Sunteţi creativi şi aveţi experienţă în domeniul foto sau video? Primăria Timişoara vă vrea participanţi la un concurs de specialitate pentru promovarea potenţialului touristic şi artistic al oraşului. Capitala Banatului sărbătoreşte în acest an o sută de ani de la alipirea Banatului la România.
Copii de 15 ani din Timișoara care au furat „din prostie” dintr-un magazin din centrul orașului, prinși de polițiști
La un magazin de pe str. Vasile Alecsandri din centrul Timișoara, angajații societății comerciale au observat doi tineri care au sustras mai multe bunuri alimentare de pe rafturi. Polițiștii locali i-au identificat imediat pe tinerii surprinși la furat. Ambii sunt minori, având vârsta de 15 ani și sunt din Timișoara. Cei în cauză și-au recunoscut…
Examenele pentru carnetul de șoferi, decalate de minivacanța de Paști
Va fi închis de 30 aprilie la Înmatriculări și Permise Auto, în Timișoara. Mai mult, au fost reprogramate și examenele pentru cei care vor să devină șoferi. În 30 aprilie nu se va lucra în majoritatea instituțiilor publice. Ziua face parte din grupul din minivacanța acordată cu ocazia Paștelui și zilei de 1 mai –…
O femeie a fost ucisă în apropierea Gării de Nord. Suspectul a fost prins / UPDATE
Incident extrem de grav în Timișoara, pe strada Dunărea, în apropierea depoului de locomotive CFR. O femeie în vârstă de 30 de ani a fost găsită fără suflare, fiind vorba cel mai probabil de o crimă. Femeia care își trăia existența muncind la o firmă de curățenie a fost găsită înjunghiată. Strada Dunărea a fost…
Aproape 6.000 de alergători la Timotion! Puteți dona în continuare pentru susținerea proiectelor
Timotion V a reunit aproape 6.000 de alergători și tot atâtea donații pentru cele 20 de proiecte înscrise. Cursa donațiilor continuă și după eveniment, până în 13 mai, cu scopul de a aduce la finish cât mai multe proiecte finanțate integral.
Procurorul general al României Augustin Lazăr a primit Premiul Speranța la Timișoara
Procurorul general al României Augustin Lazăr a primit, astăzi, Premiul Speranța al Societății Timișoara. „În apărarea justiției independente: procurorii în alertă” se numește dezbaterea la care participă procurorul general, aflat în urbea de pe Bega. Premiul i-a fost acordat procurorului general al României, deși multe voci au fost împotrivă, numindu-l pe acesta „torționar”, chiar cerând…
Mașină cuprinsă de flăcări pe Calea Torontalului din Timișoara
Un bărbat a rămas fără autoturism, astăzi, după ce mijlocul de transport a luat foc, din senin. Incidentul s-a petrecut pe Calea Torontalului din Timișoara. Șoferul, care s-a autoevacuat, nu a putut face nimic pentru a stinge flăcările, uitându-se, neputincios, cum autoturismul îi este distrus. La fața locului intervin echipaje ale pompierilor, care intervin pentru…
Tineri care se drogau într-un parc din Timișoara, prinși de polițiști
Mai mulți tineri s-au trădat singuri prin gesturile lor, după ce au devenit instant agitați, la apariția unei patrule a poliției. Polițiștii locali i-au reperat pe bărbați sâmbătă, în jurul orei 15.00, în parcul din spatele Sălii „Olimpia”. Unul dintre tineri chiar s-a îndepărtat de grup și a încercat să ascundă ceva. A fost verificat,…
Tânăr care a furat dintr-o casă și dintr-un magazin, la Timișoara, prins de polițiști
Un tânăr care a comis mai multe furturi prin Timișoara a fost prins, în cele din urmă, de polițiștii locali. Bărbatul în vârstă de 19 ani a furat atât dintr-un magazin, dar și dintr-o locuință, pe parcursul ultimelor săptămâni. O primă spargere a dat-o pe strada General Dragalina, în perioada 25 martie – 11 aprilie.…
UVT, în prag de-a o da în judecată pentru recuperarea unor datorii pe… şefa Fiscului, Mihaela Triculescu
Cea care trebuie să recupereze datoriile la bugetul de stat, Mihaela Triculescu, directorul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), este la rândul ei datoare la o instituţiei publică. Este vorba de Universitatea de Vest Timişoara, care a demarat procedura de recuperare a peste 20.000 de lei de la Triculescu. Potrivit Newsweek.ro, Mihaela Triculescu are o…
Siguranţa reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Timişoara va fi testată cu aparate dotate cu tehnologie laser
