Recorectarea a peste 600 de lucrări contestate la Evaluarea Națională a adus în Timiș încă o medie de 10. Nu mai avem opt elevi cu 10 pe linie la Evaluarea Națională, ci nouă.
După recorectarea lucrărilor contestate, în județul Timiș, o elevă de la Colegiul Național “C.D. Loga” din Timișoara, care a obținut nota 10 la Matematică și 9 la Limba Română, a făcut contestație și a primit 10 și la Limba Română. Nu mai puțin de 618 elevi au contestat notele la Evaluarea Națională, iar procentul de promovare a crescut. Puțin… De la 69,33 la sută la 69,64 la sută. Pentru elevii care au scăpat de Evaluarea de la finalul clasei a opta urmează admiterea la liceu. În perioada 29 iunie – 3 iulie, elevii și părinții completează opţiunile în fişele de înscriere, urmând ca în data de 9 iulie să aibă loc repartizarea computerizată.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
Cele mai citite articole
- O nouă schimbare la Prefectura Timiş. Pleacă Liliana Oneţ din funcţia de subprefect, revine Sorin Ionescu
- “Parfum de femeie”, varianta Piaţa Flavia. Poliţiştii locali au intervenit şi au stricat “afacerea”
- Liderii coaliţiei au decis ca reforma administraţiei locale se va face prin OUG. Cu unele excepţii, cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%
- Doliu în sportul românesc! A murit Ioan Mărășescu, personalitate marcantă a șahului timișorean și românesc
- Sportivii de la Knock Down au făcut legea la Cupa Sibiului! Pregătire bună și pentru importantele competiții care urmează
- Tâlharul de la benzinărie, cu un lung „CV” de infracțiuni, a fost prins
- „Capcana” în care nu cazi niciodată
- Consiliul Județean caută la Pişchia o soluție alternativă la problema deșeurilor

Administratie
Oamenii primăriei s-au apucat de reamenajări pe terenul din parcul Zürich preluat de curând
16 februarie 2026
de: Marcel Hoster
Primăria Timișoara nu a stat prea mult pe gânduri și oamenii angajați de aceasta s-au apucat de ”remobilat” partea din parcul Zürich unde în urmă cu câteva zile a demolat o terasă și o parcare amenajate pe respectivul teren de către un hotel de lângă parc. Conform municipalității, acel teren îi aparține și era ocupat...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Liderii coaliţiei au decis ca reforma administraţiei locale se va face prin OUG. Cu unele excepţii, cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%
16 februarie 2026
de: Iulia Ardelean
Liderii coaliției guvernamentale au decis, astăzi, să adopte reforma administrației și pachetul de relansare prin ordonanțe de urgență, după ce se încheie procesul de avizare. Reforma va duce la scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 10%, dar vor fi unele excepţii precum educaţia şi sănătatea. Şedinţa liderilor coaliţiei a durat patru ore şi a venit...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Sportivii de la Knock Down au făcut legea la Cupa Sibiului! Pregătire bună și pentru importantele competiții care urmează
16 februarie 2026
de: Daniel Neacșu
În weekend, sportivii de la CS Knock Down Timișoara au participat la Cupa Sibiului, competiție organizată în orașul de pe Cibin și care a fost gazdă pentru 320 de kick-boxeri din toată țara. Echipa timișoarenă a fost prezentă prin trei sportivi, care s-au simțit excelent în ringul magic și au făcut cu adevărat spectacol. Alin...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
15 februarie 2026
2 pauză, 1 final! SCM Poli pierde un meci pe care părea că îl poate câștiga
de: Daniel Neacșu
15 februarie 2026
Dacă nici acum… Lugojenecele s-au trezit și s-au impus pe terenul Rapidului
de: Daniel Neacșu
14 februarie 2026
Ghiroda bate la Dumbrăvița acasă. Andreaș a reușit dubla victorioasă
de: Daniel Neacșu

Social
Universitatea de Vest a plantat primii plopi energetici din proiectul ”Pădurea UVT”
16 februarie 2026
de: Marcel Hoster
Universitatea de Vest Timișoara are, de luni, propria pădure. Este una de plopi energetici și este realizată pe un teren degradat din zona Giulvăz, în parteneriat cu un absolvent al UVT din zonă, cu afaceri în domeniul agricol. La această primă etapă de plantare au participat reprezentanți ai conducerii universității, rectorul UVT, Marilen Pirtea, prorectorul...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
