Invatamant articole

În “Săptămâna altfel”, copiii de la Școala Gimnazială 30 din Timişoara au avut o lecție de grijă față de natură la Moşniţa Nouă

În “Săptămâna altfel”, copiii de la Școala Gimnazială 30 din Timişoara au avut o lecție de grijă față de natură la Moşniţa Nouă

30 de pomi, fiecare purtând numele unui copil, au plantat elevii de la Școala Gimnazială nr 30  din Timișoara într-un parc din Moşniţa Nouă. La acţiunea desfăşurată în “Săptâmâna altfel” a participat şi primarul Gerald Simonis. Primăria Comunei Moșnița Nouă, alături de copiii entuziaști de la Școala Gimnazială nr 30 din Timișoara au desfășurat o

Interes maxim pentru Târgul Educației Duale, desfășurat sub egida UPT

Peste 1000 de elevi au venit vineri, 11 aprilie 2025, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, unde s-a desfășurat Târgul Educației Duale „Învățământ dual pentru profesioniștii de mâine”. Evenimentul este organizat de Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual VEST, prin liderul de proiect Universitatea Politehnica Timișoara, și Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Comitetul

Valoros profesor al UPT, sărbătorit și „premiat” de institutul de învățământ cu o istorie de peste o sută de ani

În spiritul tradiției de a-și onora profesorii valoroși, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, a organizat joi, 10 aprilie 2025, ceremonia de decernare a titlului de Profesor Emerit unuia dintre cei mai respectați și iubiți profesori, atât de către colegi, pentru care a fost un adevărat model, cât și de către

E³UDRES² Science Pub Quiz la UPT, parte din competiția internațională ICEC 2025

Studenții UPT s-au întrecut într-un interesant concurs de fizică a construcților și sunt gata să reprezinte țara și în competiții europene. Facultatea de Construcții a Universității Politehnica Timișoara, membră activă a alianței europene E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, a organizat evenimentul Science Pub Quiz: Theoretical

Ei sunt premianții iTEC 2025

Etapa finală a celei de-a XVIII-a ediții a Concursului Național iTEC, organizată de Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara), în parteneriat cu Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT, a fost una extrem de solicitantă pentru elevii și studenții participanți, pasionați de domeniul IT. Aceștia au avut

Legenda fizicii mondiale, Michio Kaku vine la Teck Talks! Alte nume mari care vor ajunge la conferința anuală de lidership organizată de UPT

  Timișoara devine epicentrul global al dialogului despre viitor. După ce anul trecut la Tech Talks a ajuns Gary Gasparov, în 2025 UPT va aduce alte nume legendare. În timp ce marile companii investesc miliarde în cursa pentru supremația cuantică, Universitatea Politehnica Timișoara transformă România într-un epicentru al dialogului global despre tehnologiile care vor rescrie

Concursul de cultură și educație financiar-contabilă a ajuns la ediția a III-a. În județul Timiș, faza județeană este programată pe 18 aprilie

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organizează cea de-a treia ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Competiția se adresează elevilor de clasa a XI-a, filiera tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, și contribuie la formarea noilor profesioniști capabili să facă

Un celebru concurs studențesc a revenit în Timișoara pentru prima dată după… 1988!

Anul acesta, pentru prima dată după 1988, concursul profesional studențesc „Tudor Tănăsescu”, a cărui primă ediție a avut loc în 1974, adresat studenților din facultățile cu profil de electronică și telecomunicații din țară, s-a desfășurat la Timișoara. Acesta a fost organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Competiția

S-a lansat sub egida UPT un Centru colaborativ axat pe cercetare și inovație în domeniul Industriei și Societății

Cu accent pe viitor. Cu ocazia Zilelor MPT, Facultatea de Manegement în Producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Societatea ErgoWork, a lansat oficial HUB 5.0. Este vorba despre un centru colaborativ axat pe cercetare și inovație în domeniul Industriei și Societății 5.0. Lansarea a inclus o prezentare susținută de Zuzana

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit ediția a cincea a Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit luni, pentru al treilea an consecutiv, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – o competiție a curajului, inovării și creativității, devenită un reper al culturii antreprenoriale dedicat tinerilor. Evenimentul e organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în parteneriat cu UVT. Invitații și speakerii evenimentului au subliniat nevoia tot

