Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 77 de ani care circula pe DN 6 dinspre Lugoj spre Caransebeş, la un moment dat a intrat într-o depăşire neregulamentară, intrând frontal într-un TIR care circula regulamentar. Accidentul a avut loc puţin după ora 19.00, în apropierea localităţii Găvojdia.
Motociclist la spital după un accident pe un bulevard din Timișoara: a intrat într-o bordură
Un motociclist de 45 de ani s-a rănit după ce a suferit un accident, în Timișoara. Accidentul a avut loc după ora prânzului, la intersecția Bulevardului Cetății cu strada Gheorghe Lazăr, iar motociclistul a ajuns la spital.
De două ori victimă în aceeaşi zi. Accident rutier la Recaş cu o ambulanţă implicată
Un grav accident de circulaţie a avut loc în această seară în oraşul Recaş, în urma căruia au rezultat trei victime. Una dintre acestea era un pacient de pe o ambulanţă din Hunedoara, care a mai suferit un accident astăzi şi era tranportat la Timişoara.
Accidente în lanţ şi carambol pe autostradă, în dreptul localităţii Bethausen
Două accidente succesive au avut loc miercuri dimineaţa, în jurul orei 4,30, pe Autostrada 1, pe sensul de mers Bucureşti-Nădlac. În accident au fost implicate două autotrenuri, un microbuz, o camionetă şi două autoturisme.
Femeie înecată în Bega. Intervenție a pompierilor și medicilor
O femeie de aproximativ 60 de ani a fost găsită în canalul Bega, în Timișoara, între podul Decebal și podul pietonal din parcul Copiilor. Din păcate femeia era fără suflare… Un om a observat trupul femeii plutind, luni dimineața… Este vorba despre o femeie de aproximativ 60 ani, al cărui trup a fost scos din…
Doi morţi într-un grav accident rutier în apropiere de Tomnatic
Un groaznic accident de circulaţie a avut loc sâmbătă noaptea, în jurul orei 23.00, în apropierea localităţii Tomnatic. Un autoturism, care circula dinspre Sânnicolau Mare, s-a izbit extrem de violent de un copac, iar în urma impactului au rezultat trei victime.
Accident mortal pe strada Cluj/ Update: Victima era Viorel Ivan, un cunoscut timişorean
Un autoturism care circula pe strada Cluj dinspre Complexul Studențesc, a accidentat mortal un pieton, în vârstă de 52 de ani, care traversa strada pe culoarea roșie a semaforului. Șoferul autoturismului, în vârstă de 24 de ani, va fi cercetat pentru omor din culpă. Update. Victima a fost identificată. Este vorba de un cunoscut timişorean,…
Un tren deraiat a blocat circulația feroviară pe relaţia Timişoara – Bucureşti
Un incident în traficul feroviar, petrecut în judeţul Mehedinţi, a blocat traficul feroviar pe magistrala dintre Timişoara şi Bucureşti. Momentan, pasagerii sunt transferaţi cu autobuzele între staţiile Drobeta Turnu Severin şi Valea Albă. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că circulația feroviară este închisă la această oră, pe raza Regionalei CF Craiova, după…
Copil de şase ani, rănit într-un accident rutier în zona Badea Cârţan
Un copil a fost rănit, în această după amiază, din cauza un şofer inconştient care nu a acordat prioritate într-o intersecţie din Timişoara. În această cauză s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accident cu șapte victime la Lugoj/Update: un bărbat şi o fetiţă, grav răniţi
Un grav accident rutier a avut loc în Lugoj, pe strada Ezerișului, între o autoutilitară și un autoturism. În accident au fost implicate șapte persoane dintre care patru minori. O persoană a rămas încarcerată, până la intervenția salvatorilor, celelalte fiind transportate la spital. Despre un minor nu se cunosc informații, deoarece a fost preluat de…
Două maşini incendiate la Ghiroda
În noaptea de luni spre marţi, în urma unei solicitări, angajaţii ISU Timiş au intervenit în localitatea Ghiroda, pe strada Timiş, în vederea stingerii unui incendiu. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere şi zece pompieri.
