Aproximativ 25.000 de studenţi au intrat, luni, în grevă japoneză. Tinerii sunt nemulţumiţi de prevederile din Legea educaţiei privind eliminarea reprezentanţilor lor din forurile decizionale din mediul universitar.
Flashmob impotriva eutanasierii cainilor
Timişorenii protestează împotriva euthanasierii câinilor fără stăpân. Aceştia vor organiza în Piaţa Unirii, marţi, un flash mob, la iniţiativa Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunţă, pentru luni, întreruperi de energie electrică pe mai multe străzi din Timişoara şi câteva localităţi din judeţ. Aceste întreruperi sunt cauzate de lucrări de întreţinere la reţea.
Accident mortal în zona UMT
Un bărbat a murit, sâmbătă, la Timişoara, după ce a fost lovit în plin de un tren. El încerca să traverseze liniile ferate, deşi barierele erau coborâte.
Dezbatere online despre viata privata a demnitarilor
Studenţii timişoreni vor pune în discuţie dreptul demnitarilor la viaţă privată, într-o nouă etapă a proiectului „Closer to Oxford”.
Seniorii Timisoarei merg, din nou, la scoala
De la 1 martie, pensionarii timişoreni care nu au cu ce-şi umple timpul acasă pot începe cursuri de învăţare a unor limbi străine, chiar de la vorbitori nativi.
Stadionul „Dan Paltinisanu”, curatat de detinuti!
De teamă să nu fie nevoită să amâne meciul cu Gaz Metan Mediaș, din cauza zăpezii, conducerea lui Poli Timişoara a apelat la puşcăriaşi, pentru degajarea terenului de joc.
Martisoare pe ninsoare
În ciuda vremii care parcă anunţă Crăciunul, vânzătorii ambulanţi de mărţişoare se încăpăţânează să vestească primăvara. Primii comercianţi şi-au instalat deja tarabele în centrul oraşului şi prin pieţe.
Timisoara, un oras putin mai sigur
Stau „geană” pe timişoreni, dar cu folos. Asta susţin polițiştii din cadrul IPJ Timiş. Aceştia au raportat, vineri, că în urma acţiunilor lor, infracţiunile stradale au scăzut simţitor.
Timisoara inzapezita
La Timişoara ninge de câteva zeci de ore, astfel că oraşul este acoperit de un strat gros de zăpadă. Se circulă cu greutate, pentru că utilajele de deszăpezire au ieşit foarte târziu pe traseu vineri dimineaţa. Veştile meteorologilor nu sunt foarte bune, cel puţin pentru următoarele ore.
Workshop pentru studentii economisti
Studenţii economişti de la Timişoara învaţă concret meserie. Un program european identifică în aceste zile, prin intermediul unui workshop, care sunt necesităţile studenţilor din anii terminali cu privire la stagiile de practică.
Suspectii in crima de la Lugoj, cercetati in libertate
Poliţiştii şi procurorii timişeni au rămas la doi suspecţi în cazul cadavrului tranşat, găsit pe 6 ianuarie la groapa de gunoi din Lugoj. Este vorba de un fost poliţist rutierist şi criminalist şi un militar în rezervă, care au fost conduşi, joi, la audieri.
Conditii de iarna pe drumurile din Timis
Poliţiştii de la Rutieră au lansat, vineri dimineaţă, un apel către şoferi. Aceştia sunt sfătuiţi să nu plece la drum dacă nu au maşinile echipate şi fără să verifice starea traseului pe care urmează să se deplaseze.
Razie rutiera pe ninsoare
În Timişoara ninge de joi seara. Utilajele de deszăpezire plătite de primărie au ieşit pe traseu abia în jurul orei 7, vineri dimineaţa. Poliţia le recomandă şoferilor să conducă prudent. Ninsoarea a favorizat deja producerea mai multor accidente.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunţă, pentru vineri, întreruperi de energie electrică în Timişoara şi câteva localităţi din judeţ. Acestea sunt cauzate de lucrări de întreţinere la reţea.
Controale la magazinele de vise, dar nicio sanctiune
Magazinele de vise din Timişoara au fost luate la puricat noaptea trecută. Controalele au fost făcute în urma unui nou plan adoptat săptămâna trecută de guvernul României. De la începutul anului, peste zece persoane din Timiş au ajuns la spital, în urma consumului de substanţe cu efect halucinogen.
Computer de un milion de euro pentru Universitatea de Vest
Supercomputerul va transforma Universitatea de Vest în cel mai important centru de calcul din Europa de Sud-Est. În regiune, un asemenea computer mai există doar la Sofia, în Bulgaria.
Cadavrul de la Lugoj a fost identificat
Poliţiştii timişoreni au reţinut trei suspecţi în cazul cadavrului tranşat descoperit la groapa de gunoi din Lugoj. Ei au stabilit şi identitatea bărbatului ucis. În acest moment au loc mai multe percheziţii domiciliare, pentru că oamenii legii cred că cercul suspecţilor este mai mare.
Partidele se intrec in „dragobeti”, fotografii si cine romantice
Ziua de Dragobete nu i-a lăsat insensibili pe tinerii politicieni. Organizaţiile de tineret ale principalelor partide politice organizează joi diverse acţiuni, care includ premii de la excursii în Grecia până la cine romantice.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunţă, pentru joi, întreruperi de energie electrică în Timişoara şi mai multe localităţi din judeţ. Acestea sunt cauzate de executarea unor lucrări de întreţinere la reţea.