Polițiștii locali au acționat astăzi din nou în zona centrală a Timișoarei, unde au ridicat mașinile parcate „aiurea” de cei care vin la diverse evenimente organizate în zona centrală a Timișoarei. Locurile destinate autobuzelor pentru turiști au fost ocupate de mașini care nu aveau ce căuta pe acele spații.
Cristian Ispravnic a ajuns la sediul DNA. Procurorii investighează angajările din DRDP Timişoara
Directorul DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, a ajuns la sediul DNA din Timişoara, urmând să fie audiat în dosarul şpăgilor din vămi. De asemenea, a fost adus de procurori şi Mircea Andrei Lucaciu, şef al Departamentului de Venituri din cadrul Direcţiei. În acelaşi timp, procurorii anticorupţie sunt la sediul DRDP Timişoara, acolo unde investighează angajările din ultimele şase luni.
GAL Timişoara se pregăteşte de implementarea a mai multor proiecte de milioane de euro
Grupul de Acţiune Locală Timişoara va contribui la dezvoltarea oraşului de pe Bega cu proiecte în valoare de mai multe milioane de euro. Acestea sunt în domeniul social, în domeniul economiei private, a sprijinirii populaţiei defavorizate, dar şi cel al medicinei. Milioane bune de euro, finanţări nerambursabile vor ajunge în capitala Banatului prin intermediul GAL…
Flăcări la o casă din Timișoara/ UPDATE/FOTO
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a primit, astăzi, la ora 11:25, o solicitare pentru a stinge un incendiu la o casă de locuit, situată în Timișoara, pe strada Lămâiței. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălțime și un echipaj SMURD format din 15 pompieri. UPDATE Incendiul…
Cristian Ispravnic, săltat de procurorii DNA din sediul PSD Arad
Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Cristian Ispravnic, a fost ridicat de procurorii DNA chiar din sediul PSD Arad. El este adus la audieri la sediul DNA Timişoara, acolo unde va da explicaţii în dosarul de corupţie în care este implicată instituţia pe care o conduce.
Atenție la buzunare, hoții nu au „liber” de sărbători
Se desfășoară Târgul de Crăciun la Timișoara și alte evenimente „de sezon”. Distrați-vă, simțiți-vă bine, dar aveți grijă la buzunare. Hoții sunt printre voi! Poliția Locală vă cere să fiți atenți la portofele, obiectele cumpărate, iar reprezentanții magazinelor la bunurile aflate pe rafturi, care pot fi sustrase de persoane care profită de agitația de sărbători.…
DNA intră în forţă în „şpăgăreala” de la DRDP Timişoara. Vizată este şi organzaţia PSD Arad/ Update: Comunicat DNA
Procurorii DNA au percheziţionat în această dimineaţă sediul PSD Arad, dar şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, condusă de PSD-istul Cristian Ispravnic. De asemenea, în dosar sunt implicaţi şi doi deputaţi de Arad şi unul de Caraş-Severin, toţi trei din PSD.
Anchetă DNA! Percheziții la DRDP Timișoara și sediul PSD Arad
Șpăgi care ar fi ajuns la anumite persoane din Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și la PSD Arad au „pornit” un dosar achetat de DNA în care se fac percheziții la parlamentari din Vestul țării și la DRDP Timișoara. DNA face percheziții la sediul PSD Arad, în timp ce deputatul Florin Tripa este…
Briana are nevoie de ajutor pentru terapie. Târguri de Crăciun pentru a ajuta o fetiţă să umble
O puteți sprijini pe Briana, o fetiță de 9 ani, să meargă. Cum? Prin participarea la trei târguri de Crăciun care vor avea loc în următoarea perioadă la Timișoara.
Case colorate în Timiș. Acasă în Banat: Suntem aproape de a găsi locul potrivit pentru Color the Village 2020!
