Clienții principalului distribuitor de gaze naturale din Timișoara au la dispoziție o aplicație prin intermediul căreia aceștia își pot programa online vizita la Centrele de Relații cu Publicul, în funcție de propria disponibilitate. Utilizând aplicația, clienții companiei economisesc timp, nemaifiind nevoie să aştepte pentru a fi deserviţi la vizita în aceste centre. În plus, în…
DNA Timişoara a reţinut o femeie din Arad, care a promis mai multe angajări şi fonduri europene, contra a aproape 100.000 de euro
Procurorii DNA Timișoara au prins în flagrant o femeie din Arad în timp ce primea 5.000 de euro de la o persoană, devenită martor în dosar. Femeia în cauză ar fi primit deja 64.500 de euro, dintr-un total de 94.500, după ce a promis că poate rezolva mai multe angajări în spitale, dar şi obţinerea…
Impact între mastodonţi. Circulaţie îngreunată pe A1 aproape de Timişoara
În cursul dimineții de marţi, în jurul orei 07:06, ISU Banat a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 la KM 510, pe sensul de mers spre Timișoara. La fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Punctului de Lucru Pișchia cu o autospecială…
Ce facem cu deșeurile periculoase din menajer? RETIM și ADID Timiș încep prima campanie de colectare a deșeurilor PERICULOASE din zona 1 rural Timiș din 2023
În toată luna februarie și primele zile ale lunii martie are loc prima campanie din acest an prin care compania RETIM și ADID Timiș colectează gratuit deșeuri periculoase din menajer. Dacă acestea sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrațile-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate…
Mulţi şoferi au rămas fără permis în weekend. Principalele „greşeli”
Polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Timiș au acționat și în acest weekend pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Au fost reținute 40 de permise de conducere și constatate 10 infracțiuni la regimul rutier. Pe principalele artere din judet, polițiștii au controlat 510 autovehicule, au legitimat 515 persoane, au efectuat 476 de testări cu aparatul…
Tupeu prostesc! Fără permis a fugit de poliţişti, dar povestea a avut final aşteptat
Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au efectuat semnal regulamentar de oprire unui bărbat care conducea un autovehicul pe Calea Șagului din Timișoara, duminică seara, însă acesta nu s-a conformat, moment în care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia. După doi km s-a reușit oprirea autovehiculului pe Calea Șagului la intersecție cu bulevardul Dâmbovița. În urma verificărilor…
Prima campanie trimestrială din anul 2023 de colectare gratuită a deșeurilor VOLUMINOASE în mediul rural din Zona 1 a județului Timiș
Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada 01 februarie – 02 martie 2023 o primă campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic,…
Amenzi mari pentru cei ce nu lasă curat pe şantiere
90 de șantiere au fost verificate de polițiștii locali anul acesta şi s-au dat sancțiuni de 32.500 lei. Verificările continuă. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au în atenție, și în acest an, locațiile în care sunt organizate șantiere, acestea fiind monitorizate pentru prevenirea încălcării normelor privind producerea de praf și gestionarea deșeurilor. Astfel,…
Sperietură groaznică şi multe mioare moarte
Accident neobişnuit în această dimineaţă în apropiere de Făget. Aşadar, astăzi, 6 februarie, între localitățile Traian Vuia și Dumbrava, din județul Timiș, s-a produs o altfel de… tamponare. Un autoturism a intrat în coliziune cu o turmă de ovine, rezultând decesul a aproximativ 18 oi. Ciobanul a intenționat să traverseze drumul public cu turma de…
Școala altfel, la Aquatim. Vizitați Centrul Aquapic și faceți o plimbare în lunca Begăi
Aquatim a pregătit o surpriză pentru școlile timișorene care au ales să deruleze unul dintre programele naționale Școala altfel sau Săptămana verde după vacanța de iarnă. Centrul Aquapic, de pe strada Frederic Mistral nr. 1, va fi deschis în mod excepțional, în perioada 28 februarie-2 martie, pentru grupurile de copii, însoțite de educatori și profesori.…
Câinii la… control! „Inspecţia” la deţinătorii de câini periculoşi s-a lăsat cu multe amenzi