Accident grav în Lugoj: o mașină s-a răsturnat în decor, trei persoane au fost rănite
Trei persoane au suferit multiple răni, în urma unui accident care a avut loc în Lugoj, la ieșire înspre Făget. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, din cauza șoferului care conducea cu viteză excesivă. Incidentul, spun polițiștii, s-a petrecut la ieșirea din Lugoj, pe strada Făgetului. La volan se afla un tânăr de 24…
Carambol în Timișoara: trei mașini avariate, două persoane transportate la spital
Două persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale, în urma unui carambol care a avut loc în Timișoara. Trei mașini au fost avariate, dim pricina unui șofer care nu a păstrat distanța regulamentară. Șoferul vinovat, în vârstă de 69 de ani, conducea pe strada Nicolae Andreescu, când a intrat într-un autoturism din fața…
Accident mortal în Timiș: două persoane au murit după ce au ajuns cu mașina într-un canal cu apă
Accident grav în această seară, în Timiș. O mașină în care se aflau două persoane a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un canal, între localitățile Beba Veche și Valcani. La fața locului este o adevărată desfășurare de forțe. Intervin echipaje ale poliției, ambulanțe și pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și…
Accident pe drumul Timișoara – Buziaș: trei persoane, printre care și un bebeluș de 1 an și opt luni, transportate la spital, după ce un șofer de 74 de ani nu a acordat prioritate
Un nou accident rutier a avut loc în această seară, în Timiș. Două autoturisme s-au ciocnit între localitățile Albina și Dragșina, din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate. În urma tamponului au rezultat trei victime, printre care și un bebeluș, cu toții fiind transportați la spital. Șoferul vinovat, în vârstă de 74 de…
Dezastru pe șosea, în Timiș, din cauza unei femei care a intrat pe sensul opus: cinci persoane transportate la spital, autoturisme distruse
Accident rutier grav în această după-amiază, care s-a soldat cu mai multe victime. Două autoturisme s-au ciocnit între localitățile Coșteiu și Țipari, incident în urma căruia au rezultat cinci victime, una dintre acestea fiind încarcerată între fiarele mașinii. Vina pentru producerea accidentului o poartă o femeie în vârstă de 36 de ani. Conducea pe drumul…
Un bărbat s-a răsturnat cu autoturismul în afara șoselei, în Timiș, după ce a pierdut controlul volanului
Un șofer în vârstă de 60 de ani a trecut, azi după-amiază, prin sperietura vieții sale. Bărbatul se afla la volanul autoturismului său, atunci când a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. A scăpat, însă, cu răni ușoare, care nu i-au pus viața în pericol. Incidentul rutier s-a petrecut pe DJ…
Două persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat cu mașina în decor, în Timiș
Graba strică treaba chiar și în trafic, iar urmările puteau fi și mai grave, în cazul a două persoane, implicate într-un accident rutier, pe șoselele din Timiș. Șoferul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, și concubina sa, în vârstă de 40 de ani, aflată pe scaunul din dreapta, au fost răniți după ce…
Accident în Timișoara: trei mașini au fost avariate și o persoană rănită
Trei autoturisme avariate și o persoană rănită în urma unui accident rutier care a avut loc azi după-amiază, în Timișoara. Accidentul s-a produs din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate de trecere. Bărbatul în vârstă de 51 de ani, vinovat pentru producerae accidentului, circula pe strada Telegrafului, dinspre strada Mihail Kogălniceanu. La intersecția…
Un bărbat a murit și alte trei persoane au fost rănite într-un accident grav în vestul țării
Accident mortal azi-dimineață, în jurul orei 2.00, în vestul țării. Un bărbat și-a pierdut viața și alte trei persoane au suferit răni serioase în urma unui accident care a avut loc în apropiere de localitatea Geoagiu, din județul Hunedoara. Incidentul s-a petrecut pe DN7. Conform ziardehunedoara.ro, autoturismul era ieșit în decor, aproape de Geoagiu.…