Cei de la Acasă în Banat sunt gata să aleagă satul care va fi colorat în anul 2020 de voluntari. Au primti propuneri de la comunitate și acum au de ales între ultimele trei. Dintre acestea vor alege locul unde casele vor fi colorate de voluntari. Cei de la Acasă în Banat au mai făcut…
Haideți să ajutați! Academia Mămicilor renovează sala de preanalize a Centrului de Transfuzii din Timișoara
Le puteți ajuta pe reprezentantele Academiei Mămicilor din Timișoara (AMT) să renoveze sala de preanalize a Centrului de Transfuzii Timișoara. Au nevoie de fonduri pentru unele materiale.
Incendiu devastator, pompierii acționează în forță/FOTO
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Timiș, a primit, la ora 21:15, o solicitare pentru lichidarea unui incendiu la o casă din localitatea Salciu Nouă, comuna Pișchia. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu 15 pompieri și 2 autospeciale de stingere cu 10 voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Recaș.…
5 idei de cadouri pentru Crăciun produse local
Sărbătorile de iarnă se apropie și mai că ne vine să dăm drumul colindelor și să aprindem luminițele de cum se face frig afară. Tot de la primul val de frig ne gândim și la cadouri pentru cei dragi! Eu vă propun ca anul acesta să alegeți cadouri originale, făcute local de artiști și artizani.…
Târg de bunătăţuri artizanale din Banat şi Ardeal pe strada Mărăşti
La Timișoara va avea loc un „Târg de produse alimentare artizanale”, organizat de „Reciproc” și „La pas”. Veţi putea degusta şi cumpăra aici miere, gemuri, zacuscă, mezeluri şi alte produse alimentare din Banat și Ardeal.
Voluntarii din Spitalul Judeţean Timişoara, felicitaţi cu ocazia zilei mondiale dedicate lor
Peste 1.200 de voluntari au participat la activităţile desfăşurate în cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, de la introducerea posibilităţii acestei activităţi. Aceştia, dar şi alte mii de persoane, au fost sărbătorite, pe 5 decembrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntarilor.
Întreruperi de curent
E-Distribuţie Banat a programat pentru vineri, 6 decembrie, întreruperi de energie electrică după cum urmează:
Timişoara: Str.Torac (p), Apateu (p), Pindului (p), Pomiculturii (p), Sever Bocu (p), Sfinţii Apostoli Petru si Pavel (p), J. Preyer (p), Crizantemelor (p), Mangalia (p), Capitan Damşescu (p) (09:00 – 17:00);
Doi copii au dispărut din Timișoara și Pădureni. I-ați văzut? Sunați la 112!
Doi copii, de 13 și 15 ani, au dispărut din Timișoara și din localitatea Pădureni, din Timiș. Dacă i-ați văzut sunați la 112 sau adresați-vă celei mai apropiate secții de Poliție. În 4 decembrie, la ora 19:20, Iancus Larisa ar fi plecat de la domiciliul său din localitatea Pădureni, iar până în prezent nu a…
Două anexe s-au mistuit într-un incendiu, la Lugoj. Pompierii au reușit să salveze două case, pentru a nu cădea pradă flăcărilor
Două anexe și acoperișul unei terase și o parte din acoperișul casei vecinului au ars, în noaptea care a trecut, la Lugoj. În noaptea care a trecut, la Lugoj a avut loc un incendiu. Au ars două anexe, iar incendiul a ajuns și la casa vecinului.Incendiul a avut loc pe strada Viorelelor. Forțe impresionante s-au…
Eveniment caritabil: Un Altfel de Târg de Crăciun, la Timișoara
La Timișoara va avea loc „Un Altfel de Târg de Crăciun”, în organizarea reprezentantelor Academiei Mămicilor Timișoara (AMT). Evenimentul se va desfăşura pe data de 15 decembrie și este un eveniment caritabil special.
Imaginile Revoluţiei de la Timişoara, prezentate într-o expoziţie la Bruxelles
Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș au organizat, la Buxelles, Expoziția de fotografii „30”. Evenimentul are loc în această săptămână, la Consiliul Europei.