficia de fonduri și în 2018, dacă își înscriu proiectul într-o competiție de granturi naționale. Universitatea Politehnica Timișoara a lansat, anul trecut, în premieră națională, o competiție internă de proiecte de cercetare-dezvoltare. Ea continuă și în acest an.
Emoții pentru mii de elevi din Timiș. Încep examenele!
După o săptămână în care s-au pregătit intens, elevii de clasa a VIII-a sunt în fața celui mai important examen din viața lor. Luni începe Evaluarea Națională.
Ce mâncăm și de ce trebuie să ne spălăm pe mâini. Specialiștii de la Regina Maria învață copiii din Timiș să trăiască sănătos / FOTO
Elevii din clasele I-IV află mai multe despre alimentația sănătoasă și cum trebuie să se să spele corect pe mâini. Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în parteneriat cu Rețeaua de sănătate Regina Maria, a demarat un program educațional adresat elevilor din ciclul primar din școlile din județ.
Vrei să fii student? La Politehnică sunt mii de locuri pentru admiterea 2018
Universitatea Politehnica Timișoara oferă, pentru admiterea 2018, la ciclul de licență, aproape 3.000 de locuri bugetate și peste 1.000 de locuri cu taxă. Elevii care obținut premii la olimpiade și concursuri naționale sau internaționale sunt admiși fără concurs.
Inspectoratul Școlar caută sponsori pentru Balcaniada de Informatică de la Timișoara. Ministerul Educației nu dă destui bani
Timișoara este gazda Balcaniadei de Informatică, eveniment la care vor participa aproximativ 300 de elevi și profesori. Ministerul Educației alocă însă mai puțin de 14 euro / zi pentru cazarea și masa participanților, așa că Inspectoratul Școlar Timiș caută sponsori!