16 februarie 2026
Nodul hidrotehnic de la Topolovăț s-a umplut de deșeuri plastice și lemnoase
de: Marcel Hoster
15 februarie 2026
Tâlharul de la benzinărie, cu un lung „CV” de infracțiuni, a fost prins
de: Daniel Neacșu
Sănatate
Ministrul Sănătății vrea să facă program în două schimburi la blocurile operatorii
Protocol de colaborare pentru îngrijirea pacienților cu afecțiuni oncologice și metabolice
Componenta tehnică a noului Centru de Mari Arși Timișoara va fi terminată în luna iunie
Disputa pe comasarea administrativă a spitalelor, abordată din nou. Ministrul Sănătății și șeful CJT insistă pentru realizare
Alexandru Rogobete dă un termen pentru Institutul Oncologic Timișoara: ”Până la finalul anului 2028, va trebui dat în folosință”
„Schimbarea nu se produce peste noapte, dar se construiește prin viziune, curaj și coerență” – Adrian Bădescu, după o conferință foarte importantă pe teme medicale
Reforma sistemului medical românesc, prin folosirea celor mai noi tehnologii, a fost dezbătută la Centrul Regional de Afaceri
Ministrul Sănătății vrea oprirea chiulului medicilor de la stat pentru a presta la privat, în timpul de lucru
Spitalul Victor Babeș, selectat pentru a participa la un proiect de screening pentru depistarea cancerului pulmonar
Ministrul Sănătății dezbate la Timișoara despre reforma sistemului de sănătate din România
Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj
Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO
Timp liber și cultură
CCIAT organizează Salonul Industriei Ușoare, ediție specială de primăvară, cu idei de cadouri pentru Dragobete, 1 Martie și 8 Martie
Distracție pentru cei mici și surprize de Ziua Îndrăgostiților, la Iulius Town
Circuit de vis cu As Tour Timişoara în Elveția și Principatul Liechtenstein
Horia Colibășanu prezintă filmul expediției Nanga Parbat 2025, în Aula Magna UVT
Pasionații de rețete originale și tradiții păstrate din bătrâni, sunt invitați duminică la Sărbătoarea Fărșangului
Muzeul Național al Banatului caută cea mai frumoasă fotografie dedicată iubirii, la concursul Îndrăgostiți de amintiri
Bega Noir aduce la aceeași masă scriitorii de crime și profesioniștii justiției
AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării
O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
As Tour Timişoara vă propune un circuit de vis în Turcia: Istanbul – Ankara – Cappadocia
Economic
Un nou tronson reabilitat, din calea ferată Lugoj – Timișoara Est, a fost finalizat/Foto
13 februarie 2026
de: Marcel Hoster
Joi, în cadrul proiectului de modernizare a secțiunii Lugoj – Timișoara Est, au fost finalizate și verificate în teren lucrările aferente unor noi porțiuni de infrastructură feroviară, în vederea deschiderii circulației în condiții de siguranță. Proiectul este finanțat prin PNRR și este parte din Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad (162 km), pentru...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
12 februarie 2026
Firmele care nu depun declarațiile anuale vor fi declarate inactive fiscal
de: Marcel Hoster
09 februarie 2026
CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital
de: Marcel Hoster
Învățământ
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest
Știri de ultima oră
Universitatea de Vest a plantat primii plopi energetici din proiectul ”Pădurea UVT”
16 februarie 2026
de Marcel Hoster
Universitatea de Vest Timișoara are, de luni, propria pădure. Este una de plopi energetici și este realizată pe un teren degradat din zona Giulvăz, în parteneriat cu un absolvent al UVT din zonă, cu afaceri în domeniul agricol. La această primă etapă de plantare au participat reprezentanți ai conducerii universității, rectorul UVT, Marilen Pirtea, prorectorul...
Citeşte tot articolul
Oamenii primăriei s-au apucat de reamenajări pe terenul din parcul Zürich preluat de curând
16 februarie 2026
de Marcel Hoster
Primăria Timișoara nu a stat prea mult pe gânduri și oamenii angajați de aceasta s-au apucat de ”remobilat” partea din parcul Zürich unde în urmă cu câteva zile a demolat o terasă și o parcare amenajate pe respectivul teren de către un hotel de lângă parc. Conform municipalității, acel teren îi aparține și era ocupat...