Eveniment deosebit la Biblioteca UPT! Trei generații de pictorițe, celebrate

Universitatea Politehnica Timișoara și Biblioteca UPT au organizat luni, 7 aprilie 2025, vernisajul unei inedite expoziții de pictură ce reunește lucrările realizate de trei generații de pictorițe: Petitjean Edita Elena, fiica sa Petitjean Jeannette Darclée și nepoata Anamaria Andreea Anghel, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT. O expoziție a trei generații,

Sute de elevi sunt așteptați la Muzeul Apei în cadrul programului Școala Altfel

Muzeul Apei din Timișoara va primi, săptămâna viitoare, peste 680 de elevi care vor participa la programul educațional facilitat de Aquatim SA. Anticipând interesul pentru această perioadă de dinaintea vacanței de primăvară, preferată de numeroase școli pentru activități specifice programelor naționale Școala Altfel și Săptămâna Verde, Aquatim a propus la Muzeul Apei un program exclusiv

Zilele carierei la UPT, o excelentă oportunitate pentru studenți de a testa de aproape piața muncii

Cea de-a XXVI-a ediție a Zilelor Carierei, eveniment organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) de la Universitatea Politehnica Timișoara în 2-3 aprilie 2025 la Cantina UPT, a reunit 41 de companii și 5 instituții, care au prezentat sute de oferte de practică și de angajare. Miile de vizitatori, studenți și absolvenți,

„One man factory” în afaceri. Despre industria producției, viitorul pieței muncii și bere, cu un absolvent de top de la UPT

Eveniment din care fiecare a avut ceva de învățat. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 2 aprilie 2025, un eveniment de excepție susținut de un absolvent de excepție al UPT. Dr.ing. Sergio Goma, fost director la Qualcom Technologies, a prezentat în fața studenților, a cadrelor didactice și a unor reprezentanți ai

Conferinţă Internaţională la Arad: Forumul Global privind Dreptul Internațional: Perspective publice, private și penale

Institutul de Studii Geopolitice al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (IGS-UAV), în colaborare cu Institutul European de Cercetare pentru Studii Strategice (ERISS) din Ljubljana, organizează Forumul Global privind Dreptul Internațional: Perspective publice, private și penale. Această prestigioasă conferință internațională va avea loc vineri, 4 aprilie, în Sala Ferdinand a Primăriei Arad, cu începere de la ora 09:00. Acest eveniment global

Un nume imens al Politehnicii, omagiat în mod special

Un eveniment de suflet a avut loc marți, 1 aprilie 2025, la Universitatea Politehnica Timișoara: inaugurarea sălii de curs de la Facultatea de Inginerie Electrică și Electroenergetică a UPT care de acum înainte va purta numele unuia dintre absolvenții de frunte, Iuliu Cserveny, la inițiativa unui nepot al acestuia, Dragoș Mărgineanțu, și el absolvent de

Un secol de la un eveniment academic important: Lazăr Stoicescu devenea inginer după absolvirea UPT

În urmă cu 100 de ani, la 1 aprilie 1925, i-a fost înmânată diploma de inginer unuia dintre absolvenții străluciți ai primei promoții de la Școala Politehnica din Timișoara: Lazăr Stoicescu, creatorul școlii românești de termotehnică, proiectant al unora dintre cele mai populare arme de artilerie din armata română, fost rector al Universității Politehnica București.

La Ghiroda au ajuns materialele didactice achiziționate prin PNRR în valoare totală de aproape 1,5 milioane de lei

Primăria Ghiroda anunţă că se pregătesc documentele pentru cererea de transfer privind materialele didactice pentru Școala Gimnazială. În curând, la Școala Gimnazială Ghiroda vor fi predate materialele didactice achiziționate prin PNRR, pentru îmbunătățirea experienței copiiilor la activitățile școlare. Materiale achiziţionate acoperă o gamă largă de domenii educaționale, de la științe exacte și comunicare, până la

„Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare”, noul proiect sub cupola UPT

Șanse egale pentru toți, proiect marca UPT! Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara (ISJ-HD) și Asociația DANKE, implementează proiectul „Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu-UPT)”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027. Proiectul vizează creșterea accesului, a participării și a performanței academice pentru 352 de elevi și studenți din

Fostul incubator de afaceri din Dumbrăviţa se va transforma într-o şcoală modernă

La propunerea primarului Horia Bugarin, Consiliul Local Dumbrăviţa va vota documentaţia privind transformarea clădirii incubatorului de afaceri într-o școală modernă. În paralel se lucrează însă şi la noua școală din zona Cora, finanțată din fonduri europene.    Consilierii locali din Dumbrăviţa vor dezbate şi vota în şedinţa de astăzi un proiect privind transformarea inmcobatorului de

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.