Scăpările de gaze naturale din zona Timişoarei vor fi descoperite cu o nouă tehnologie, cu ajutorul laserului. Principalul operator din domeniul distribuţiei gazelor din zonă a anunţat că în această lună un autolaborator echipat cu tehnologia laser va ajunge la Timişoara. Delgaz Grid investeşte peste 7 milioane de lei în echipamente moderne de detectare a…
Incendiu în Timișoara! 30 de persoane au fugit din calea flăcărilor, șapte garsoniere au fost distruse / UPDATE / VIDEO
Alertă noaptea trecută în Timișoara. Nu mai puțin de 30 de persoane au fugit din calea flăcărilor și s-au autoevacuat după ce o clădire de pe strada Odobescu, în care locuiesc zeci de familii, a fost cuprinsă de flăcări. Au intervenit de urgență la fața locului peste 20 de pompieri, care s-au luptat cu flăcările…
RETIM începe să colecteze deșeurile voluminoase în zona 1 Timiș, care cuprinde şi Timişoara
RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș derulează, până pe data de 26 iunie, campania de colectare a deșeurilor voluminoase în Zona 1 – Timiș. Cetăţenii din localităţile acestei zone pot să ducă la punctele menţionate mai jos obiectele de care nu mai au nevoie. Această zonă include: Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă, Șandra,…
Drogurile au doborât un tânăr în Piața 700 din Timișoara
Un tânăr a fost găsit căzut miercuri pe căile de acces din incinta Pieței 700 din Timișoara. Acesta prezenta semnalmentele unei persoane care a consumat substanțe interzise. Polițiștii locali au încercat să stea de vorbă cu el, să-l identifice.
Continental a înfiinţat o unitate de pompieri, care va putea fi folosită şi la intervenţiile ISU Timiș / FOTO
Ultima investiţie realizată de germanii de la Continental la Timişoara îi va face invidioşi pe mulţi dintre reprezentanţii pompierilor din numeroase localităţi din ţară. Compania a înființat, cu 400.000 de euro, un serviciu privat de urgență, unul de cea mai bună calitate, dotat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi un…
Bărbat care a spart o locuință în Calea Șagului, de unde a furat bunuri în valoare de mii de euro, prins de polițiști
A dat o lovitură de peste 5000 de euro și a crezut că va scăpa, însă a fost prins ieri de polițiștii timișoreni. Bărbatul în vârstă de 30 de ani, care a furat dintr-o casă din Timișoara, este cercetat pentru furt calificat și a fost introdus după gratii pentru 24 de ore. Momentan se află…
Cadavrul în stare de putrefacție al unui bărbat, descoperit pe b-dul Take Ionescu din Timișoara
Descoperire macabră pe b-dul Take Ionescu din Timișoara. Din primele informații primite din partea polițiștilor, o persoană decedată a fost găsită într-o clădire dezafectată, lângă imobilul în care funcționează Adecco. Cadavrul bărbatului se află în stare avansată de putrefacție, fiind vorba de un om al străzii. Alerta la 112 a fost făcută de un muncitor…
Șofer fugar, urmărit prin toată Timișoara de polițiștii care au tras zeci de focuri de armă pentru a-l opri. Tânărul a fost reținut / UPDATE
Noapte agitată pe șoselele din Timișoara. Pentru a opri un șofer fugar, care nu se conforma semnalelor polițiștilor, s-au tras mai multe focuri de armă, atât de avertizare, în plan vertical, cât și spre anvelopele autoturismului oprit în cele din urmă pe Calea Bogdăneștilor, după ce mașina a fost găurită de gloanțe și avariată în…
Căldură mare, mon cher! Femeie, în mijlocul străzii, în dres de baie și desculță, după o ceartă cu concubinul
Șoc în trafic, pentru câteva zeci de șoferi care în această după au tranzitat strada Aeroportului din apropierea Timișoarei. Și nu, nu din cauza vreunui accident cu multiple victime și caroserii îndoite, ci din cauza unei tinere care se plimba nestingherită, în dres de baie, fără nimic în picioare, pe mijlocul șoselei. În mijlocul străzii,…
Sute de amenzi în traficul din Timiș, la sfârșitul săptămânii. Șoferii băuți au fost la ordinea zilei
Un nou sfârșit de săptămână plin de șoferi indisciplinați pe șoselele din Timiș. Polițiștii au acționat în tot județul pentru combaterea principalelor cauze ale producerii accidentelor. Șoferii care au condus băuți au fost la ordinea zilei. În cazul unora inconștiența depășește bariere îndepărtate. La fel este în cazul unui tânăr în vârstă de 29 de…