Citeşte tot articolul
Liderii coaliţiei au decis ca reforma administraţiei locale se va face prin OUG. Cu unele excepţii, cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%
16 februarie 2026
de Iulia Ardelean
Liderii coaliției guvernamentale au decis, astăzi, să adopte reforma administrației și pachetul de relansare prin ordonanțe de urgență, după ce se încheie procesul de avizare. Reforma va duce la scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 10%, dar vor fi unele excepţii precum educaţia şi sănătatea. Şedinţa liderilor coaliţiei a durat patru ore şi a venit...
Citeşte tot articolul
Doliu în sportul românesc! A murit Ioan Mărășescu, personalitate marcantă a șahului timișorean și românesc
16 februarie 2026
de Daniel Neacșu
Federația Română de Șah anunță cu profundă durere trecerea la cele veșnice a lui Ioan Mărășescu, personalitate marcantă a șahului timișorean și românesc, antrenor dedicat, manager sportiv și formator de generații. Absolvent al Institutului Politehnic „Traian Vuia” Timișoara (1984) și al Școlii Naționale de Antrenori (2009), și-a construit o carieră profesională solidă, activând la AEM...
Citeşte tot articolul
Sportivii de la Knock Down au făcut legea la Cupa Sibiului! Pregătire bună și pentru importantele competiții care urmează
16 februarie 2026
de Daniel Neacșu
În weekend, sportivii de la CS Knock Down Timișoara au participat la Cupa Sibiului, competiție organizată în orașul de pe Cibin și care a fost gazdă pentru 320 de kick-boxeri din toată țara. Echipa timișoarenă a fost prezentă prin trei sportivi, care s-au simțit excelent în ringul magic și au făcut cu adevărat spectacol. Alin...
Citeşte tot articolul
“Şcoala verde” de la Şag trece pe o finanţare prin ADR Vest. Ministerul Educației reziliase investiţia prin PNRR
16 februarie 2026
de Vlad Stoian
În luna noiembrie a anului trecut, Ministerul Educației și Cercetării a reziliat unilateral contractul de finanțare prin PNRR pentru proiectul „Construire Școală Verde în comuna Șag”. Încă de la acel moment, primarul Flavius Roşu a anunţat că va încerca să obţină pentru obiectiv o finanţare prin ADR Vest. Flavius Roşu i-a anunţat pe locuitorii comunei...
Citeşte tot articolul
“Parfum de femeie”, varianta Piaţa Flavia. Poliţiştii locali au intervenit şi au stricat “afacerea”
16 februarie 2026
de Vlad Stoian
Două femei care vindeau în Piaţa Flavia parfumuri de marcă, contrafăcute, au fost reţinute de poliţiştii locali, în timpul unor patrulări efectuate în weekend. Cu aceeaşi ocazie au fost depistaţi un bărbat sub influența substanțelor interzise şi un tânăr care conducea cu permisul suspendat. În cadrul patrulărilor zilnice efectuate, pe lângă verificările din mijloacele de...
Citeşte tot articolul
Consiliul Județean caută la Pişchia o soluție alternativă la problema deșeurilor
16 februarie 2026
de Marcel Hoster
Consiliul Județean Timiș caută soluții alternative pentru a rezolva problema deșeurilor. Vicepreședintele instituției, Alexandru Iovescu, a vizitat o investiție care ar putea schimba în bine această problemă, o uzină care transformă resturile organice în biogaz. Aceasta funcționează la Pișchia, a necesitat o investiție de 15 milioane de euro și va putea transforma 200 de tone...
Citeşte tot articolul
Ministrul Sănătății vrea să facă program în două schimburi la blocurile operatorii
16 februarie 2026
de Marcel Hoster
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat la Timișoara că dorește introducerea activității în două schimburi la blocurile operatorii din spitale. O măsură similară a fost luată deja la ambulatoriile de specialitate, iar scopul acestor modificări este reducerea timpilor de așteptare din partea pacienților. La Timișoara a fost deja aplicată metoda a două schimburi în ambulatoriu,...
Citeşte tot articolul
Marilen Pirtea analizează din nou IA: ”Fiecare universitate trebuie să decidă ce deleagă, ce protejează și ce redefinește”
16 februarie 2026
de Marcel Hoster
La nivel organizațional, se vorbește tot mai des despre „organizația agentică”, care nu se referă doar la un nou mod de a folosi Inteligența Artificială, ci la o schimbare de paradigmă comparabilă cu revoluțiile industrială și digitală anterioare, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara. El analizează din nou influența inteligenței artificiale asupra societății....
Citeşte tot articolul




































Comentarii prin facebook