O razie mai neobişnuită într-un moment totuşi oportun. În data de 4 februarie, polițiștii Secției 4 Rurală Peciu Nou au organizat o acțiune în localitățile Șag, Sânmihaiu, Peciu și Parța, din județul Timiș, pentru verificarea modului de respectare a legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși din categoriile I și II. Ca urmare a…
Deschidere oficială pentru Capitala Europeană a Culturii din Elefsina. Viceprimarul Tabără remarcă simplitatea ceremoniei/VIDEO
Vizita viceprimarului Cosmin Tabără, trimis de municipalitate să asiste la deschiderea Capitalei Culturale în Elefsina, în Grecia, orașul aflat la 20 de kilometri de Atena, a confirmat ceea e s-a putut vedea și la primul oraș care a devenit Capitală Culturală, Veszprem din Ungaria. Sărbătoarea este savurată fără a fi ceva… exploziv, nu se dorește…
Avertizare de cod portocaliu pe râul Bega
Administrația Bazinală de Apă Banat a transmis că Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod portocaliu pentru un afluent al râului Bega, în județul Timiș. Avertizarea este valabilă pentru 5 februarie 2023, în intervalul orar 08:25 – 12:00, la nivelul județului Timiș este în vigoare o avertizare hidrologică –…
Drogaţi şi beţivi la volan, la tot pasul în ultima zi
Inconştienţi la volan, în fiecare zi, peste tot. Polițiștii timișeni au depistat în județul Timiș mai mulți bărbați bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni rutiere, în ultimele 24 de ore. Sâmbătă, în jurul orei 15:30, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control, pe DJ 691 în localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, un autoturism condus de un…
Codul galben de zăpadă și viscol, prelungit. Temperaturile scad până la minus 20 de grade. În Timiş avem o avertizare hidrologică
Codul galben de zăpadă și viscol a fost prelungit de meteorologi până luni seară la ora 20.00, valul de ger lovind România unde temperaturile vor scădea până la minus 20 de grade în unele zone. În Carpații Meridionali și Orientali, local și temporar va mai ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general,…
Întreruperi programate la furnizarea apei în Urseni şi Timişoara
Luni, 6 februarie, între orele 9-14, în Urseni se va opri furnizarea apei pe strada Leopardului pentru executarea unei legături de conductă la intersecția DJ 595D cu strada Leopardului. Marți, 7 februarie, între orele 04-19, la intersecția Bulevardului Cetății cu strada Martir Petre Domășneanu se va executa o conectare de conducte și se va efectua…
Incendiu pe cod galben de vânt la Izvin. Intervenţie de urgenţă a salvatorilor FOTO+VIDEO
În cursul serii de 4 februarie, în jurul orei 21, ISU Timiş a primit un apel de urgenţă cu privire la producerea unui incendiu la o locuință, în satul Izvin. Au fost alertați la fața locului pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Punctului de Lucru Topolovățu Mare, cu două autospeciale de stingere cu apă…
Cea mai grea zi din această iarnă în județul Timiș și urmează o noapte la fel de dificilă. Lista localităților unde s-a întrerupt curentul, plus alte probleme
Începutul lunii februarie a venit cu o iarnă care și-a arătat cu adevărat dinții. Chiar și în Timiș, județ ferit de obicei de urgiile naturii. Sunt multe localități care au rămas fără curent electric (conform pozei), dar și locuri unde ISU Timiș a intervenit pentru degajarea străzilor din pricina copacilor căzuți pe carosabil, garduri, curți,…
Ordinul de protecţie, din ce în ce mai încălcat. Însă şi cei ce „greşesc”, intră în arest
Se înmulţumesc cazurile în care se încalcă ordinul de protecţie. Însă cei care fac acest lucru, intră imediat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș. La data de 3 februarie, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timișoara au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, pentru săvârșirea…
Vremea în weekend-ul 4-5 februarie 2023. Iarnă în toată puterea cuvântului
Meteorologii au emis o informare de ninsori moderate în aproape toată țara, valabilă până duminică seară. În sud şi est vor fi mai mult precipitaţii mixte, în timp ce ninsori însemnate se anunță în zona arcului carpatic. În paralel, persistă frigul, care se va intensifica la începutul săptămânii viitoare. Aria ninsorilor se va extinde treptat…